Lectura de duminică: cuca (partenera cucului) sau ilustrarea autohtonă a conceptului de independență solidară

- un cititor față în față cu textul Strategiei Naționale de Apărare -

Proiectul Strategiei Naționale de Apărare a Țării, aflat pe site-ul presidency.ro, este în dezbatere publică până mâine, 24 noiembrie. Persoanele interesate pot transimte sugestii sau observații, se spune pe site.

Rândurile care urmează nu sunt nici sugestii și nici observații. Ci, așa cum spune subtitlul, rezultatul unei lecturi. Doar a primului capitol. Pentru restul nu am avut nici energie nici motivație. Titlul este inspirat de una dintre nefericitele formulări ale Strategiei - „Republica Moldova, statul cu care ne unește limba, istoria...„ - și de pasiunea evidentă pentru inovație conceptuală a creatorului textului. Cu siguranță un adept al Gedanken ohne Inhalt sind leer, Anschauungen ohne Begriffe sind blind ...

Acum câțiva ani, am rugat pe cineva să întoarcă cu fața în jos documentul oficial de doar o pagină pe care îl citea. Apoi să spună despre ce este vorba. N-a reușit. Dacă ar fi, în calitate de cititor, să „transmit o sugestie”, aceasta ar fi: citiți, recitiți și, fără să trageți cu ochiul la conținut, încercați să reproduceți cât mai mult din ce ați văzut.

Pentru a nu cădea în același păcat cu textul pe care tocmai l-am parcurs, în loc de introducere, concluzia: multe cuvinte. Unele care nu își au locul într-un asemenea text. Fraze pompoase. Fracturi logice. Și impresia generală de ... prea mult nimic.

Primul capitol, „Principiile Strategiei Naționale de Apărare”, se împarte în două. Astfel, „principiile” se referă la 1) „concept”(-ul strategiei) și 2) la „valori și principii”.

Subcapitolul „concept” face un balet de prezentare a unui document strategic și a unui concept - nou - pe care se presupune că se bazează documentul. Baletul reprezintă acea modalitate de scriere când îți scapă rigoarea și coerența, iar argumentația este la ani lumină. O vânzoleală între documentul bazat pe un concept și conceptul de document. Pe principiul, pentru că tot este capitolul despre principii, oul sau găina, nu se știe exact care cum.

Și pentru că e o secțiune „concept” care se respectă, în afară de conceptul considerat „cheie” și anume acela de „independență solidară”, mai sunt strecurate câteva, să zicem, concepte, pe ici pe colo. Securitate comunitară, de pildă. „Comunitară” fiind o calitate care, în corpul textului, va mai însoți „dezvoltare” (comunitară) și „reziliență” (comunitară). Ori „capacități anti-acces și interdicție de zonă” sau „instrumentar hibrid” sau „inventarul provocărilor” sau „regiune de interes imediat”.

Le însoțesc mai multe formulari șchioape care, probabil, ar trebui să aibă rezonanță, dar sfârșesc prin a face zgomotul unui balon. De săpun. Pe alocuri cu iz de ce a vrut să spună autorul?

-„vocea României nu este încă la înălțimea dimensiunii reale a țării noastre, cu precădere la scara regiunii ...” Înălțimea dimensiunii? Vocea și înălțimea? Scara regiunii?

- conceptul „nu se naște și nu operează în vid” (Probabil „nu se naște ... din vid/ nu operează în vid”. O chestiune de prepoziții. De curiozitate: autorul a dat peste concepte inseparabil legate de vid?).

- „liniile evolutive indică o nouă realitate”

- „inventarul provocărilor este deopotrivă ... bogat și complex”

- „interacțiunea naturală și crescândă dintre evoluțiile interne și dinamica internațională”

- „accederea proximă la OCDE”

- „țara noastră are argumente să se proiecteze”

- „reemergența competiției”

- „încălcările recente ale spațiului aerian al României confirmă evaluarea anterioară” (anterioară cui? Care evaluare?)

- „capacitățile reale ale țării, deopotrivă considerabile și neglijate”.

