Lectura de duminică: cum să-l informezi pe Trump
Florian Flade, How the spies talk to Trump
Donald Trump este o provocare. Nu numai pentru alți șefi de guvern și jurnalişti, ci și pentru serviciile de informații din SUA. Cum să informezi pe cineva ca Trump?
Donald Trump nu era încă președinte al Statelor Unite ale Americii, când a intrat în Federal Plaza Building din New York City, pe 17 august 2016, un complex de birouri din Lower Manhattan care găzduiește mai multe agenții guvernamentale. Cu doar câteva săptămâni mai devreme, Trump fusese ales favoritul Partidului Republican. Acum avea o programare la etajul 23 al zgârie-norilor, la Biroul FBI.
În acea zi, Trump a primit primul său briefing din partea comunității de informații din SUA. Acest tip de briefing este furnizat nu numai președinților aleși, ci și candidaților la președinție, astfel încât să nu fie complet nepregătiți pentru problemele de securitate națională după alegeri. Trump a sosit la întâlnire însoțit de doi consilieri: Chris Christie, atunci guvernator al New Jersey și acum unul dintre cei mai duri critici ai lui Trump, și Michael Flynn, care a devenit, ulterior, consilierul pentru securitate națională al președintelui.
Echipa de informare a fost condusă de Ted Gistaro, un fost analist CIA, numit de coordonatorul serviciilor de informații din SUA, James Clapper. Gistaro a adus, la prima întâlnire cu Donald Trump, șase experți din diverse sectoare ale comunității de informații americane.
Gistaro selectase opt subiecte destinate informării lui Trump și echipei sale. Trei dintre subiecte au fost prioritare în briefing-uri timp de decenii: Rusia, China și Coreea de Nord. Au fost abordate și situația din Siria, Irak și Iran. În plus, urmau să fie abordate trei subiecte nespecifice: armele de distrugere în masă, terorismul și amenințările cibernetice.
Subiectul Rusia din briefing-ului lui Trump a acoperit anexarea ilegală a Crimeei și încercările Rusiei de a influența viitoarele alegeri prezidențiale. În ceea ce privește China, au fost expuse aspecte economice, relații comerciale și ambiții chineze în Marea Chinei de Sud. Și s-a discutat despre programele nucleare și de rachete ale Coreei de Nord.
Briefing-ul candidatului de atunci la președinție, Donald Trump, a durat două ore și jumătate. Se pare că a ascultat, punând doar câteva întrebări despre probleme politice mai ample. Fostul general Michael Flynn a avut cele mai multe întrebări. Ted Gistaro își amintește că Trump a semnalat cu degetul mare în sus că i-a plăcut briefingul. Deoarece nu toate subiectele puteau fi discutate, a fost programată o a doua întâlnire.
Pe 2 septembrie 2016, o nouă reuniune la biroul FBI din Manhattan. De data aceasta, Trump a avut mult mai multe întrebări, în special pe probleme economice și comerciale, precum și despre relatările din presă referitoare la încercările Rusiei de a influența alegerile din SUA.
În timpul campaniei electorale, Trump a criticat, în mod repetat, agențiile de informații pentru avertismentele că Rusia încearcă să influențeze alegerile în favoarea sa. La al doilea briefing de informații, Trump a lăudat expertiza experților și și-a exprimat aprecierea. El i-a asigurat pe cei prezenți că „lucrurile urâte” pe care le spusese public despre agenții de informații nu erau în niciun caz îndreptate către ei.
Starea relației dintre Donald Trump și serviciile de informații: complicată, s-ar putea spune. Fostul mogul imobiliar din New York este acum din nou președinte al Statelor Unite. Iar serviciile de informații ale țării ar trebui să îi ofere informații utile pentru luarea deciziilor politice, în special în ceea ce privește securitatea națională. În cel mai rău caz, va fi o chestiune de a decide între război și pace.
Dar cum se poate educa despre contexte geopolitice și evoluții complexe, cineva care își plasează propriile adevăruri deasupra realității, ia uneori decizii inconstante și determinate de emoții, face, în mod regulat, declarații contradictorii și, aparent, se consideră aproape infailibil?
