Bună dimineața! Este, deja, joi...
SUA. Rusia. Ucraina. Europa
Vladimir Putin a propus un nou guvern temporar la Kiev, sub administrare ONU și a unor țări, pentru a organiza alegeri în Ucraina. „Scopul ar fi să organizăm alegeri democratice, să aducem un guvern capabil care se bucură de încrederea poporului - și apoi să înceapă negocierile cu ei pentru un acord de pace”, a declarat președintele rus pentru un grup de marinari de la bordul navei nucleare Arkhangelsk.
Donald Trump s-a declarat „foarte supărat” și „enervat” atunci când Vladimir Putin a criticat credibilitatea conducerii președintelui ucrainean. „Dacă Rusia și cu mine nu putem ajunge la un acord pentru oprirea vărsării de sânge din Ucraina și dacă cred că a fost vina Rusiei - ceea ce s-ar putea să nu fie - dar dacă cred că a fost vina Rusiei, voi pune tarife secundare la petrol, la tot petrolul care iese din Rusia”, a spus Trump într-un apel telefonic la NBC News. Ulterior, Trump a spus că se așteaptă ca președintele rus să fie de acord cu o încetare a focului în Ucraina, eliminând necesitatea ca Statele Unite să impună tarife secundare asupra petrolului rusesc.
președintele ucrainean și-a sfătuit echipa să înceapă pregătirea pentru alegeri, relatează The Economist. 5 mai este termenul limită pentru votul parlamentului ucrainean cu privire la extinderea legii marțiale. Ridicarea legii marțiale este un prim pas necesar în inițierea procesului electoral. Legea ucraineană cere, de asemenea, cel puțin 60 de zile pentru campanie. Însă, Davyd Arakhamia, liderul fracțiunii Servitorul Poporului din Rada Supremă, afirmă că președintele Volodymyr Zelensky nu a organizat nicio întâlnire prin care să-și instruiască echipa să se pregătească pentru alegeri.
Washingtonul a trimis Kievului o nouă propunere care reafirmă cererile financiare majore din proiectul de acord inițial respins de Ucraina și adaugă altele noi, conform textului obținut de The New York Times. Noua propunere revine la cererea inițială a președintelui Trump ca Ucraina să ramburseze SUA miliardele primite de Kiev ca ajutor militar și financiar. Ca și în versiunile anterioare, este omisă orice mențiune despre garanțiile de securitate pentru Ucraina și se precizează că Ucraina ar trebui să contribuie cu jumătate din veniturile sale din proiectele de resurse naturale și infrastructura aferentă, cum ar fi porturile și conductele, la un fond de investiții controlat de SUA. Profitul din fond ar fi reinvestit în proiecte de resurse naturale ucrainene, deși ponderea exactă a acestui profit a rămas neclară. Se fac referiri la modul în care ar fi împărțit profitul: Washingtonul va pretinde întregul profit din fond până când Kievul va rambursa cel puțin echivalentul ajutorului SUA primit în timpul războiului plus 4% dobândă anuală. Statele Unite ar păstra un „drept de primă ofertă” pentru proiecte noi și puterea de a se opune vânzărilor de resurse ucrainene către țări terțe. În primul an al acordului, Ucrainei i-ar fi interzis să ofere unor terți proiecte de investiții cu condiții financiare sau economice mai bune decât cele oferite Statelor Unite. Noua propunere conturează rolul International Development Finance Corporation, o agenție guvernamentală americană responsabilă cu investițiile în companii și proiecte în străinătate.
SUA au finalizat un acord privind mineralele, cu Ucraina, care ar putea fi semnat în această săptămână, spunea, pe 26 martie, secretarul Trezoreriei, Scott Bessent, pentru Fox News.
Donald Trump a declarat (30 martie) că președintele ucrainean încearcă să renunțe la acordul privind mineralele, dar „dacă face asta, o să aibă mari, mari probleme”.
Rusia și SUA au început propriile discuții cu privire la proiectele de metale rare, potrivit lui Kirill Dmitriev, șeful fondului suveran al Rusiei și trimisul special al lui Putin pentru cooperarea economică și investițională internațională.
Kirill Dmitriev se află la Washington. „Rezistența față de dialogul SUA-Rusia este reală - condusă de interese înrădăcinate și vechi narațiuni”, scrie Dimitriev pe X.
Meduza a realizat un reportaj foto despre modul în care războiul în desfășurare a afectat unele dintre site-urile aflate în discuție în cadrul acordului privind mineralele.
pe fondul acuzațiilor reciproce de încălcare a moratoriului, Rusia se plânge SUA și ONU că Ucraina continuă să atace infrastructura energetică.