Nu e o listă completă. Nici n-ar putea să fie. Și totuși, ce am înțeles din cele 13 plus 17 puncte:

Strategia Națională de Apărare a Țării pentru perioada 2025-2030 este un document strategic („documentul de față”). Documentul conține un nou concept-cheie, acela de „independență solidară”. România este independentă, „sigură de sine”, solidară cu aliații și partenerii. Solidaritatea este și națională. Cetățenii sunt solidari. Prezența militară a SUA și a investițiilor americane în România sunt esențiale. Federația Rusă reprezintă o amenințare strategică, multidimensională atât pentru România cât și pentru Republica Moldova. Există un „posibil nou proiect național”, care este „un nou contract social”: România ca jucător geopolitic, ca „principala putere a Europei de Sud-Est și a doua mare putere la est de Germania, după Polonia”. Cum? Prin participarea cetățenilor, prin încrederea lor în instituții și „combaterea sistematică și onestă a corupției”. Obiectivele și interesele de securitate, o securitate bazată pe valorile Constituției, se definesc cu ajutorul valorilor și principiilor din documentul-Strategie, pentru că și ele se bazează pe aceleași valori din Constituție, la care se mai adaugă unele: cele ale altor state. Secțiunea a doua face trecerea de la documentul-Strategie (de apărare) la securitatea națională. O securitate fundamentată pe valorile Constituției. Iar valorile și principiile documentului-Strategie sunt „cruciale” în „definirea intereselor și a obiectivelor naționale de securitate”. De ce? Deoarece „au la bază respectarea Constituției României și a unui sistem de valori identic cu cel împărtășit de celelalte state membre ale UE și NATO”.

Ce am înțeles despre conceptul-cheie, acela de independență solidară:

La el s-a ajuns prin „analiză lucidă” și „viziune pe termen mediu”. Conceptul este, de asemenea, „rezultatul câtorva procese obiective”. Ca urmare, nu doar prin „analiză” și un mod de a vedea lucrurile („viziune”) s-a ajuns la concept. Probabil sub puternica rezonanță a conceptului însuși, autorul a alunecat, fără să intenționeze, de la concept la ceea ce reprezintă el ca atare. Doar o scăpare. Sau o subliniere intenționată care anunță punctul forte al conceptului: „nu se naște și nu operează în vid”. Au fost necesare condiții : „apartenența la NATO și UE”.

În următoarea secțiune, mai aflăm că „independența solidară” este un principiu. Care „se reflectă în preferința pentru acțiunea în cooperare cu aliații și partenerii României, precum și disponibilitatea de a acționa independent când realitatea interesului național (sic) o impune”.

Ca urmare, orice brumă de atenție ar genera conceptul-cheie, ea se pierde în alandala frazelor. Cu gândul la Adio, dar rămân cu tine! - titlul dat în limba română unui film american din 1977 care se numea, în engleză, The Goodbye Girl! Ca o vocație dintotdeauna pentru a pleca și a nu pleca, a rămâne și nu prea.

Ce am înțeles despre documentul-Strategie:

Acest document identifică amenințări, riscuri și oportunități. Dă „o importanță covârșitoare” Parteneriatului Strategic cu SUA. Propune un parteneriat cu națiunea română. Și actor principal și beneficiar (cel mai important) al Strategiei este poporul român. (Jucătorul centrează și dă cu capul. În timp ce antrenorul e în vacanță. Împreună cu organizatorul jocului. Și uită că între miuța pe maidan și competiția sportivă e ceva diferență). Documentul „nu este parte a unei simple interacțiuni între experți”. (Probabil, din nou, o ușoară scăpare: documentul nu este doar o simplă interacțiune între experți). Documentul este „o secvență a dialogului” Președintelui României cu națiunea pe care o reprezintă. (Celelalte „secvențe de dialog” între Președinte și națiune sunt convertite, la rândul lor, în documente?).

Documentul „operează plecând de la o platformă de evaluare realistă”. Documentul prezintă „un inventar al provocărilor” „bogat și complex”. Documentul mai „operează” și „cu o definiție cuprinzătoare a securității naționale, desfășurată pe mai multe dimensiuni/domenii”. Documentul indică, „fără echivoc, faptul că economia este atât fundamentul oricărei aspirații naționale, cât și factorul decisiv în relațiile internaționale, cel puțin pentru viitorul previzibil”. Unul dintre obiectivele Strategiei este „consolidarea și diversificarea angajamentului României în raport cu cel mai important dintre vecini”.(Și restul obiectivelor?).

