
Bună dimineața! Este, deja, joi...
Rezultatul principal al negocierilor de la Berlin: Statele Unite, Europa și Ucraina au convenit asupra a două documente privind garanțiile de securitate care vor sta la baza unui viitor acord de pace cu Rusia. Similare articolului 5 al NATO, planurile includ desfășurarea de forțe europene în Ucraina, idee căreia Moscova i se opune.
planul american - garanții „platinum”, dar nu se știe exact ce garanții. O sursă Wall Street Journal spune că acestea vor include monitorizarea armistițiului și acțiunile SUA în cazul unei noi agresiuni ruse, inclusiv noi livrări de arme. Washingtonul nu va trimite, însă, trupe terestre.
planul european - europenii au publicat, marți seara, documentul lor (the Plan for the Victory of Uktaine) privind viitoarele garanții pentru Ucraina, semnat de liderii a 10 state din coalition of willing și de șefii UE. Cum se raportează acesta la propunerile americane rămâne de văzut.
planului american de șase puncte i s-a acordat o atenție considerabilă. Ce presupune: angajarea părților în furnizarea către Ucraina de asistență pentru a-și menține forțele armate la un nivel de 800.000 de oameni în timp de pace (o cifră din „planul Trump”); crearea de către forțele statelor din coalition of willing, cu sprijin din partea SUA, a unei grupări multinaționale care să contribuie la reconstruirea armatei ucrainene și la asigurarea securității spațiului maritim și aerian al Ucrainei, inclusiv prin prezența în interiorul Ucrainei; supravegherea unui mecanism de monitorizare a armistițiului, condus de SUA, și a unui mecanism de soluționare a conflictelor, cu participarea tuturor părților; asumarea unui angajament juridic obligatoriu pentru măsuri destinate restabilirii păcii și securității în cazul unui atac armat viitor; investiția în viitoarea prosperitate a Ucrainei, inclusiv prin furnizarea de resurse pentru reconstrucția ei, încheierea unor acorduri comerciale reciproc avantajoase, ținând cont de necesitatea implicării Rusiei în compensarea daunelor aduse Ucrainei; sprijinirea aderării Ucrainei la Uniunea Europeană.
mai înainte de Berlin ...
contururile „noului” plan de pace al Administrației Trump pentru Ucraina devin din ce în ce mai clare, a scris publicația Zn.ua.
Administrația Trump a transmis, în ultimele săptămâni, partenerilor europeni mai multe documente în care este prezentată viziunea sa asupra reconstrucției Ucrainei după război și reintrarea Rusiei în economia mondială, conform Wall Street Journal.
Financial Times a aflat că secretarul armatei americane, Dan Driscoll, a adus la Kiev, în noiembrie, viziunea americană pentru o zonă tampon în Ucraina. În esență, este un analog de înaltă tehnologie al zonei demilitarizate care separă Coreea de Sud și Coreea de Nord.
Ucraina a transmis Administrației Trump un răspuns detaliat la ultima versiune a planului american de pace, au declarat pentru Axios oficiali americani și ucraineni. Kievul a adăugat idei noi privind cele mai controversate chestiuni, inclusiv statutul teritoriilor și viitorul centralei nucleare de la Zaporojie.
Washington Post: schițele unui acord de pace durabil pentru Ucraina se întrevăd treptat. Înclinația lui Trump față de Rusia nu ajută, dar există încă o cale către un final rezonabil.
potrivit președintelui Ucrainei, care a răspuns (11 noiembrie) întrebărilor jurnaliștilor, există două poziții fundamental inacceptabile: predarea restului Donbasului și problema centralei nucleare de la Zaporojie, „rușii vor centrala, noi suntem împotrivă”. Problema teritoriilor ucrainene va fi decisă prin „alegeri sau referendum”, a afirmat Zelenski.
potrivit Bild, la negocierile de la Berlin, delegația ucraineană a venit cu această poziție: Ucraina este pregătită să accepte să nu adere la NATO și să organizeze alegeri în termen de 100 de zile de la semnarea unui acord de pace, dar insistă că nu poate ceda Donbasul.