O carte neobișnuită de pe site-ul CIA oferă o scurtă privire din culise despre cum este pentru comunitatea de informații procesul de informare a lui Donald Trump: Getting to Know the President – Intelligence Briefings of Presidential candidats and Presidents-elect, 1952–2016. Autorul, John L. Helgerson, este un ofițer CIA de multă vreme, acum pensionat, care a fost, recent, inspector general al serviciului de informații externe al SUA.
Cartea descrie experiențele pe care comunitatea de informații le-a avut de-a lungul deceniilor cu briefing-urile prezidențiale. Helgerson a analizat documente, cărți și rapoarte media, dar, mai ales, a intervievat martori contemporani. „Getting to Know the President” are scopul de a oferi membrilor comunității de informații și altor oficiali guvernamentali o perspectivă asupra diferențelor dintre diverșii președinți și agenții lor secreți și, în același timp, să ofere îndrumări cu privire la modul în care astfel de briefing-uri sensibile pot fi structurate în viitor.
Cartea dezvăluie că mulți președinți, cum ar fi George Bush, au folosit munca serviciilor de informații cu mare entuziasm și apreciere. Că alții, însă, au fost mai sceptici când a venit vorba de informațiile sau analizele oferite de spioni. Că Barack Obama a dat dovadă de un nivel unic de calm. Cum Obama petrecea, adesea, iarna în Hawaii, una dintre primele întâlniri după alegerea sa ca președinte al SUA a avut loc acolo, în decembrie 2008. Briefer-ul a apărut în ținute clasice de birou, dar Obama a purtat un tricou, pantaloni scurți și șlapi și l-a asigurat pe oficial că se poate prezenta și el în haine casual: „this is Hawaii.
Al nouălea capitol din „Fetting to Know the President” tratează primul mandat al lui Donald Trump. Această secțiune a cărții, cu un titl destul de diplomatic, „Donald J. Trump – o provocare unică”, lasă puține îndoieli cu privire la cât de greu trebuie să fi fost pentru comunitatea de informații să îi explice lui Trump munca agențiilor în timpul primului său mandat: „briefing-urile lui Donald Trump în calitate de candidat la președinție, președinte ales și, în cele din urmă, președinte în primele săptămâni de mandat au reprezentat provocări mai mari pentru comunitatea de informații decât atunci când a încercat CIA să ofere un sprijin similar președintelui ales Richard Nixon, cu 48 de ani mai devreme. El nu avea experiență în manipularea informațiilor secrete sau în colaborarea cu programe și operațiuni militare, diplomatice sau de informații, a călătorit în străinătate, dar, după propriile sale afirmații, nu a citit prea mult, ca și Nixon, nu a simțit nevoia de sprijin constant din partea comunității de informații, a declarat că vrea să zguduie filiala executivă, a denigrat munca de fond și integritatea comunității de informații. A fost clar de la început că membrii comunității de informații se vor confrunta cu momente dificile”.
Nucleul briefing-urilor regulate de informații din Statele Unite este Presidential Daily Brief (PDB). Un dosar clasificat care prezintă, pe scurt, cele mai importante subiecte actuale, PDB este întocmit de Biroul Directorului de Informații Naționale (DNI). Conținutul său este furnizat de agențiile de informații, uneori completat de evaluări din partea altor departamente, cum ar fi Departamentul de Stat.
De la introducerea PDB, președinții SUA au avut idei diferite despre cum și când ar trebui prezentate informațiile de intelligence. Unii președinți au preferat să fie informați cât mai devreme dimineața, alții mai mult seara. Sub Barack Obama, PDB a fost convertit în format digital pentru prima dată și a fost disponibil pe tabletă. Pe lângă text, dosarul includea, uneori, și fotografii, grafice și videoclipuri.
