Daily Brief (797) - Noi negocieri, aur și drone, formular FSB, Danone, spion american, agenți offline, Alexander Smirnov, spyware UE, FBI la București
Noi negocieri la Paris
Directorul CIA, William Burns, este de așteptat să călătorească vineri, 23 februarie, la Paris pentru a purta discuții cu oficiali din Qatar, Egipt și Israel despre un acord pentru a asigura eliberarea ostaticilor deținuți de Hamas în Gaza.
Oficialii Administrației Biden încearcă să obțină o înțelegere în mai puțin de trei săptămâni, pentru a se asigura că există o încetare temporară a focului înainte de începerea Ramadanului.
Actuala propunere pe care o face administrația Biden ar duce la o pauză de cel puțin șase săptămâni în luptă.
Principalul punct de dezacord este dat de diferențele privind numărul de prizonieri palestinieni care urmează să fie eliberați și modul în care va fi stabilită lista pentru prima etapă a ceea ce ar putea fi un acord în trei faze.
Brett McGurk, principalul consilier al președintelui Biden pentru Orientul Mijlociu, s-a întâlnit miercuri, 21 februarie, la Cairo, cu Abbas Kamel, directorul serviciului egiptean de informații.
Tot miercuri, ministrul israelian Benny Gantz a declarat că „există semne inițiale care indică posibilitatea de a face progrese către un acord”.
Un înalt oficial israelian a spus că, din ceea ce știe Israelul, Hamas a oferit Egiptului un „răspuns verbal” la poziția israeliană și a fost de acord cu „ajustări minore” în cererile sale. Dar oficialul a mai precizat că noul răspuns al Hamas nu indică un progres.
Hamas nu a detaliat public discuțiile din această săptămână de la Cairo.
Înalt oficialul israelian a declarat că premierul israelian Benjamin Netanyahu încă nu a aprobat trimiterea unei delegații israeliene la Paris pentru întâlnirea de vineri. Oficialul a subliniat că unii membri ai echipei de negociere nu vor merge la întâlnire dacă Netanyahu le ordonă doar să asculte și să nu negocieze, așa cum a făcut pentru întâlnirea anterioară.
Aur în schimbul dronelor
O scurgere masivă de informații de la o companie iraniană legată de Ministerul Apărării al Iranului a dezvăluit detalii substanțiale despre colaborarea Teheranului cu Moscova în furnizarea de 136 de drone Shahed pentru a fi utilizate în conflictul din Ucraina.
Scurgerea dezvăluie că Rusia a achiziționat cel puțin 6.000 dintre aceste drone, plătite parțial cu aur, și a primit asistență pentru stabilirea liniilor locale de producție.
Potrivit Haaretz, dronele Shahed 136, care costă aproximativ 200.000 de dolari fiecare, au devenit un atu-cheie în strategia militară a Rusiei în Ucraina. Dronele au fost folosite pentru a viza zone civile și infrastructuri cruciale, cum ar fi centralele electrice. Inițiativa Rusiei de a stabili linii locale de producție pentru aceste drone semnifică un efort strategic de a reduce dependența de furnizorii externi și de a se adapta la sancțiunile internaționale. Implicarea Hezbollah și a Gărzilor Revoluționare Iraniene în pregătirea soldaților ruși în Siria este un aspect notabil al acestei colaborări, evidențiind dimensiunea angajamentului militar al Iranului cu Rusia.
Scurgerea a dezvăluit planuri viitoare pentru modele de drone mai avansate, indicând o evoluție continuă a capabilităților de război cu drone. Utilizarea aurului pentru plăți ilustrează metodele Rusiei de a ocoli sancțiunile financiare, iar înființarea liniilor de producție în Tatarstan, departe de granița cu Ucraina, arată și un efort calculat de a proteja aceste operațiuni de potențiale contramăsuri.
„Ce părere aveți de UE”
Ofițerii Serviciului Federal de Securitate al Rusiei (FSB) de la granița dintre Rusia și Estonia le cer călătorilor să completeze un formular prin care să răspundă la informații personale și la întrebări despre atitudinile față de războiul din Ucraina, a declarat o sursă pentru publicația independentă Mediazona.