Kremlinul continuă să insiste asupra faptului că Ucraina trebuie să-și retragă trupele din restul regiunii Donețk. Rusia ar dori să-și retragă trupele doar formal, înlocuindu-le, de fapt, cu armata internă - Rosgvardia.
Ucraina este pregătită să renunțe la aspirația de a adera la NATO în schimbul unor garanții de securitate occidentale. Este, potrivit Reuters, ceea ce a declarat președintele Zelenski înainte de negocierile de la Berlin. În locul aderării la NATO, ar trebui să existe garanții de securitate bilaterale din partea SUA, similare articolului 5. Astfel de garanții ar trebui să fie oferite și de țările europene, precum și de Canada și Japonia.
după Berlin ...
negocierile dintre delegațiile Ucrainei și SUA s-au încheiat fără un progres privind problema teritorială, scrie The Guardian.
ministrul adjunct de Externe, Serghei Riabkov, a declarat pentru ABC News că Rusia este pregătită pentru un acord de pace, dar rămâne angajată față de „liniile sale roșii”. Adică întreaga regiune Donbas și nicio prezență de trupe străine pe teritoriul ucrainean, fie că este vorba de trupe NATO sau contingente ale coalition of willing.
secretarul de presă al lui Vladimir Putin, Dmitri Peskov, a respins propunerea cancelarului german Friedrich Merz pentru un armistițiu de Crăciun. „Dacă ucrainenii au o dorință dominantă de a înlocui ajungerea la un acord cu soluții pe termen scurt, neviabile, este puțin probabil să fim pregătiți să participăm”. El a refuzat să comenteze garanțiile de securitate pentru Ucraina relatate de presă.
Axios scrie că Ucraina a reușit să obțină garanții de securitate puternice atât din Europa, cât și din Statele Unite, dar nu au existat progrese în problema teritorială. Potrivit publicației, SUA continuă să insiste asupra retragerii trupelor ucrainene din Donbas și nu abandonează ideea unei „zone economice libere”, orice ar însemna aceasta.
în ultimul plan de pace pentru Ucraina, elaborat cu participarea Bruxelles-ului și adus la cunoștința Statelor Unite, este, într-adevăr, prevăzută aderarea Ucrainei la UE la 1 ianuarie 2027, potrivit Financial Times. Anterior, The Washington Post a relatat că Washingtonul și Kievul discută, în cadrul unui plan de pace, despre aderarea Ucrainei la UE în 2027.
Administrația Trump a precizat clar Ucrainei că oferta sa actuală de garanții de securitate, modelată după articolul 5 din Carta NATO, este cea mai bună disponibilă, notează Politico. „Nu vor fi pe masă pentru totdeauna”.
șeful delegației Ucrainei, secretarul Consiliului de Securitate Națională și Apărare, Rustem Umerov, a descris negocierile de două zile de la Berlin ca fiind „constructive” și „productive”, menționând, de asemenea, „un progres real”. Cuvintele lui Umerov privind posibilitatea de a ajunge la un acord „până la sfârșitul zilei” nu ar trebui înțelese literal, a precizat serviciul de presă al Consiliului de Securitate Națională și Apărare. Nu e vorba de termene-limită anume, ci de intenția părților de a ajunge la un acord „în cele din urmă”.
Bloomberg: Statele Unite pregătesc noi sancțiuni împotriva Rusiei, dacă Moscova refuză să semneze un acord de pace.
oficialii americani care au discutat cu New York Times sunt convinși că Vladimir Putin va fi de acord, în cele din urmă, cu prezența forțelor europene în Ucraina, dar nu sub egida NATO. O astfel de propunere face parte din garanțiile de securitate „platinum”.
comentând potențiala desfășurare a unui contingent european în Ucraina, secretarul de presă Dmitri Peskov a declarat că poziția Rusiei este „bine cunoscută”, „absolut consecventă” și „de înțeles”, dar nu a exclus discuții ulterioare.