După prima sa alegere ca președinte, Donald Trump a fost informat de mai multe ori cu privire la constatările și analizele intelligence-ului din perioada de tranziție de dinaintea învestirii sale. Din cauza programului strâns și a calendarului încărcat, Trump nu a mai călătorit la biroul FBI din New York. Întâlnirile au avut loc într-o sală de conferințe și, mai târziu, într-o cameră de hotel special închiriată în Trump Tower din Manhattan și, mai frecvent, la proprietatea sa, Mar-e-Lago din Florida, pe care lui Trump îi plăcea să o numească „Casa Albă din Sud”.
În săptămânile care au precedat inaugurarea, Trump a cerut o copie zilnică pe hârtie a PDB. În plus, au existat briefing-uri personale ale responsabilului cu informarea, Ted Gistaro, și ale personalului relevant al agenției, „o dată pe săptămână, de obicei marți. Sesiunile durau, în general, între 30 și 50 de minute”. Când a fost întrebat cât de atent a citit Trump documentul, Gistaro a răspuns: „l-a răsfoit. Nu prea citește nimic”. Coordonatorul National Intelligence, James Clapper, și-a amintit, de asemenea, că „Trump nu citește prea mult. Îi plac bullet points”.
Și astfel, prin Obama și Trump, serviciul de informare prezidențial s-a schimbat pe mai multe niveluri: Trump a primit briefing-uri mai rar în timpul primului său mandat, la un moment dat doar de aproximativ două ori pe săptămână, în timp ce majoritatea președinților americani au primit briefing-uri zilnice. PDB a fost compilat zilnic și livrat lui Trump în formă tipărită, dar într-o formă mult prescurtată. De asemenea, se spune că Trump nu l-a citit zilnic. Cele aproximativ 40 de persoane care au primit PDB, pe lângă președinte, au optat pentru varianta pe tabletă.
În special la începutul primului său mandat, s-a spus că Trump a fost interesat mai ales de informațiile și evaluările șefilor de stat și de guvern străini. China a fost un domeniu de care Trump a fost interesat foarte mult, în special de problemele economice, precum și de programele nucleare și de rachete ale Coreei de Nord. În ceea ce privește Orientul Mijlociu, s-a spus că Trump a fost deosebit de interesat de progresele înregistrate în combaterea organizației teroriste Statul Islamic și a programului nuclear al Iranului.
Subiectul Rusia și evaluarea serviciilor de informații americane conform căreia Kremlinul a încercat, în mod activ, să influențeze alegerile prezidențiale a stârnit discuții. Activitățile Rusiei în jurul alegerii lui Trump au fost „cel mai problematic aspect al tranziției puterii pentru serviciile de informații”, scrie Helgerson în cartea sa. Trump a negat întotdeauna că el și echipa sa au primit sprijin din partea Rusiei. Trump a descris drept neadevăruri relatările despre contactele oamenilor săi cu Moscova, despre posibile materiale compromițătoare într-un dosar întocmit de fostul agent de informații britanic, Christopher Steele, și alte constatări conform cărora Kremlinul însuși a ordonat ca Trump să fie susținut de propaganda rusă și de măsurile active ale agențiilor de informații.
În perioada de tranziție, Trump a fost, în cele din urmă, informat de șefii FBI, NSA și alți oficiali ai serviciilor de informații despre constatările privind amestecul Rusiei în alegeri.
„Potrivit lui Clapper, dovezile prezentate la întâlnire - că Rusia a intervenit în alegeri și că au fost implicați înalți oficiali ruși - au fost atât de solide încât nimeni din echipa lui Trump nu a contestat concluziile. Gistaro și-a amintit că Trump a ascultat cu respect, mai ales când Rogers (directorul NSA) a descris modul în care NSA a investigat și a confirmat detaliile acțiunilor rusești. Trump a fost mai puțin impresionat de informațiile din surse umane, crezând că sunt neglijente și, prin definiție, mai puțin de încredere, deși, încă o dată, el și ceilalți nu au contestat dovezile”.
