Bună dimineața! Este, deja, joi...
Donald Trump și omologul său rus, Vladimir Putin, au vorbit la telefon, luni, 19 mai. Ulterior, președintele rus s-a adresat presei pentru a rezuma conversația, iar cel american a declarat, pe Truth Social că dialogul „a mers foarte bine”.
Ce a rezultat...
Rusia va propune și este gata să colaboreze cu partea ucraineană la un memorandum privind un posibil viitor tratat de pace;
contactele dintre participanții la negocierile de la Istanbul au fost reluate;
„Rusia dorește să facă comerț la scară largă cu Statele Unite atunci când această baie de sânge catastrofală se va termina ... Ucraina poate fi un mare beneficiar al comerțului, în procesul de reconstrucție a țării sale” (Donald Trump);
„Vaticanul, reprezentat de Papa, a declarat că ar fi foarte interesat să găzduiască negocierile” (Donald Trump).
premierul Giorgia Meloni, X: Vaticanul confirmă disponibilitatea pentru găzduirea viitoarelor discuții care vizează un armistițiu și un acord de pace în Ucraina.
Înainte de telefon ...
președintele ucrainean s-a întâlnit vineri, 16 mai, în Albania, cu președintele francez Emmanuel Macron, cancelarul german Friedrich Merz, prim-ministrul polonez Donald Tusk și prim-ministrul britanic Keir Starmer;
Donald Trump, Truth Social (17 mai): „luni, la ora 10, voi vorbi telefonic cu președintele Rusiei... apoi voi vorbi cu președintele Ucrainei ...cu diverși membri NATO ...”
la 18 mai, cancelarul german Friedrich Merz a declarat că, împreună cu liderii Marii Britanii, Franței și Poloniei, va vorbi cu Donald Trump înainte de apelul telefonic al președintelui cu Vladimir Putin. (președintele ucrainean și alți cinci lideri europeni au participat la o conferință telefonică cu Donald Trump imediat după convorbirea cu Vladimir Putin).
Apelul telefonic din 19 mai a fost a treia conversație de acest gen între Vladimir Putin și Donald Trump de la revenirea lui Trump la Casa Albă. Conversațiile anterioare au avut loc la 12 februarie și 18 martie.
Discuțiile de pace directe dintre Rusia și Ucraina, derulate la Palatul Dolmabahce din Istanbul, în prezența ministrului turc de Externe, Hakan Fidan, și a șefului serviciului secret turc, Ibrahim Kalin, s-au terminat vineri, 16 mai, după mai puțin de două ore. Ministerul turc de Externe a comunicat jurnaliștilor că întâlnirea s-a încheiat fără nicio explicație.
după întâlnire, ministrul ucrainean al Apărării, Rustem Umerov, a anunțat un schimb iminent de prizonieri în formatul „1000 la 1000”. Vladimir Medinski a afirmat că părțile au convenit asupra mai multor lucruri, inclusiv, asupra „unei viziuni privind un posibil armistițiu”. A mai declarat că reprezentanții delegației ruse „sunt mulțumiți de rezultat și sunt gata să continue contactele”. Rusia și Ucraina au început să lucreze la listele pentru schimbul de prizonieri încă de vineri, 16 mai, a declarat șeful adjunct al Direcției Principale de Informații (GUR) a Ucrainei, Vadim Skibitsky;
un oficial ucrainean de rang înalt a declarat pentru Associated Press că partea rusă a introdus noi „cereri inacceptabile”. O sursă din cadrul Biroului Președintelui Ucrainei a confirmat pentru Kyiv Independent că delegația Moscovei a insistat ca Ucraina să se retragă din regiunile Donețk, Luhansk, Zaporijia și Herson. De asemenea, deputatul rus, Alexey Goncharenko a declarat că partea rusă a cerut Kievului să își retragă trupele din noile regiuni care au devenit parte a Federației Ruse și a refuzat armistițiul de 30 de zile. Declarații similare a făcut și reprezentantul Ministerului ucrainean de Externe, Georgy Tykhy;
conform relatările neoficiale, Vladimir Medinski le-a spus ucrainenilor că, dacă această cerere nu va fi îndeplinită, regiunile Sumy și Harkov vor fi adăugate la solicitare. Oliver Carroll, corespondentul The Economist, a citat o „sursă bine plasată” conform căreia Moscova a amenințat că va anexa încă două regiuni ucrainene dacă Kievul refuză să se retragă din cele patru regiuni anexate;
tot neoficial, surse de la Kremlin susțin că Moscova ar fi gata să abandoneze această cerere dacă aliații occidentali ai Ucrainei vor face concesii fundamental importante pentru Putin - în special, dacă vor garanta că Ucraina nu va adera la NATO și nu va permite baze militare occidentale pe teritoriul său, va înceta să primească arme occidentale și că NATO în sine nu se va extinde în continuare.