Vladimir Putin a vorbit (17 decembrie) la o reuniune a consiliului Ministerului Apărării: obiectivele „operațiunii militare speciale” „vor fi cu siguranță atinse”; am prefera să facem acest lucru și să abordăm cauzele profunde ale conflictului prin diplomație; dacă partea adversă și patronii săi străini refuză să se angajeze în discuții substanțiale, Rusia își va elibera militar teritoriile istorice; Rusia salută progresele în relațiile cu noua administrație americană, dar nu același lucru se poate spune „despre actuala conducere a majorității țărilor europene”. Forțele Armate Ruse rămân angajate în „extinderea zonei tampon de securitate”, adică o ofensivă în regiunile Harkov și Sumy; complexul militar-industrial rus rezistă cu succes poverii militare; sistemul de rachete cu rază medie de acțiune Oreshnik va fi operațional până la sfârșitul anului.
Ce urmează? Negocierile vor continua în formatul ucraineano-american ... undeva în SUA, probabil la Miami.
Bătălia pentru rezervele rusești de 210 miliarde de euro, blocate în Europa, a intrat într-o fază decisivă. La summitul din 18-19 decembrie, UE ar trebui să decidă utilizarea acestor bani pentru finanțarea Ucrainei. Vineri s-a convenit asupra unei „înghețări permanente” a activelor rusești cu o majoritate simplă de voturi, ignorându-se opoziția Ungariei și Slovaciei. Cea mai mare parte a acestor active, 193 de miliarde de euro, se află în conturile depozitarului Euroclear, în Belgia. Odată cu impunerea sancțiunilor, toți acești bani au fost înghețați. Banca Centrală a Rusiei a inițiat, în replică, prima acțiune în instanță, iar Kremlinul se pregătește să ia măsuri decisive în replică.
Uniunea Europeană a decis să blocheze pe termen lung activele Băncii Centrale. Antonio Costa, președintele Consiliului European, a anunțat pe Twitter că țările UE au votat pentru blocarea activelor. Belgia, principalul opozant al utilizării acestor fonduri, a susținut, de asemenea, blocarea pe termen lung. (RBC, Reuters).
băncile britanice s-au opus utilizării activelor rusești înghețate. Acestea, la fel ca Belgia, se tem de riscurile juridice, scrie Financial Times.
confiscarea acestor active în favoarea Ucrainei prin mecanismul de credit de reparație nu a fost încă aprobată: Italia, Belgia, Malta și Bulgaria sunt împotrivă. În UE, procesul băncii centrale în jurisdicția rusă este considerat o speculație și o tentativă de exercitare a presiunii.
Banca Rusiei a anunțat că va da în judecată depozitarul belgian Euroclear la Curtea de Arbitraj din Moscova. Suma din reclamația Băncii Centrale, depusă împotriva Euroclear, este de 18,2 trilioane de ruble, a aflat RBC. Ceea ce echivalează cu 195,5 miliarde de euro, la cursul Băncii Centrale de la data depunerii reclamației, 12 decembrie. Aceasta înseamnă că Banca Centrală a Rusiei speră să recupereze toate fondurile blocate în depozitar: 195 de miliarde de euro, din care 193 de miliarde de euro sunt reprezentate de instrumente rambursate și numerar. În conformitate cu contractul de custodie cu Euroclear, Banca Centrală a Rusiei nu are dreptul la venitul din dobânzi aferent activelor după rambursare, reamintește Council on Foreign Relations. Prin urmare, suma reclamației nu depășește suma înghețată.
probabilitatea ca Rusia să aibă succes în disputa juridică cu Belgia este minimă, relatează Politico, pe baza a două opinii juridice independente. Kremlinul va fi practic incapabil să găsească o jurisdicție a cărei instanță să fie de acord să audieze cazul, iar decizia instanței ruse va fi ignorată.
Euractiv scrie că președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, și-a atenuat poziția față de Planul B, care propune un împrumut comun în locul activelor rusești, înainte de întâlnirea cheie.
potrivit oficialilor europeni, reprezentanții Administrației Trump conving anumite țări ale UE să abandoneze schema activelor rusești, deoarece doresc să utilizeze o parte dintre ele pentru viitoare proiecte de investiții în cadrul unui potențial acord de pace între Rusia și Ucraina.
Rusia analizează răspunsul său la confiscarea activelor.
Zelenki va participa la reuniunea Consiliului European, din 18-19 decembrie, de la Bruxelles.