Rusia consideră că planurile SUA de a pune capăt conflictului din Ucraina nu includ, în prezent, modalități de rezolvare a problemelor asociate cu cauzele fundamentale ale crizei, iar acesta este principalul lucru pentru Moscova, a declarat adjunctul ministrului rus de Externe, Serghei Riabkov.
statele baltice sunt din ce în ce mai îngrijorate de faptul că o potențială încetare a focului în Ucraina ar putea crește semnificativ riscurile de securitate pentru regiune, oferind Moscovei timp să se reînarmeze și să își repoziționeze forțele, relatează The Financial Times.
înaintea conversației dintre Vladimir Putin și Donald Trump din 18 martie, un reporter din mass-media de stat rusă l-a întrebat pe purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, dacă cei doi lideri intenționează să discute despre o „nouă Ialta”. Despre această comparație, istoricul Sergey Radchenko, profesor la Școala de Studii Internaționale Avansate a Universității Johns Hopkins.
șase țări UE - Germania, Franța, Italia, Polonia, Spania - se declară pregătite să crească presiunea asupra Rusiei și să impună noi sancțiuni
Regatul Unit a plasat Rusia în categoria „enhanced tier” a Foreign Influence Registration Scheme (FIRS). Londra a mai desemnat în această categorie de risc crescut doar Iranul.
premierul Italiei s-a oferit să acționeze ca o punte între Europa și SUA. Giorgia Meloni, singurul lider european care a participat la învestirea președintelui Donald Trump, a declarat, într-un interviu pentru Financial Times, că este „în interesul tuturor” să fie rezolvate legăturile deteriorate.
Uniunea Europeană nu intenționează să restabilească cooperarea cu Rusia în domeniul luptei împotriva terorismului, a declarat Kirill Logvinov, directorul Departamentului Organizațiilor Internaționale din cadrul Ministerului rus de Externe. Este răspunsul diplomatului la întrebarea dacă UE are vreo dorință de a restabili dialogul pe fundalul evenimentelor din Siria.
Richard Grenell, trimisul prezidențial al lui Trump pentru misiuni speciale, a scris pe X că armele nucleare pe care Ucraina le-a dat Rusiei în conformitate cu Memorandumul de la Budapesta au fost, inițial, rusești. Afirmația a fost respinsă de Steven Pifer, ambasador al SUA în Ucraina între 1998 și 2000, care a ajutat la negocierea Memorandumului de la Budapesta. Ambasadorul vorbește de arme ex-sovietice. Steven Pifer, Budapest Memorandum Myths

După destrămarea Uniunii Sovietice, Ucraina a devenit a treia putere nucleară din lume, având stocuri de arme nucleare mai mari decât ale Regatului Unit, Franței și ale Chinei împreună. Memorandumul de la Budapesta a fost semnat în decembrie 1994 de Rusia, Ucraina, Regatul Unit și Statele Unite. Acordul a garantat integritatea teritorială a Ucrainei în schimbul renunțării la arsenalul său nuclear. Deși Memorandumul de la Budapesta a fost folosit în mod activ pentru a coagula sprijinul pentru Ucraina și pentru a pune presiune asupra Rusiei, referirile actuale ale Ucrainei la eșecul Memorandumului vizează, în mare măsură, asigurarea securității după încheierea ostilităților. Comentariul purtătorului de cuvânt, Maria Zakharova, la cea de-a 30-a aniversare a Memorandumului de la Budapesta (octombrie 2024)
Special
„...ceea ce chiar nu îmi place este că America a semnat Memorandumul de la Budapesta. Unde erau garanțiile Americii că țara noastră își va menține suveranitatea? (...) Atât actualul președinte al României, cât și actualii politicieni iubesc Ucraina, o susțin. Și au susținut-o mai mult decât oricine altcineva din țările vecine. Ei au susținut-o chiar mai mult decât Polonia. Prin urmare, nu m-aș lăsa ghidat de cuvintele unui politician pro-rus, cumpărat (Călin Georgescu) ... Nu am probleme cu SBU, pentru că nu încalc legile Ucrainei pe teritoriul Ucrainei. Dimpotrivă, încerc să-mi fac treaba pentru a ne ajuta țara în această perioadă dificilă. Am relații grozave cu toată lumea. Orice altceva este o fabricație a Serviciului Federal de Securitate al Rusiei (...) Voi continua să dezvolt industria de apărare. Am să deschid restaurante. Și investiții în Ucraina, în construcții. Nu voi mai părăsi niciodată Ucraina.” (interviu, februarie 2025, cu Mykola Udiansky, om de afaceri, investitor cripto și consul onorific al României la Harkov).