Documentul semnalează (cu „ambiție”) o nouă etapă în dezvoltarea istorică a României (așa părea și din titlu: 2025-2030). Care este aceea? Una în care „România are vocația să își asume o poziție de jucător geopolitic”, „să se proiecteze pe termen mediu drept principala putere a Europei de Sud-Est și a doua mare putere la est de Germania, după Polonia”. Nivelul ambiției semnalează că e vorba de „un posibil (să fie, să nu fie) nou proiect național” și mai spune că e necesară „participarea solidară a cetățenilor”. Dar nici această participare nu este suficientă. Are nevoie de combustibil: „un pact înnoit (cel vechi, probabil, a ieșit din garanție) de încredere”. Între cine să fie pactul? Între cetățeni și instituții. Acest „pact” se dovedește a fi „un nou contract social” și „una dintre temeliile securității naționale”.

Dar înainte să avem un pact/contract, care să fie o temelie, care să asigure un proiect, care reprezintă o ambiție, mai trebuie ceva: o precondiție: „combaterea sistematică și onestă a corupției”. Recapitulăm: înarmați cu precondiția, obținem pactul care este un contract și o temelie, care face posibil un proiect național, ceea ce reprezintă o ambiție de asumare a vocației. Așa, nu?

Ce n-am înțeles:

Dacă, de la punctul 2, aflăm că avem o problemă, și anume că „evoluția societății și a economiei românești a devansat, adesea substanțial, adaptarea instituțiilor naționale la noile realități”, adică beneficiem de niște instituții nițel substanțial rămase în urmă, cum se face că (în paragraful următor) „acumularea de către aparatul diplomatic, precum și de către instituțiile din sistemul de apărare, ordine publică și securitate națională a unei experiențe semnificative, inclusiv în teatre de conflict” este unul dintre „procesele obiective” care au avut drept rezultat conceptul-cheie de „independență solidară”? În același paragraf este vorba și de „sporirea calitativă a așteptărilor și a exigențelor românilor, care cer din ce în ce mai sonor (în ton cu vocea României, probabil) instituțiilor publice și macrosistemelor critice performanțe compatibile cu un stat modern și dezvoltat”.

Și, citind, rezultă concluzia: doar unele instituții sunt în urmă, în timp ce altele - aparatul diplomatic, sistemul de apărare, ordine publică și securitate națională - nu. Ceea ce este total fals. Sau poate „aparat” și „sistem” nu se referă la „instituții”. Nu sunt „instituții naționale”. Pentru că acelora, românul le solicită, sonor, performanțe.

N-am mai înțeles cum „cele două jumătăți ale conceptului de independență solidară se vor consolida reciproc, ilustrând că adevărata independență nu se poate priva de loialitate și că valoarea celei din urmă e fortificată de cea dintâi”.

Cele două jumătăți se „consolidează reciproc”. Cu cât sunt mai independent, cu atât ofer reciprocitate (acum, depinde de care anume...) și vice versa, cu cât intru în relație cu tine cu atât sunt mai independent. Avem pericol de divorț conceptul sau cel puțin de un ménage à trois asumat: intervine „loialitatea”. Sau poate „loialitate” e considerat perfect sinonim cu „solidaritate”. Clar este că „valoarea” loialității este „fortificată” de „independență”. Mai mult decât clar.

Ce am înțeles și n-am înțeles sau am crezut că am înțeles:

Ca urmare a „gamei extinse” de provocări ori preocupări (sau și una și alta), documentul-Strategie se află „în fața unei opțiuni paradoxale”.

Adică are de făcut, el documentul, ea Strategia, o alegere care conține contradicții. Citim mai departe.

Utilizează o definiție cuprinzătoare a securității naționale. Fără să neglijeze importanța domeniilor enumerate, le acordă prioritate unora dintre ele.

Care este opțiunea? Și care este paradoxul? Opțiunea este să utilizeze o „definiție cuprinzătoare”, iar paradoxul este acordarea de prioritate?

Barry Buzan sau Ionel Nicu Sava ar rezolva impasul „definiției cuprinzătoare”.