Biroul de presă al Serviciului rus de Informații Externe, 16 decembrie: înalți oficiali britanici, aflați în contact cu UE, insistă cu disperare asupra deciziei Bruxelles-ului de a fura fondurile rusești blocate în depozitul belgian Euroclear. Pe lângă furnizarea de fonduri Ucrainei pentru continuarea războiului, Londra urmărește un alt obiectiv important. Britanicii speră că, dacă acești bani nu ajung la Washington, Casa Albă își va pierde interesul pentru implementarea „acordului deteriorat” cu Moscova. Atunci, va fi sigur să folosească Kievul împotriva Rusiei „până la ultimul ucrainean”. Înalți oficiali britanici transmit informații false birocraților europeni cu sediul la Bruxelles, conform cărora Donald Trump ar căuta un compromis cu Moscova în scopul obținerii de câștiguri financiare...
Petrol și pace ...
Politico a aflat că Brian Lanza, fostul consilier de campanie al lui Donald Trump, oferă consultanță în vânzarea activelor Lukoil din străinătate. Compania lui (Mercury Public Affairs) a contribuit, printre altele, la prelungirea licenței Departamentului de Trezorerie al SUA până pe 17 ianuarie și colaborează acum cu autoritățile americane în ceea ce privește o potențială tranzacție.
conform Reuters, principalul candidat pentru achiziționarea activelor este banca americană de investiții Xtellus Partners. Dar ... Ministerul de Finanțe al SUA a respins oferta Xtellus.
Xtellus a efectuat două tranzacții minore cu active energetice în acest an, cumpărând Serinus Energy din Marea Britanie și activele ENAP Sipetrol din Argentina. Dar în contextul activelor Lukoil, se remarcă pentru legăturile sale rusești: cofondatorii săi, Paul Swigart, Pavel Lvov și Leonid Kupersthimdt, provin de la VTB Capital din America.
Lanza a devenit celebru anul trecut, când, în timpul campaniei lui Trump, a declarat: „Crimeea nu mai există” - în sensul că peninsula a fost pierdută de Ucraina pentru totdeauna și că noua Administrație nu va sprijini serios încercările de a o recupera. Profesia principală a lui Lanza este cea de lobbyist, unul influent: pe lista clienților săi se numără Bank of America și Qualcomm.
piața petrolului a luat în serios progresele negocierilor dintre Statele Unite, Europa și Ucraina. Cotațiile petrolului Brent au scăzut, marți, sub 60 de dolari, la 59,7 dolari pe baril, pentru prima oară din mai 2025. Iar WTI american a închis, luni, la 56,8 dolari, cel mai mic nivel din februarie 2021. Motivul principal este speranța unei soluționări rapide a situației din Ucraina, scrie Financial Times. Prețul petrolului rusesc, care continuă să fie afectat de sancțiuni, s-a apropiat de 40 de dolari.
Ucraina a lovit pentru prima dată cu drone o instalație de extracție a petrolului în Marea Caspică - a fost vizată platforma Lukoil-Niznevoljskneft în zăcământul Filanovski, la sud de Astrahan. Au relatat Bloomberg (11 decembrie) și mass-media ucraineană, care citează serviciile speciale. Potrivit publicației The Atlantic, SUA nu numai că acceptă acum atacuri asupra infrastructurii petroliere rusești, dar, în unele cazuri, chiar furnizează Ucrainei informațiile necesare pentru acestea.
a fost observată pază armată pe navele flotei fantomă a Rusiei, a declarat pentru SVT, șeful departamentului operațional al forțelor navale suedeze, Marco Petkovic. Conform acestuia, Rusia a întărit recent prezența militară în Marea Baltică, iar forțele navale „acționează, într-o oarecare măsură, în sprijinul flotei fantomă”.
Special
SBU, serviciul ucrainean de securitate, a declarat că, „pentru prima oară în istorie”, dronele subacvatice au dus la explozia unui submarin rus din clasa 636.3, Varșavianka, în portul Novorossiisk. Flota Mării Negre a Rusiei a recunoscut atacul din Novorossiisk, dar spune că „tentativa de diversiune nu și-a atins scopurile”.