Au fost publicate fotografii ale formularului, care solicită celor care intră sau ies din Rusia să furnizeze numele complet, cetățenia, locul de reședință în Rusia și în străinătate, detaliile pașaportului, informații despre serviciul militar, traseul de călătorie și numărul de identificare IMEI (dispozitiv mobil).
Formularul solicită, de asemenea, călătorilor să indice dacă au rude care locuiesc în Rusia sau Ucraina, legături cu angajații serviciilor speciale, numele persoanelor pe care le cunosc care luptă de partea Ucrainei și „atitudinea lor față de acțiunile conducerii Uniunii Europene, care susține regimul naționalist din Ucraina.”
Una dintre sursele Mediazona a spus că formularele sunt date selectiv și se presupune că doar cei cu dublă cetățenie sunt obligați să le completeze. Sursa a adăugat că polițiștii de frontieră examinează și telefoanele conectându-le la un program special, iar controalele au început când fostul parlamentar ucrainean, Illia Kyva, a fost ucis în decembrie 2023.
Danone plănuiește să vândă operațiunile din Rusia unui om de afaceri legat de Cecenia
Financial Times relatează că Danone, corporația multinațională franceză de produse alimentare, intenționează să-și vândă activele rusești „unui membru al conducerii sale instalate de Kremlin, în legătură cu nepotul lui Ramzan Kadyrov”. Compania Vamin Tatarstan va plăti 191,5 milioane de dolari pentru active. Acordul este supus aprobării guvernului. Ayrat Mukhamadeev, directorul companiei nou create, a declarat că a fost de acord să plătească suma într-o scrisoare trimisă ministrului rus al Agriculturii, Dmitri Patrushev, văzută de Financial Times.
Asnterior, Vladimir Putin a plasat activele rusești ale companiei sub „gestionare externă temporară”.
Danone a refuzat să comenteze. Vamin Tatarstan nu a răspuns la o solicitare de comentariu.
Spion american
Un membru al Marinei SUA din Japonia a fost acuzat de spionaj pentru că ar fi transmis informații clasificate unui guvern străin.
Ofițer pe distrugătorul USS Higgins, Bryce Pedicini, ar fi furnizat documente agenților străini de cel puțin șapte ori în 2022 și 2023. El se află în arest din mai 2023, la doar câteva zile după ultimul presupus incident din Japonia. Celelalte incidente au avut loc pe o perioadă de patru luni în Hampton Roads, Virginia, la sfârșitul lui 2022 și începutul lui 2023, spun anchetatorii americani.
Nu este clar în ce țară ar fi încercat să transmită documente sau ce conțineau fișierele furnizate. Acuzațiile au fost înaintate unei curți marțiale în ianuarie.
Tot în ianuarie, un marinar de 26 de ani, Wenheng Zhao, a pledat vinovat că a transmis informații către serviciile secrete chineze în timp ce lucra la o bază navală din California. A fost condamnat la doi ani de închisoare.
Zhao a fost arestat în august alături de un alt marinar, Jinchao Wei, în vârstă de 22 de ani, care a fost acuzat că a conspirat pentru a trimite informații despre apărare unui agent chinez.
„Agenții străini” … offline
Se pare că deputații Dumei de Stat din Rusia elaborează o legislație care ar interzice „agenților străini” desemnați să folosească rețelele sociale online. Legislatorii avansează deja o inițiativă de a interzice orice participare „agenților străini” la publicitate, dar militanții interzicerii rețelelor sociale spun că restricțiile publicitare sunt doar o „jumătate de măsură”.
Andrey Alshevskikh (Rusia Unită), membru al Comitetului pentru Securitate al Dumei de Stat și membru al Comisiei Dumei de Stat pentru investigarea faptelor de imixtiune a statelor străine în afacerile interne ale Federației Ruse, a făcut o declarație pentru RTVI despre acest lucru.