Да здравствует Великая Румыния!
Și încă ceva ...
CORRIERE: Procuratura din Milano a deschis un dosar cu ipoteza infracțiunii de spionaj politic sau militar în cazul unei drone de origine rusă care, în ultima lună, ar fi zburat în zona Centrului Comun de Cercetare din Ispra (Varese).
KYVINDEP: serviciul polonez de securitate internă a reținut un ucrainean suspectat că a spionat instalațiile militare poloneze în numele serviciilor de informații ruse.
un document clasificat (Interim National Defense Strategic Guidance), distribuit personalului Pentagonului sub semnătura secretarului american al Apărării, Pete Hegseth, desemnează ca prioritate „descurajarea potențialei invazii a Taiwanului de către China”. Mai multe pasaje din document sunt similare, unele aproape identice, cu un raport din 2024 al Fundației Heritage, conform analizei The Washington Post.
TMISRAEL/TMISRAEL/TMISRAEL: premierul Benjamin Netanyahu a decis să-l numească pe fostul comandant al Marinei, Eli Sharvit, la conducerea Shin Bet, în locul lui Ronen Bar. La doar 24 de ore, prim-ministrul a declarat că revine asupra deciziei. „Shin” (Eli Sharvit) va fi șef interimar al agenției până la numirea unui șef permanent.
TMISRAEL: printre candidații intervievați de premierul Netanyahu pentru conducerea agenției de informații interne s-au aflat doi foști adjuncți ai șefilor Shin Bet, unul identificat doar ca „Mem”, iar celălalt fiind Yair (Rolly) Sagi, Shalom Ben Hanan, un fost oficial de rang înalt al Shin Bet, Eyal Tsir Cohen.
Comisia Europeană intenționează să consolideze măsurile UE de poliție și de aplicare a legii împotriva amenințărilor din partea unor puteri străine, precum Rusia, care colaborează cu rețele criminale, în cadrul unei noi strategii privind securitatea internă văzută de Financial Times.
este posibil ca navele iraniene să fi acostat în portul Anvers ca parte a unei misiuni de spionaj, conform unei investigații a Follow The Money.
AA: serviciul de informații al Germaniei, BND, a emis un avertisment cu privire la potențialul atac militar al Rusiei asupra unei țări NATO în viitorul apropiat. Potrivit canalelor de televiziune WDR și NDR, armata germană și serviciul de informații BND au informat autoritățile politice că Rusia va avea capacitatea militară de a duce „război convențional la scară largă” până la sfârșitul acestui deceniu.
MEDUZA: serviciile speciale ucrainene recrutează ruși sub acoperirea American Rand Corporation, încercând să obțină date despre numărul și componența trupelor rusești, susține FSB. Serviciul secret a publicat un videoclip cu o înregistrare audio a ceea ce ar fi o conversație între un agent și un angajat al serviciilor speciale ucrainene.
premierul israelian a însărcinat Mossad să găsească țări care ar fi de acord să primească un număr semnificativ de palestinieni strămuți din Fâșia Gaza, au declarat doi oficiali israelieni pentru Axios.
TVP: forțele de ordine ucrainene și poloneze au reținut un presupus agent rus implicat în propaganda anti-Ucraina, a declarat Serviciul de Securitate de Stat al Ucrainei.
MEXE: cinci cetățeni chinezi au fost arestați pentru că au spionat marina americană în golful Subic.
DSTENTOR: Olanda pune la dispoziție Ucrainei 500 de milioane de euro pentru dezvoltarea și achiziționarea de drone.
CYNEWS: Franța se confruntă cu o creștere fără precedent a atacurilor cibernetice care vizează infrastructura sa critică, determinată de tensiunile geopolitice și de sprijinul militar pentru Ucraina.
Amnesty International a realizat „un briefing tehnic” privind modul în care doi jurnaliști din Serbia au fost vizați de programul spion Pegasus al Grupului NSO în februarie 2025. Jurnaliștii lucrează pentru Balkan Investigative Reporting Network (BIRN).
TVRU: autoritățile Uniunii Europene folosesc metodele celui de-al Treilea Reich, intimidând populația cu amenințarea rusă, a declarat directorul serviciului rus de informații externe, Serghei Naryshkin.
SECAFF:brokerul rus de tip zero-day, Operation Zero, caută exploit-uri pentru Telegram, care ar oferi controlul complet al aplicației, oferind până la 4 milioane de dolari.
guvernul ceh a interzis o investiție de la o firmă chineză într-o stație prin satelit din cauza preocupărilor legate de potențialul spionaj, a relatat TVP World.