Și încă ceva ...
N1: autoritățile sârbe solicită explicații din partea Rusiei în urma morții unui reprezentant al companiei de apărare de stat din Serbia, Yugoimport SDPR, găsit mort la Moscova, în urmă cu o lună, în circumstanțe pe care oficialii sârbi le descriu drept suspecte.
postare a Guvernului federal elvețian pe X: „având în vedere deteriorarea situației de securitate, guvernul elvețian realiniază politica de securitate a Elveției. Acesta a lansat o procedură de consultare și a instruit departamentele relevante să înceapă să ia măsuri.”
RFERL: Suedia a confirmat că unul dintre cetățenii săi se află în custodia Iranului, după ce Teheranul a anunțat că un cetățean suedez este judecat pentru presupus spionaj în favoarea Israelului.
Departamentul de Stat a lansat Pax Silica, o mișcare condusă de SUA pentru „a construi un lanț de aprovizionare cu siliciu sigur, prosper și bazat pe inovație” și a reduce „dependențele coercitive” (adică dependența prea mare de China) de-a lungul întregului lanț de aprovizionare cu cipuri. Printre participanții fondatori se numără Japonia, Coreea, Singapore, Olanda, Marea Britanie, Israel, Emiratele Arabe Unite și Australia.
EUCONS: hackerii au spart dosarele poliției franceze într-un atac cibernetic major asupra Ministerului de Interne.
REPP/LEMONDE/FRANCE24: o navă italiană a fost percheziționată de serviciile de informații franceze în portul Sète, Franța. La bordul GNV Fantastic, un feribot de pasageri, s-a descoperit un program malware capabil să permită controlul de la distanță al sistemelor de operare ale navei. Doi membri ai echipajului, un leton și un bulgar, ale căror identități fuseseră comunicate Franței de către autoritățile italiene, au fost reținuți săptămâna trecută. Bulgarul a fost eliberat, dar letonul a fost pus sub acuzare și arestat.
„Linia întâi este peste tot” - discurs susținut de Blaise Metreweli, șefa SIS (MI6), 15 decembrie 2025.
LAWFARE: despre înclinația directorului FBI de a comenta problemele aflate în așteptare.
FT/GBF: Parlamentul german a înregistrat un presupus atac cibernetic în timpul vizitei lui Zelenski.
BBC: Susan Rice, șefa de personal a Casei Albe, contestă articolul din Vanity Fair care o citează. Trump este descris ca având „un caracter de alcoolic”, iar Musk este numit „un clar consumator de ketamină”.
NSJ: marele pariu cu F-35 în Turcia.
FT: fondatorul aplicației de mesagerie Telegram, Pavel Durov, l-a convins, în 2018, pe Jan Marsalek (spion rus), pe atunci manager al companiei de plăți Wirecard, să se implice în proiectul blockchain TON.
OBS: MI5 a încercat să împiedice dezvăluirea detaliilor despre rolul său într-un total de 28 de execuții și răpiri efectuate de IRA, în cadrul anchetei penale privind agentul dublu britanic, Stakeknife.
CBC: cum a ajuns un membru al serviciului secret militar canadian să se confrunte cu o acuzație de spionaj.
NPR/BBC/RFERL: Trump spune că SUA au confiscat un petrolier în largul coastei Venezuelei. Venezuela acuză SUA de piraterie. Petrolierul confiscat de SUA făcea parte din flota din umbră iraniană. Statele Unite au impus sancțiuni împotriva a șase nave-tanc care transportau petrol venezuelan și a trei membri ai familiei Maduro.
Donald Trump a anunțat o blocadă navală a petrolierelor sancționate care călătoresc spre sau dinspre Venezuela. Președintele SUA a acuzat, de asemenea, „regimul ilegitim” al lui Nicolás Maduro de „folosirea petrolului din câmpuri furate”, „narco-terorism”, precum și de „trafic de persoane, crimă și răpire” și l-a desemnat drept „organizație teroristă străină”. Guvernul lui Nicolas Maduro a numit decizia o „amenințare grotescă” și a declarat că intenționează să o denunțe în fața Națiunilor Unite.