Până la momentul Istanbul, 16 mai ...
conform decretului prezidențial, publicat la 14 mai, delegația rusă de la Istanbul a fost condusă de consilierul prezidențial Vladimir Medinsky (același care a condus echipa și în timpul negocierilor cu Ucraina în 2022) și i-a inclus pe ministrul adjunct de Externe, Mihail Galuzin, șeful serviciului de informații militare, Igor Kostyukov, și ministrul adjunct al Apărării, Aleksandr Fomin. Fiecare membru al delegației de la Istanbul a fost asociat cu un expert. Medinsky a fost însoțit de Yelena Podobreyevskaya, șefă adjunctă a Direcției Prezidențiale pentru Politică Umanitară și fostă șef de birou al lui Medinsky. Galuzin de Alexey Polishchuk, șeful celui de-al Doilea Departament CSI al Ministerului de Externe, care supraveghează relațiile cu Ucraina, Belarus și Moldova. Fomin de Viktor Șevțov, șef adjunct al Direcției pentru Cooperare Militară Internațională din cadrul Ministerului Apărării. Generalul GU, Alexander Zorin, l-a însoțit pe Igor Kostyukov;
președintele Volodimir Zelenski a anunțat (15 mai) că delegația ucraineană va fi condusă de ministrul Apărării, Rustem Umerov și nu îi va include pe șeful Statului Major General și pe șeful Serviciului de Securitate al Ucrainei (SBU), așa cum s-a sugerat.
nici Rusia, nici Ucraina nu au anunțat, oficial, o modificare a programului negocierilor, care erau stabilite, inițial, pe 15 mai;
o sursă a agenției TASS a relatat că Medinsky s-a întâlnit cu reprezentanți ai SUA înainte de discuții;
înalți oficiali ruși i-au spus lui Steve Witkoff, trimisul special al lui Trump, că Putin nu dorește să discute despre planul de pace în 22 de puncte pe care Witkoff îl elaborase cu contribuții ucrainene și europene, scrie Financial Times;
președintele ucrainean a mers la Ankara, unde s-a întâlnit cu președintele turc, Recep Tayyip Erdogan;
Vladimir Putin nu a intenționat să accepte oferta omologului său ucrainean de a se întâlni față în față la Istanbul, au declarat pentru The Moscow Times surse din guvernul rus. Negocierile spontane în termenii adversarului - mai ales atunci când Rusia ar trebui să dețină avantajul - sunt excluse.
publicația Meduza a aflat că mass-media din Rusia, controlată de stat, a primit instrucțiuni de la echipa de politică internă a Kremlinului să sublinieze că „nimic din ce a spus Donald Trump, nimic din ce a declarat Zelenski” nu a influențat modul în care Vladimir Putin a alcătuit delegația Rusiei. Mesajul public principal este continuitatea.
UE se pregătește să pună capăt regimului de scutiri de taxe vamale pentru produsele ucrainene, a relatat Financial Times, citând surse diplomatice. Regimul comercial preferențial, introdus în 2022, a completat acordul de liber schimb existent între UE și Ucraina și a permis majorității mărfurilor ucrainene să intre în Uniune fără taxe vamale. Acest acord urmează să expire pe 6 iunie.