MEDUZA: o cercetătoare rusă de la Harvard Medical School a fost reținută pe aeroportul Boston Logan la intrarea în SUA. Ulterior, i-a fost revocată viza. Colegii se tem că ar putea fi deportată în Rusia unde ar putea fi în pericol ca urmare a opoziției sale față de război.
TASS: agențiile de aplicare a legii din Belarus au documentat încercările serviciilor speciale din străinătate de a recruta belaruși pentru atacuri teroriste pe teritoriul Rusiei.
datele comerciale analizate de OCCRP și Paper Trail Media arată că Raiffeisen Bank International, Brink’s și Bank of America au trimis valută, în majoritate dolari SUA, euro și franci elvețieni, în valoare aproximativă de peste 12 miliarde de dolari în Rusia, chiar înainte de invazia Ucrainei în 2022.
ABC: procurorul general, Pam Bondi, spune că chatul Signal conținea informații „sensibile”, neclasificate și este puțin probabil ca dezvăluirea conversației să fie investigată penal.
The New York Times a publicat propria versiune adnotată a conversației oficialilor americani pe Signal.
The American Prospect a descoperit că Mike Waltz, consilierul pentru securitate națională care și-a asumat responsabilitatea pentru crearea unui grup de chat pe aplicația Signal, deține un cont Venmo public, nu privat.
detaliile private de contact ale celor mai importanți consilieri de securitate ai președintelui american Donald Trump pot fi găsite pe internet. Reporterii DER SPIEGEL au reușit să afle numere de telefon mobil, adrese de e-mail și chiar câteva parole aparținând înalților oficiali.
Booz Allen Hamilton a propus Brilliant Swarm, un sistem de apărare antirachetă bazat pe satelit, inspirat de conceptul Brilliant Pebbles din era Reagan. Proiectat pentru a completa inițiativa americană Golden Dome, sistemul ar putea detecta și intercepta în mod autonom amenințările balistice.
REUTERS: Administrația Trump a dispus ca două agenții de informații - Agenția Națională de Informații Geospatiale (NGA) și Oficiul Național de Recunoaștere (NRO), care fac parte din Departamentul Apărării - să își antreneze capacitățile de supraveghere prin satelit în regiunea de graniță dintre SUA și Mexic, ca parte a contracarării imigrației ilegale și a cartelurilor de droguri.
RECORD: un fost stagiar la agenția britanică de informații GCHQ a pledat vinovat. Hassan Arshad a transferat date clasificate pe un smartphone personal, înainte de a fi arestat, în septembrie 2022.
VEDOMOSTI: ministrul rus al Industriei și comerțului, Anton Alikhanov, a propus crearea unui joc video centrat pe utilizarea dronelor în războiul din Ucraina.
procurorii belgieni investighează dacă Huawei a făcut plăți ilegale pentru a obține susținerea unor parlamentari europeni, potrivit documentelor judiciare văzute de POLITICO.
o fotografie aparent inofensivă, postată online în septembrie 2024, face parte din dovezile descoperite de Serviciul Belarus al RFE/RL privind existența unei baze nucleare secrete a Rusiei în Belarus.
CYNEWS: o campanie de phishing orchestrată de serviciile de informații ruse sau de actori legați de stat îi determină pe cetățenii ruși să dezvăluie detalii personale prin site-uri web false care se prezintă drept platforme de recrutare militară ucraineană și de intelligence.
SCMP: Ministerul Securității Statului din China a informat diplomații și oamenii de afaceri germani cu privire la revizuirea legii anti-spionaj - primul astfel de briefing pentru străini. Ministerul a spus că informarea face parte din eforturile de „încurajare a unui mediu de afaceri bazat pe piață și conform statului de drept, prietenos pe plan internațional”, promovând dezvoltarea economică de înaltă calitate cu Germania.
REGISTER: Palantir Technologies a propus un sistem de operare centralizat pentru datele guvernului britanic, invocând lecțiile învățate din implicarea sa în răspunsul la pandemie. Palantir a jucat un rol central în infrastructura de date de sănătate din Regatul Unit din 2020, începând cu un contract COVID de 1 GBP și un acord Federated Data Platform de 330 milioane GBP.
INTELONLINE: armata Ucrainei nu are nevoie de date clasificate prin satelit de la aliații lor occidentali pentru a obține informații precise cu privire la infrastructura critică a Rusiei. După cum au arătat recentele atacuri ucrainene asupra infrastructurii ruse, de multe ori trebuie doar să se conecteze la hărțile Yandex din Rusia.