WSJ: Germania se gândește la o separare economică de China, după ce a pierdut poziția de lider în ceea ce privește industriile de export.
GUARDIAN: Assad în exil la Moscova - oftalmologie, Rublevka și viața fără politică.
WSJ: miliardarii chinezi au zeci de copii cu mame surogat din SUA, pentru a crea „dinastii invincibile”.
NYT: armata israeliană a anunțat uciderea unuia dintre organizatorii atentatelor din 7 octombrie 2023, membru important al Hamas, Raed Saed. Hamas a confirmat.
TMI: președintele Trump este nemulțumit de Netanyahu, după ce un atac aerian israelian a ucis comandantul Hamas în timpul armistițiului mediat de SUA.
RFERL: o companie de investiții fondată de Jared Kushner, ginerele președintelui american, s-a retras dintr-un proiect de construcție a unui hotel în Belgrad, pe fondul unei controverse legate de amplasamentul acestuia, care a fost distrus în timpul bombardamentelor NATO din 1999.
BLOOM: prim-ministrul Ungariei, Viktor Orban, ia în considerare posibilitatea de a extinde atribuțiile președintelui țării și de a ocupa această funcție.
NYT: Vladimir Putin a refuzat să-l „reabiliteze” pe Ivan Urgant, prezentator de televiziune, la solicitarea unor „peronalități proeminente din Rusia”. În ziua începerii războiului, acesta a publicat pe contul său de Instagram mesajul „frică și durere. Nu războiului!”. Kremlinul a considerat că este o trădare.
RMF-24: în Polonia, la cererea Ucrainei, a fost reținut Alexandr Butiagin, angajat al Ermitajului. Este suspectat de „lucrări arheologice ilegale” în Crimeea.
REUTERS: Consiliul de administrație al Warner Bros. a respins oferta de 108 miliarde de dolari a Paramount. Compania dorește să finalizeze acordul cu Netflix. Oferta Paramount rămâne valabilă până la 8 ianuarie 2026.
BBC: Trump dă în judecată BBC pentru 5 miliarde de dolari pentru editarea discursului său din ziua asediului de la Capitoliu.
VESTI: guvernul bulgar a demisionat în urma demonstrațiilor de masă împotriva corupției.
DUTCHN: China a publicat numele a șase persoane despre care susține că sunt spioni olandezi, în contextul în care continuă controversele legate de preluarea de către Olanda a producătorului de cipuri Nexperia.
USNI: Marea Britanie dorește o nouă flotă hibridă pentru a contracara submarinele rusești.
Departamentul de Război al SUA a anunțat că implementează Gemini for Government de la Google Cloud ca primul sistem AI pe noua sa platformă GenAI.mil.
WEX: Departamentul de Război intenționează să reducă resursele echipei responsabile de sindromului Havana.
INTONL: serviciul rus de informații militare a fost principalul interlocutor în discuțiile informale cu Kievul până acum, dar, la ultima rundă de discuții, care a avut loc la Abu Dhabi, au fost prezenți reprezentanții SVR.
AZERTAC: autoritățile au identificat cetățeni azeri implicați în organizarea activităților unei formațiuni armate ilegale în afara Azerbaidjanului, care vizau oficiali ai unui stat străin, potrivit serviciului azer de securitate.
NYT: Serviciul Vamal și de Protecție a Frontierelor din SUA a propus să solicite vizitatorilor din 42 de țări care nu dețin vize să prezinte până la cinci ani de istoric al rețelelor sociale, împreună cu date personale extinse, ca parte a autorizației lor de călătorie.
TIMES: în Marea Britanie a fost creată o nouă organizație de intelligence care reunește toate elementele de informații militare.
REUTERS/WSJ: Departamentul de Justiție al SUA a dezvăluit acuzațiile împotriva mai multor agenți ai serviciilor secrete rusești, presupuși a fi implicați în operațiuni cibernetice de lungă durată care vizau infrastructura critică a SUA și NATO, companii energetice și rețele guvernamentale.
REGISTER: șeful securității Amazon dă vina pe GRU pentru atacurile cibernetice din sectorul energetic.