Administrația Trump a prezentat Iranului o propunere scrisă pentru un acord nuclear în timpul celei de-a patra runde de negocieri. Ministrul iranian de Externe, Abbas Araghchi, a dus propunerea la Teheran pentru consultări cu liderul suprem Ali Khamenei, președintele Masoud Pezeshkian și alți oficiali de rang înalt. Iranul a purtat discuții vineri, 16 mai, la Istanbul, cu E3 (Franța, Marea Britanie, Germania) referitoare la negocierile nucleare cu SUA, în timp ce Donald Trump a emis un nou avertisment către Teheran pentru ca acesta să „acționeze rapid” către încheierea unui acord. În timp ce Teheranul insistă asupra dreptului său la îmbogățirea uraniului, considerat „nenegociabil”, națiunile europene analizează dacă să reimpună sancțiunile ONU. CNN relatează, citând „mai mulți oficiali americani familiarizați cu cele mai recente informații”, că SUA au obținut noi date care sugerează că Israelul face pregătiri pentru a ataca instalațiile nucleare iraniene.
În Place de la Concorde, la Hotel de Crillon, proprietatea unui membru al familiei regale saudite, a avut loc o întâlnire între șeful Direcției Generale de Securitate Externă din Franța și fondatorul Telegram. Cel puțin așa susține Pavel Durov.
Diplomatul suedez suspect de spionaj a fost găsit mort, confirmă serviciul de presă al Ministerului suedez al Afacerilor Externe într-un e-mail către Expressen. Imaginile cu ușa apartamentului diplomatului, difuzate de televiziunea suedeză, au arătat că aceasta fusese forțată în momentul arestării sale. Diplomatul solicitase îngrijiri medicale pentru rănile suferite și depusese un raport care susținea că a fost folosită excesiv forța la momentul arestării. Säpo, serviciul de informații, a declarat că arestarea a fost pașnică.
Un alt diplomat suedez și un reprezentant al unei organizații kurde sunt suspectați de utilizare gravă neautorizată a informațiilor clasificate. Potrivit procurorului, suspiciunile nu au nicio legătură cu diplomatul suedez arestat anterior, în cazul căruia continuă ancheta privind suspiciunile de spionaj.
Fostul agent FBI, Jonathan Buma, a declarat pentru ZDF, că Elon Musk a fost ținta agenților ruși. Și, de asemenea, Peter Thiel. În martie 2025, Jonathan Buma a fost arestat și acuzat de divulgare de informații confidențiale. A fost eliberat a doua zi cu o cauțiune de 100.000 de dolari. În aprilie 2025, Buma s-a înregistrat oficial pentru a candida ca democrat în Arizona. În 2023, Johnathan Buma a susținut că FBI l-a urmărit pe Hunter, fiul președintelui Joe Biden, în timp ce i-a înăbușit propria anchetă asupra aliatului președintelui Donald Trump, Rudy Giuliani. Acuzațiile lui Buma împotriva FBI-ului se concentrează pe investigațiile sale privind posibilele legături ale lui Giuliani cu oligarhul ruso-ucrainean, Pavlo Iakovich Fuks. Buma a făcut publice acuzațiile într-un interviu acordat revistei Business Insider în septembrie 2023. The New Yorker a preluat povestea. Ulterior, Business Insider a relatat că Buma era agentul guvernamental care ținea legătura cu miliardarul din domeniul tehnologiei Peter Thiel, care lucra ca informator FBI.