„O gamă atât de extinsă de preocupări pune această Strategie în fața unei opțiuni paradoxale. Astfel, în beneficiul unei evaluări complete a provocărilor de securitate la adresa României, Strategia Națională de Apărare a Țării pentru perioada 2025-2030 operează cu o definiție cuprinzătoare a securității naționale, desfășurată pe mai multe dimensiuni/domenii: politico-administrativ; diplomatic; de apărare, ordine publică, informații, contrainformații și securitate; educațională, culturală, de sănătate, socială și demografică; economică și energetică; de mediu și, în fine, privind protecția/apărarea civilă. În egală măsură, fără să neglijeze relevanța tuturor domeniilor evocate mai sus, această Strategie oferă un rol prioritar diplomației, informațiilor și contrainformațiilor, armatei naționale și economiei României. Argumentul definitiv în favoarea acestei prioritizări ni-l oferă dinamica războiului din Ucraina și importanța precumpănitoare a celor patru domenii prioritare de mai sus.”

O curiozitate: când s-au ales dintre „mai multe domenii/dimensiuni” acele „domenii prioritare” - diplomație, informații și contrainformații, armata națională și economia” - s-au eliminat conștient și cu un scop anume „ordine publică” și „securitate”, ce păreau avea o legătură intimă cu cele care au avut câștig de cauză devenind „prioritare”? S-au pierdut pe drum? Iar „apărarea” devine „armata națională” întâmplător?

„Argumentul definitiv în favoarea acestei prioritizări ni-l oferă dinamica războiului din Ucraina și importanța precumpănitoare a celor patru (de unde rezultă că informațiile și contrainformațiile, fără ordine publică și securitate, reprezintă unul) domenii prioritare de mai sus.”

Ar merita citat Ilie Moromete: pe ce te bazezi? Cum adică „dinamica războiului” și „importanța precumpănitoare” reprezintă (ele două) un argument „definitiv” în favoarea ... prioritizării, care este parte din „opțiunea paradoxală” (să nu scăpăm din vedere)? Și tot așa citim mai departe despre „viziunea cuprinzătoare” și „conștientizarea interacțiunii naturale și crescânde”...

Dintre „domeniile prioritare” se pare că unul este mai prioritar, de-o „importanță specială” și anume: economia națională, „fundamentul oricărei aspirații naționale” și „factorul decisiv în relațiile internaționale, cel puțin pentru viitorul previzibil”. Mai încolo mai vedem.

Și iar ceva ce am înțeles și nu prea: valorile și principiile (din documentul-Strategie) corespund „identității naționale a poporului român în evoluția sa istorică, ca urmare a opțiunii democratice, europene și euroatlantice asumate de cetățenii României și de statul român”. Cine este urmarea opțiunii asumate? Identitatea națională?

Mai departe: aceste valori și principii (din documentul-Strategie) definesc un cadru. Acest cadru este „predictibil”. Pentru ce? Pentru ceea ce face statul român în domeniul securității.

Pe valorile (documentului-Strategie) le pierdem pe undeva, presupunem că-s tot cele din Constituție și citim principiile. Despre principii ... numai de bine. Era păcat să se piardă baletul, ca tehnică de scriere, de această dată, de la cetățean la instituție.

Ce iar am înțeles/n-am înțeles: cum sunt definite și alăturate ele, principiile. De pildă preeminență (din francezul prééminence, supériorité absolue de rang, de dignité, de droit, de degré) și responsabilitate. Cetățenii se implică, instituțiile se angajează coordonat - ambele integrat. Eficiența se referă la „acțiune promptă sau preventivă” (de ce sau?), „utilizând capacitățile pregătite din timp” (musai?). „Continuitate în raporturile cu aliații și partenerii externi și în ceea ce privește angajamentele asumate de România”. (Dar independent solidar. Adică loial. Adică și independent și solidar. Adică și solidar și loial. Parcă așa.). „Predictibilitatea, văzută din perspectiva continuității cu abordările strategice de până în prezent și cu ajustările (continuitate cu ajustări?) necesare determinate de evoluțiile recente ale mediului internațional de securitate” (și de restul evoluțiilor, nu?).

Ceea ce urmează este un adevărat test, de la punctuație la sens:

„onestitatea, care pune relația stat - cetățean într-un registru de normalitate, printr-o abordare a instituțiilor: bazată pe moralitate, cinste, corectitudine și integritate; care să conducă la restabilirea și întărirea încrederii populației în autorități.”

Testul final. De capitol. Cititorul mort.