THSOCIAL: Donald Trump a acuzat The New York Times că publică știri false pentru a-l submina, numind ziarul „dușman al poporului” și sugerând că ar trebui să înceteze publicarea.
documente scurse, analizate de The Grayzone, arată că guvernul SUA a finanțat grupuri de tineri nepalezi în perioada premergătoare unei lovituri de stat violente.
INTONL: sateliții spion francezi, americani și chinezi au fotografiat mișcările navei rusești Matros Shevchenko de când aceasta a acostat în Lome, Togo, luna trecută. Se bănuiește că nava este folosită pentru transportul de uraniu la Moscova.
Netzpolitik: elvețienii au decis să nu utilizeze produsele Palantir, în urma unei evaluări a riscurilor legate de utilizarea software-ului companiei, în pofida anilor de solicitări din partea autorităților și armatei.
BLOOM: Serviciul danez de Informații al Apărării a declarat că SUA își prioritizează din ce în ce mai mult propriile interese și „își folosește acum puterea economică și tehnologică ca instrument de putere, inclusiv față de aliați și parteneri”, conform evaluării sale pentru 2025.
Serviciul german de Contrainformații Militare și-a publicat raportul pe 2024.
VATICAN: discurs al Papei Leon al XIV-lea adresat serviciilor secrete italiene.
GCHQ, Centrul Guvernamental de Comunicații din Marea Britanie, lansează provocarea anuală de Crăciun 2025 cu puzzle-uri festive.
Din surse de limbă rusă/ucraineană
Ministerul rus al Justiției a adăugat Deutsche Welle pe lista organizațiilor indezirabile.
BELL: povestea marelui atac cibernetic - cum au paralizat hackerii Aeroflot.
PRAVDAru: ascensiunea și dispariția lui Oleg Smolenkov.
un grup de hackeri anonimi a spart serverele Mikord, un dezvoltator cheie al sistemului unificat de înregistrare militară din Rusia, potrivit activistului Grigory Sverdlin, șeful proiectului pentru drepturile omului Idite Lesom. Proiectul Idite Lesom a distribuit documente obținute de la hackeri publicației Important Stories. Ministerul Apărării al Federației Ruse neagă spargerea registrului de evidență militară.
NASHANIVA: autoritățile din Belarus au anunțat amnistierea a 123 de deținuți politici. Noul val de grațieri este rezultatul negocierilor dintre Lukașenko și emisarul special al lui Trump, John Cole.
BELTA: SUA au ridicat sancțiunile impuse potasiului din Belarus în schimbul eliberării prizonierilor politici. Acesta este un produs de export important, iar Belaruskali este unul dintre cei mai mari producători de fertilizatori pe bază de potasiu din lume.
RBC: grupul Rosnano a inițiat o acțiune în justiție pentru a recupera 11,9 miliarde de ruble de la foștii săi directori, inclusiv Anatoli Chubais. Acțiunea are legătură cu o tentativă de a crea o producție de memorie magnetică rezistivă (MRA) în Rusia. Managerii corporației de stat ar fi irosit banii în mod inutil.
„Jucăm în ofensivă”. Nikolay Storonsky, fondatorul și CEO-ul Revolut, a acordat un interviu Elizei Osetinskaya. Este prima discuție publică detaliată cu o persoană a cărei avere, conform Bloomberg, a crescut la 14,3 miliarde de dolari și care a renunțat la cetățenia rusă, construindu-și afacerea dintr-un sediu din Londra. Dar, se pare că Bloomberg și Forbes ar trebui să-și actualizeze evaluarea averii fondatorului Revolut. De anul trecut, participația lui în cel mai valoros startup din Europa a crescut de la aproximativ 25% la 29%. Iar valoarea Revolut a crescut de la 4,5 miliarde de lire sterline la 7,5 miliarde de lire sterline.
KOMMERSANT: Ministerul Comunicațiilor din Rusia discută despre posibilitatea de a transfera notificările de la bănci către aplicația de mesagerie Max.
Ți-a plăcut 7 din 7 zile? Dă forward către un prieten
Mulțumim pentru vizită! Urmărește-ne!
Căutăm, citim și analizăm ceea ce găsim relevant despre lumea intelligence-ului și serviciilor de informații.