Cea mai mare piață neagră online din lume pentru spălarea banilor murdari s-a închis brusc. Spre deosebire de Hydra, care a necesitat o operațiune complexă din partea agențiilor de informații din diferite țări pentru a fi eliminată, de data aceasta a fost suficientă o singură solicitare din partea jurnaliștilor către Telegram. După ce a primit-o, platforma lui Pavel Durov a șters, într-o singură zi, mii de conturi care fuseseră folosite o lungă perioadă pentru spălarea banilor de către hackeri și infractori cibernetici din întreaga lume. În urma unei anchete Wired, Telegram a interzis mii de conturi folosite pentru spălarea de bani prin escrocherii cripto, inclusiv cele ale Haowang Guarantee, o piață neagră care a permis tranzacții de peste 27 de miliarde de dolari. Jurnaliștii de la Wired au trimis o solicitare către Telegram cu privire și la o altă mare piață asiatică de pe darknet, Xinbi Guarantee, prin intermediul căreia au fost spălați aproximativ 8,4 miliarde de dolari. Principalii clienți: infractorii cibernetici asiatici și, posibil, hackerii nord-coreeni.
Palianytsia, drona vedetă a Ucrainei, se află în centrul unui presupus scandal de furt de tehnologie care implică un fost manager de la compania britanică Modini Aerospace. De la Varșovia, trecând prin Londra și Kiev, afacerea se transformă într-o reglare de conturi. „Dart 250 (a firmei Modini) ar putea evoca anumite asocieri cu o dronă pe care unul dintre jurnaliștii ucraineni a identificat-o ca fiind o dezvoltare ucraineană. Și în contextul incertitudinii privind apariția Palyanytsia, aceasta ar putea fi considerată ca atare. De ce s-a întâmplat acest lucru încă nu se știe. La fel nici despre implicarea Ucrainei în activitățile Modini, care activează, din 2006, în micul oraș Pewsey din Wiltshire, în sudul Angliei”, scria Defense Expresses la finalul anului trecut.
Special
La 28 februarie 2022, la patru zile după începerea războiului, a avut loc prima întâlnire dintre oficialii ruși și ucraineni la Gomel, Belarus. La negocieri a participat și Denys Kireyev. A fost ucis o săptămână mai târziu de Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU). Potrivit lui Kyrylo Budanov, șeful Direcției Principale de Informații din cadrul Ministerului Apărării din Ucraina (GUR), dacă nu ar fi fost informațiile oferite de Kireyev, Kievul ar fi căzut.
Dintre liderii serviciilor ucrainene de securitate de la acel moment, nu a mai rămas în funcție decât Kirilo Budanov. Ivan Bakanov, șeful Serviciului intern de Securitate (SBU), și Oleksandr Litvinenko, șeful Serviciului de Informații Externe al Ucrainei (SZR), nu.
Pe 17 iulie 2022, președintele Volodimir Zelenski l-a demis pe Bakanov. În februarie 2023, SBU a efectuat o anchetă internă asupra sa, dar rezultatele sunt clasificate. La începutul acestui an, jurnaliștilor li s-a spus că „nu există nicio procedură penală în curs împotriva lui Ivan Bakanov”.
În martie 2024, președintele Ucrainei l-a demis, pe neașteptate, pe secretarul Consiliului Național de Securitate și Apărare, numindu-l în locul său pe Oleksandr Litvinenko. În ianuarie 2025 se spunea că președintele intenționează să-l demită pe Oleksandr Litvinenko din funcția de secretar al Consiliului Național de Securitate și Apărare, fiind nemulțumit de performanța sa și considerându-l „insuficient de eficient” și „slab”. Litvinenko conduce, în continuare, Consilul Național de Securitate și Apărare. Deocamdată.
Și încă ceva ...
serviciile de informații ungare au descoperit încă doi presupuși spioni ucraineni, a scris purtătorul de cuvânt al guvernului, Zoltan Kovacs, pe X. Noile acuzații escaladează disputa diplomatică declanșată între Kiev și Budapesta.
GUARDIAN: la München se desfășoară procesul a trei cetățeni cu dublă cetățenie, germană și rusă, acuzați de spionaj în numele Kremlinului și de planificare a atacurilor asupra infrastructurii și industriei militare critice.