NOVINITE: Dimo Gyaurov, fostul șef al Serviciului Național de Informații al Bulgariei, susține că țara sa este plină de spioni ruși.
NEWSWEEK: nava chineză de cercetare științifică, Tan Suo Yi Hao, considerată capabilă de spionaj, a fost observată navigând în largul coastei Australiei.
FOXNEWS: o cercetătoare asociată de la facultatea de drept de la Yale University a fost concediată după ce nu a dezvăluit informații despre presupusele ei legături cu Samidoun Network, un grup din Canada desemnat ca organizație teroristă de Departamentul de Stat al SUA.
LRT: Remigijus Bridikis, care a fost nominalizat la conducerea agenției de informații a Lituaniei, Departamentul de Securitate de Stat (VSD), spune că eforturile de a dezvolta capacități de informații externe sunt obiectivul său principal. Bridikis, în prezent, director adjunct al VSD, este nominalizat de președintele Gitanas Nausėda pentru a-l înlocui pe șeful în funcție, Darius Jauniškis.
serviciile de informații austriece au dezvăluit o campanie rusă de dezinformare menită să răspândească narațiuni false despre Ucraina în țările de limbă germană.
DW: cum o menajeră de origine bulgară a devenit spion rus în Austria.
NYPOST: documentele CIA desecretizate recent dezvăluie că, în 1988, CIA a efectuat un experiment ca parte a unui proiect secret numit Sun Streak, având ca scop localizarea Chivotului Legii, folosind tehnici de vizualizare de la distanță. Proiectul Sun Streak al CIA, inițiat în anii 1980, a căutat să angajeze indivizi cu pretinse abilități psihice pentru a localiza ținte îndepărtate folosind doar coordonatele geografice.
SWISSINFO: agenților serviciilor secrete elvețiene li s-a dat permisiunea de a urmări un suspect de terorism în chatroom-uri, sub acoperirea unor identități false.
INSIGHTCRIME: amenințarea globală a programelor malware s-a născut în Brazilia.
UJASUSI: dezvăluiri recente cu privire la serviciile secrete algeriene despre care se presupune că desfășoară operațiuni de recrutare de spioni în Franța au atras atenția atât în comunitățile de informații europene, cât și în Africa de Nord.
BSTANDARD: o rețea de companii operate de o firmă secretă de tehnologie chineză a încercat să recruteze lucrători recent disponibilizați din guvernul SUA, potrivit anunțurilor de angajare și a unui cercetător care a descoperit campania.
INTELNEWS: patru soldați taiwanezi cu acces la secrete „extrem de sensibile” au primit pedepse cu închisoarea pentru spionaj în favoarea serviciilor de informații chineze.
GTIMES: agenția de securitate de stat a Chinei a dezvăluit două cazuri de pasionați de radio care au înființat stații ilegale sub coordonare externă pentru a culege date sensibile și pentru a răspândi dezinformarea.
NEWASIA: Beijingul răspunde Canadei, spunând că „nu este interesat” să se amestece în afacerile sale, după ce serviciul canadian de informații de securitate a emis un avertisment, susținând că, probabil, că India și China vor interveni în alegeri.
Canalul YouTube Spy Collection prezintă, pe scurt, „istoria clădirii sediului DGSP (Departamentul Securității Statului), mai cunoscută sub numele de Securitate, agenția de spionaj a Republicii Socialiste România pentru perioada 1948–1989.”
„diplomații” regimului sionist au mult mai mult pe agenda lor decât simpla diplomație, relatează Press TV, rețeaua iraniană de televiziune. Una dintre aceste persoane este Shani Cooper, ambasadorul Israel în Ghana, Liberia și Sierra Leone.
I24NEWS: Edward Yusupov, un bărbat din Netivot, Israel, este acuzat că a desfășurat activități de spionaj în numele unui agent străin care acționează pentru Iran.
REGISTER: autoritatea de reglementare a telecomunicațiilor din Marea Britanie ar putea autoriza serviciile satellite-to-smartphone în Marea Britanie până la sfârșitul acestui an.
BREITBART: secretarul american al Apărării, Pete Hegseth, a dispus ca serviciile militare să stabilească standarde de condiție fizică identice pentru ambele sexe.
Ți-a plăcut 7 din 7 zile? Dă forward către un prieten
Mulțumim pentru vizită! Urmărește-ne!
Căutăm, citim și analizăm ceea ce găsim relevant despre lumea intelligence-ului și serviciilor de informații.