Brief (824) - Intellexa, legături ruse, acord respins, intervenție chineză, Victor Manuel Rocha, interferențe pro-ruse în Belgia, explozie la Moscova
Publicația israeliană HAARETZ a avut acces la documente potrivit cărora compania Intellexa, deținută de fostul ofițer de informații israelian Tal Dilian, a prezentat unui potențial client o propunere care conține un program de spionaj care face posibilă infectarea telefoanelor mobile precum iPhone-uri sau Android-uri numai prin reclame online. Documentele includ o demonstrație a sistemului Aladdin cu explicații tehnice despre modul în care programul spyware își infectează țintele și exemple de reclame rău intenționate.
BNR: șeful Serviciului de Informaţii Militare din Bulgaria, Venelin Venev, menţine legătura cu serviciile ruse, a declarat Atanas Atanasov, co-președintele „Bulgariei Democrate”. Potrivit acestuia, în prezent se desfășoară o campanie preelectorală pentru a compromite formațiunea din care face parte.
YNET: potrivit unei declarații a Mossad, publicată duminică, 14 aprilie, de Biroul Premierului, Hamas a respins proiectul unui acord pentru ostatici, prezentat de șeful CIA și transmis acestuia de mediatori.
CBS: Serviciul canadian de informații de securitate (CSIS) consideră că guvernul chinez a intervenit „clandestin și înșelător” atât în alegerile federale din 2019, cât și în cele din 2021.
NYPOST: Victor Manuel Rocha, fostul ambasador al SUA în Bolivia, a fost condamnat la 15 ani de închisoare după ce a recunoscut o campanie de decenii de spionaj asupra guvernului SUA pentru Cuba comunistă.
THEGUARDIAN/LE MONDE: premierul belgian Alexander De Croo a declarat că serviciile de informații belgiene au confirmat existența unor rețele de interferență pro-ruse cu activități în mai multe țări europene și, de asemenea, în Belgia. „Obiectivul Moscovei este de a ajuta la alegerea mai multor candidați pro-ruși în Parlamentul european și de a consolida o anumită narațiune pro-rusă în acea instituție.”
RIA/ TM: un Toyota Land Cruiser a explodat vineri, 12 martie, în nordul Moscovei, a informat presa de stat rusă, citând personalul de intervenție. Explozia ar fi fost cauzată de un dispozitiv neidentificat aflat sub vehicul. Potrivit mai multor canale Telegram din Rusia, vehiculul îi aparține lui Vasily Prozorov, un fost oficial al Serviciului Național de Securitate al Ucrainei (SBU) care locuiește la Moscova de câțiva ani.
BRUSSELSIGNAL: Parlamentul European a sancționat-o pe Tatjana Ždanoka, un europarlamentar leton acuzat de spionaj pentru serviciul de securitate rus, FSB. Pedeapsa lui Ždanoka include o amendă de 1750 de euro și interdicția de a reprezenta Parlamentul European la conferințe, vizite în străinătate și alte evenimente oficiale pentru restul mandatului.