NYT: un consilier de rang înalt al lui Tulsi Gabbard, directorul Informațiilor Naționale, a dispus ca analiștii să editeze o evaluare pentru a-i proteja pe Donald Trump și pe Tulsi Gabbard de atacuri pentru afirmația Administrației conform căreia guvernul Venezuelei controlează o bandă criminală.
Procuratura Generală a Rusiei a declarat Amnesty International organizație „indezirabilă”.
DW: Ministerul spaniol de Interne a declarat că Andrii Portnov, consilier al fostului președinte ucrainean Viktor Ianukovici, a fost ucis la Madrid. Andrii Portnov, fost membru al parlamentului ucrainean, a fost sancționat de SUA pentru acuzații de corupție. A fugit din Ucraina în 2014. În 2018, Serviciul de Securitate al Ucrainei a deschis o anchetă asupra sa sub suspiciunea de trădare, susținând implicarea în anexarea ilegală a Crimeei de către Rusia. Dosarul penal a fost închis în 2019, iar Portnov s-a întors în Ucraina după alegerea președintelui Volodimir Zelenski.
FT: CIA va numi un agent de informații, care conduce o structură a agenției dintr-o țară din Orientul Mijlociu, în funcția de director adjunct pentru operațiuni.
BBC/FORBES/HILL: fostul director FBI, James Comey, este investigat de Serviciul Secret după ce a distribuit și apoi a șters o postare pe rețelele de socializare, despre care se susține că ar fi o incitare la violență împotriva lui Donald Trump. Comey a fost concediat de Trump în contextul unei anchete privind interferența Rusiei în alegerile din 2016.
Intelligence Online publică un material despre o organizație non-profit „discretă, aflată la răscrucea dintre serviciile de informații, fuziunea datelor și războiul în rețea”. Zero Line, organizația americană „extrem de secretă care susține armata ucraineană”. Zero Line, fondată de Aspen: Isaac Flanagan, Ian Miller și Evan Platt, Mark Lindquist, un fost analist al serviciilor secrete ale Forțelor Aeriene ale SUA.
Biroul de presă al Serviciului rus de Informații Externe: „potrivit informațiilor primite de SVR, Bruxelles -ul începe să recunoască că au făcut o greșeală în numirea lui Kaja Kallas în postul de Înalt reprezentant al UE pentru politici de afaceri externe și de securitate”.
TMISRAEL: trei cetățeni iranieni, arestați la începutul lunii mai, sunt acuzați de spionaj de către o instanță britanică.
CALIBER: la Baku continuă procesul lui Martin Ryan, acuzat de spionaj în numele Franței, și al lui Azad Mammadli, acuzat de înaltă trădare.
ABC: Kseniia Petrova, cercetătoare rusă la Facultatea de Medicină Harvard, a fost acuzată de contrabandă, a anunțat Biroul Procurorului SUA din Massachusetts. Petrova a fost reținută pe Aeroportul Logan din Boston pe 16 februarie.
NYT: serviciile de informații rusești au transformat Brazilia într-o linie de asamblare pentru agenți sub acoperire.
MT/INTERFAX: Vladimir Putin l-a schimbat din funcție pe șeful forțelor terestre, generalul Oleg Saliukov. El va deveni adjunctul lui Serghei Șoigu demis, anul trecut, din funcția de ministru al Apărării și numit secretar al Consiliului de Securitate.
Ministerul estonian de Externe a anunțat că Rusia a reținut petrolierul Green Admire în Marea Baltică, în timp ce acesta pleca din portul Sillamäe. Green Admire, care arborează pavilion liberian, este deținută de compania greacă Aegean Shipping.
AA/FRANCE24: Ministerul algerian de Externe a dispus expulzarea a 15 angajați ai ambasadei franceze pentru „încălcări grave” ale protocolului diplomatic. La rândul ei, Franța a anunțat expulzarea de diplomați algerieni.
REGISTER: Poliția din New Orleans a primit alerte de recunoaștere facială în timp real de la o rețea privată de camere, Proiectul NOLA, ceea ce a declanșat preocupări juridice și legate de confidențialitate.