Neobișnuit a fost că Trump, spre deosebire de majoritatea președinților de dinaintea lui, a primit doar o informare despre operațiunile secrete sub acoperire ale CIA, relativ târziu. George W. Bush primise astfel de informații cu zece zile înainte de a depune jurământul, iar Obama și câțiva oficiali guvernamentali selectați le primiseră și ei cu câteva săptămâni mai devreme. În cazul lui Donald Trump, însă, viitorul său vicepreședinte, Mike Pence, și consilierul desemnat pentru securitate națională, Michael Flynn, au fost informați pentru prima dată cu privire la operațiunile secrete, de către directorul adjunct al CIA, pe 7 decembrie 2016, la scurt timp după alegerea lui Trump. Trump însuși nu a primit un astfel de briefing în timpul fazei de tranziție sau în primele săptămâni de mandat.
„Pentru comunitatea de informații, învestirea lui Trump a fost de departe cea mai dificilă din istoria sa în ceea ce privește informarea noilor președinți. Singura analogie (și imperfectă) a fost învestirea lui Nixon, când președintele ales a refuzat efectiv să coopereze cu comunitatea de informații, alegând, în schimb, să primească informații printr-un intermediar, Henry Kissinger, desemnat consilier pentru securitate națională. În loc să respingă comunitatea de informații, Trump a relaționat cu ea, dar a atacat-o public.”
„Trump 1” a fost o provocare de patru ani pentru comunitatea de informații din SUA. Nu doar pentru că președintele a citit rar documente scrise și a demonstrat, în general, scepticism sau chiar ostilitate față de agențiile de securitate, ci și pentru că informațiile sensibile au fost tratate diferit. De exemplu, Trump a postat pe Twitter o fotografie făcută de un satelit spion american a unui loc de lansare de rachete iranian. Imaginea a demonstrat rezoluția uimitor de mare cu care SUA pot recunoaște din spațiu țintele de pe Pământ, un element care nu era destinat publicului.
Au existat, de asemenea, interacțiuni cu oaspeți străini la Casa Albă, care au provocat o iritare considerabilă în comunitatea de informații: în timpul unei întâlniri cu ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, se spune că Trump a scos pe masă, pur și simplu, concluziile Mossad-ului israelian cu privire la amenințarea teroristă reprezentată de jihadiștii IS.
Manipularea de către Trump a documentelor clasificate a avut și repercusiuni juridice: după încheierea primului său mandat, Trump a fost anchetat penal și chiar acuzat pentru că a luat numeroase documente clasificate „secret” și „top secret” în reședința sa privată din Mar-e-Lago și le-a depozitat acolo. Au fost percheziții, în timpul cărora unele documente au fost găsite în baie. Cu toate acestea, investigația a fost abandonată, iar unuia dintre co-inculpații în acest caz (Walt Nauta), care ar fi transportat lăzi cu documente, urmează să i se acorde sarcina oficială de a supraveghea „starea moralului și a disciplinei, curriculum-ului, instruirea, echipamentul fizic, afacerile fiscale, metodele academice și alte chestiuni legate de Academia Navală”.
Nu este clar dacă atitudinea lui Trump față de comunitatea de informații se va schimba în al doilea mandat, dacă va citi mai des PDB sau va primi mai multe briefing-uri. Cu toate acestea, noua Administrație pare mai pregătită să preia aparatul guvernamental și să poziționeze „trumpiștii” loiali în poziții cheie. Între timp, restructurarea nu se oprește la ușa comunității de informații.
Noul director al Informațiilor Naționale, Tulsi Gabbard, este acum responsabil pentru briefing-ul prezidențial. Ea ajută în alegerea subiectelor și operațiunilor care vor face obiectul informării lui Donald Trump. Gabbard este cunoscută nu numai pentru că și-a exprimat îndoielile cu privire la utilizarea de către regimul Assad a gazelor otrăvitoare în Siria, dar și că și-a exprimat, în mod repetat, simpatia pentru regimul Putin. Noul coordonator al comunității de informații l-a criticat pe președintele ucrainean Zelenskyi pentru că nu este interesat de pace, că a redus la tăcere Opoziția din țara sa și a suprimat democrația. Presa rusă a numit-o pe Gabbard o „superwoman”.
In primul mandat cred ca se punea mai mult problema cum sa-l dezinformezi pe Trump. Eh, acum sa speram ca Patel va reusi sa faca umpic de curatenie in FBI. CIA e beyond salvation.