„Trebuie să prevedem posibilitatea interzicerii totale a agenților străini care folosesc rețelele sociale; conceptul unui astfel de proiect de lege este în prezent în discuție”, a spus Alshevskikh. „Permiteți-mi să vă reamintesc cuvintele președintelui că statutul de agent străin nu este un stigmat pe viață. Statutul de agent străin poate fi obținut pentru nerespectarea cerințelor specifice, dar parcurgând o anumită procedură și eliminând încălcările pe baza cărora ați primit acest statut, puteți scăpa de el. Astfel, există o anumită perioadă de timp, iar în această perioadă există deja o serie de restricții pentru astfel de persoane”, a menționat el.
Saga Smirnov
Procurorii americani au declarat că un fost informator FBI, care a fost acuzat că a mințit despre președintele Joe Biden și fiul său, Hunter, în dosarul afacerilor cu Ucraina, a primit informații de la oficiali afiliați serviciilor secrete ruse.
Procurorii au mai spus că Alexander Smirnov a „furnizat în mod activ noi minciuni care ar putea avea un impact asupra alegerilor din SUA”, după ce s-a întâlnit cu oficiali ruși anul trecut, iar rezultatele acuzațiilor anterioare de luare de mită la adresa lui Biden sunt încă „resimțite până în prezent”, relatează CNN.
Smirnow a declarat că a avut contacte „ample și extrem de recente” cu oficiali străini de informații și că „are contacte de lungă durată și extinse cu spioni ruși, inclusiv persoane despre care spunea că sunt ofițeri de informații la nivel înalt sau comandă asasini ruși în străinătate. ”
Smirnov a fost acuzat săptămâna trecută că a dat declarații false FBI și a fost arestat în statul Nevada, potrivit Departamentului de Justiție. CNN CNN
Într-o declarație transmisă CNN, avocații lui Smirnov au spus că este „presupus nevinovat”.
Spyware la Uniunea Europeană
Parlamentul European a cerut verificarea telefoanelor membrilor subcomisiei sale de apărare, după ce s-a găsit urme de hacking pe două dispozitive.
Membrii și personalul din subcomisia pentru securitate și apărare (SEDE) au avut telefoanele afectate cu softwar de supraveghere intruziv, a declarat instituția într-un e-mail intern.
Toți parlamentarii din subcomisie au fost sfătuiți să-și ducă telefoanele la serviciul IT al instituției pentru a fi verificați pentru spyware, potrivit e-mailului, văzut de Politico.
Noile dezvăluiri urmează incidentelor anterioare cu alți membri ai Parlamentului European vizați de programe spion. În 2022, telefoanele membrilor mișcării de independență catalane, inclusiv ale politicienilor din UE, au fost infectate cu Pegasus și Candiru, două tipuri de instrumente de hacking. În același an, membrul grec al Parlamentului UE și liderul Opoziției, Nikos Androulakis, a fost pe o listă de personalități politice și publice grecești care s-au dovedit a fi vizate de Predator, un alt instrument spyware. Și președintele Parlamentului, Roberta Metsola, s-a confruntat, anterior, u o tentativă de hacking folosind spyware.
Membrii Parlamentului European au înființat în 2022 o comisie specială de anchetă pentru a investiga problema. Au fost cercetate o serie de scandaluri în țări precum Spania, Grecia, Ungaria și Polonia și s-a spus concluzionat că cel puțin patru guverne din UE au abuzat de instrumentele de hacking pentru câștig de capital politic.
FBI și Academia de Poliție
Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a solicitat sprijinul FBI pentru procesul de reformă din cadrul Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza”, în vederea „consolidării capacității instituționale a acestei unități de învățământ”.
Predoiu s-a întâlnit, marți, cu directorul FBI, Christopher Wray, care a efectuat o vizită în România, potrivit unui comunicat transmis de Ministerul Afacerilor Externe. Wray și Predoiu au apreciat cooperarea „excelentă” dintre cele două instituții și au evidențiat angajamentul pentru continuarea acesteia.
Ministrul de Interne a apreciat sprijinul acordat de FBI pentru pregătirea și perfecționarea polițiștilor români în Academia FBI de la Quantico, precum și în Biroul de la București.