INTELONLINE: Justiția franceză rămâne împotmolită în cazul unui cetățean azer care susține că a fost recrutat de serviciul de informații interne din Baku. Nu mai puțin de patru „note albe”, memorii nesemnate, au fost utilizate pentru a menține interdicția de ședere a acestuia în Franța.
RFERL: acuzațiile britanice la adresa iranienilor în Marea Britanie intensifică disputa diplomatică cu Teheranul.
Kyiv Independent: investigație - dezvăluirea operațiunii secrete a FSB-ului rusesc de jefuire a muzeelor din Ucraina.
COMW: Federation for the Defence of Democracies a descoperit o operațiune de informații chineză care folosește firme de recrutare false pentru a viza angajați federali americani recent concediați.
WIRED: cum a fost spartă, în 20 de minute, TeleMessage, compania din spatele clonei Signal.
MHF: Distributed Denial of Secrets a publicat 410 GB de date de la TeleMessage, firma israeliană care produce versiuni modificate ale Signal, WhatsApp, Telegram și WeChat.
în timpul unui raid în spatele liniilor rusești, Unitatea 2245 a serviciului de informații militare, GUR, din Ucraina a capturat un nou dispozitiv de război electronic numit CRAB. Intelligence Online a avut acces la documente.
hackerii au folosit mesaje vocale generate de inteligența artificială pentru a-și atribui identitatea unor înalți oficiali ai guvernului american, avertizează FBI.
WEX: presa americană conservatoare este vizată de operațiuni de influență qatareze.
BELL: în Rusia au dispărut, în ultimele luni, sute de servicii VPN din App Store și Google Play. Mai mult, acestea au fost eliminate, la cererea Roskomnadzor, chiar de Bigtech.
CBS: ce fac spionii Chinei în SUA și ce se întâmplă când sunt prinși.
RECORD: oprirea operațiunilor cibernetice ofensive împotriva Rusiei de către Departamentul american al Apărării a durat o zi, potrivit lui Don Bacon, președintele subcomisiei cibernetice pentru Forțele Armate a Camerei Reprezentanților.
ANSA: președintele Sergio Mattarella a subliniat, în cadrul unei întâlniri la Quirinale cu liderii Armatei italiene, importanța nedelegării deciziilor critice tehnologiilor, în special în domeniul defensiv.
420: în urma Operațiunii Sindoor, escaladarea tensiunilor militare cu Pakistanul a făcut ca India să fie lovită de un val de atacuri cibernetice, atribuite hackerilor susținuți de China și grupurilor de hackeri activiști pakistanezi.
CIVIL: Serviciul de Informații al Georgiei, care funcționează, în prezent, ca un organism guvernamental special sub conducerea prim-ministrului, va deveni parte a Serviciului de Securitate al Statului și va fi redenumit Agenția Națională de Informații.
POLITICO: mai este o cârtiță rusească în CIA?
INTELONLINE: fostul ofițer francez de aviație Pierre-Henri Chuet, vizat de o anchetă în Franța pentru că ar fi antrenat piloți chinezi, a intentat un proces de defăimare împotriva consultantului în aviație și media, Xavier Tytelman.
RFA: Coreea de Nord ar putea să-și extindă arsenalul la 50 de rachete balistice intercontinentale în decurs de un deceniu, potrivit Agenției americane de Informații a Apărării.
Statele Unite au autorizat transferul tancurilor Abrams scoase din uz din Australia în Ucraina. Potrivit Australian Broadcasting Corporation, prima livrare - 49 de tancuri - a fost recent pregătită pentru transportul maritim.
BBC/TELEGRAPH/LBC: Roman Lavrynovych, cetățean ucrainean, a fost pus sub acuzare în urma incendiilor la două proprietăți care au legătură cu premierul Keir Starmer. De asemenea, Stanislav Carpiuc, prezentat fie ca român, fie ca ucrainean.
POLITICO: dezvăluiri ale unor foști vânători de spioni de top despre misiunea lor de a rezolva cel mai mare mister de spionaj din America și ce este în joc cu Kash Patel la conducerea FBI-ului.
RECORD: un cadet de la academia spațială militară rusă din Sankt Petersburg ar fi fost arestat pentru că a dezvoltat și încercat să vândă un instrument de hacking capabil să spargă Secret Net Studio, un sistem de securitate clasificat utilizat de forțele de ordine.
Agenția de Informații a Apărării (DIA) din SUA a publicat o evaluare neclasificată intitulată „Golden Dome for America: amenințări actuale și viitoare cu rachete la adresa Statelor Unite”.
TMISRAEL: autoritățile libaneze au arestat 21 de persoane, recrutate de Mossad, acuzate de spionaj asupra Hezbollah.
CRADLE: planul CIA, DB/ANABASIS, în Iran.
EUOBSERVER: victimele programelor spion nu au avut voie să depună mărturie în comisia pentru libertăți civile a Parlamentului European, din cauza obiecțiilor din partea parlamentarilor de centru-dreapta.
HAARETZ: o nouă carte, „Operațiunea Mânia lui Dumnezeu: istoria secretă a serviciilor secrete europene și campania de asasinate a Mossadului”, dezvăluie, pentru prima dată, cooperarea extinsă a agențiilor de informații din Europa de Vest.
INTELONLINE: sub auspiciile École Normale Supérieure și ale Universității Sorbona, asociația CITOY.ENS atrage personalități din serviciile de informații pentru a se angaja în discuții cu studenții.
VSQUARE: reprezentanții companiei ruse Mirelix, care a furnizat electronice serviciilor secrete ruse (FSB), au stabilit o bază în Slovacia după începerea războiului din Ucraina.
INDIATV: agenția de informații indiană a destructurat o rețea de spionaj prin arestarea unei realizatoare YouTube și a unui student în Haryana. Ambii sunt acuzați că au dezvăluit informații militare confidențiale către serviciul de informații din Pakistan.
RECORD: Curtea de Apel din Bruxelles a decis că utilizarea urmăririi de către agenții de publicitate online se bazează pe un model de consimțământ inadecvat și este ilegală în Europa.
GDYNAM: agențiile secrete utilizează minori în scopuri de spionaj și sabotaj, în contextul războiului ruso-ucrainean.
EKATH: serviciile de informații grecești și lituaniene au descoperit o presupusă rețea de spionaj rusesc care operează în cinci țări, Grecia, Cipru, Bulgaria, Muntenegru și Lituania.
INDEPEND: Serviciul de Informații și Securitate al Apărării (MIDD) din Letonia a emis un avertisment public cu privire la potențialii sabotori și spioni ruși care operează în țară, deghizați în turiști.
POLITICO: Pfizergate - cum s-a mutat politica europeană pe WhatsApp și unde ar putea duce acest lucru.
INSIDER: revista Razvedchik, finanțată de Serviciul rus de Informații Externe și-a schimbat formatul odată cu sosirea noului șef al biroului de presă al SVR, Serghei Guskov. A rămas neschimbată rubrica „SVR este autorizată să declare”.
un interviu al jurnalistei Elizaveta Osetinskaya (fondatoarea The Bell) cu Serghei Guriev (ambii recunoscuți ca agenți străini). În 2024, Guriev a preluat funcția de decan al London Business School, iar, anterior, a deținut funcția de rector al Sciences Po din Paris.
Baza de Date Europeană a Vulnerabilităților (EUVD), dezvoltată de Agenția UE pentru Cybersecuritate (ENISA), a devenit operațională pe 13 mai.
VICE: OZN-uri în zonele militare americane
Ți-a plăcut 7 din 7 zile? Dă forward către un prieten
Mulțumim pentru vizită! Urmărește-ne!
Căutăm, citim și analizăm ceea ce găsim relevant despre lumea intelligence-ului și serviciilor de informații.