Lectura de duminică: de la Tucidide la Twitter
Phillip Dolitsky, The Urgent Need for Long-term Strategic Thinking
Închiderea recentă a Office of Net Assessment marchează sfârșitul unei ere la Pentagon, finalizând un capitol despre una dintre puținele instituții care au ajutat America să gândească dincolo de momentul prezent. Orice îl va înlocui - fie că este o versiune restructurată a aceluiași birou sau o entitate nouă în totalitate (poate ceva cu un nume precum Office of Strategic Advantage) - se va confrunta cu o provocare mult mai mare decât simpla reorganizare birocratică: strategul modern se îneacă în informații.
Crearea unei strategii militare bune necesită judecată și creativitate lentă, deliberată, departe de zgomotul prezentului. Astăzi, însă, se așteaptă adesea ca strategul să funcționeze mai puțin ca un mare maestru la o tablă de șah, calculând creativ mișcările viitoare și mai mult ca un comerciant de acțiuni, reacționând în timp real la un val neîncetat de informații din surse deschise, actualizări de rețele sociale și zgomot politic. Tentația de a acorda prioritate imediatului și trecătorului față de durabil, face parte dintr-o luptă continuă în era noastră digitală, iar volumul uriaș de informații ascunde, adesea, adevărurile care contează de fapt.
Friedrich Nietzsche a văzut primele simptome ale acestei maladii în secolul al XIX-lea. Un clasicist strălucit, care a devenit rapid deziluzionat de sistemul de învățământ prusac, pe care îl vedea ca înlocuind învățarea profundă cu una superficială. Într-o serie de prelegeri intitulate Despre viitorul instituțiilor de învățământ, Nietzsche a deplâns că studenții, după ce își petrec ziua citind marile opere de istorie și literatură, ajung imediat la ziarul cotidian. Ei și-au predat mințile în fața opiniei în masă și a imediatului, permițând titlurilor să le modeleze înțelegerea despre lume, mai degrabă decât lecțiile durabile ale istoriei. „Cotidianul a înlocuit efectiv educația”, a avertizat el, descriind modul în care a acoperit fiecare disciplină intelectuală cu „un strat lipicios de jurnalism”.
Ceea ce se întâmpla pe vremea lui Nietzsche, a crescut exponențial astăzi. Strategul care se lasă format de imediat - în special de ecosistemul digital care condiţionează oamenii să gândească în rafale de 280 de caractere - devine nu un strateg, ci un funcţionar al momentului. El va oferi doar „strategii prezentiste”. Așa cum studentul care citește doar ziare și niciodată cărți devine informat, dar nu educat, strategul care urmărește doar știrile devine reactiv, dar nu vizionar. B.H. Liddell Hart a remarcat odată că „nu există nicio scuză pentru cineva care nu este analfabet dacă are mai puțin de trei mii de ani în minte”. Mințile de astăzi cu greu își pot aminti ce s-a întâmplat acum trei ore. Aceste minți nu-și au locul în planificarea strategică.
Cei mai buni strategii americani ai secolului XX au înțeles acest lucru. Figuri precum Bernard Brodie, George Kennan, Paul Nitze și Herman Kahn au fost cu toții, în felul lor, cufundați în tradiția occidentală a literaturii, istoriei și filosofiei. Ei au citit profund - de la Tucidide la Shakespeare - și au folosit aceste texte pentru a-și rafina înțelegerea despre putere, conflict și natura umană. Aplecarea lor asupra scrierilor occidentale le-a permis să gândească în secole mai degrabă decât în cicluri de știri, evitând capcana prezentismului. În ultima sa carte, Henry Kissinger a identificat „alfabetizarea profundă” ca fiind o trăsătură vitală a caracterului pe care ar trebui să o posede un om de stat bun, deoarece „ajută liderii să cultive distanța mentală față de stimuli externi și personalități ceea ce susține simțul proporției”. Alfabetizarea profundă nu poate fi cultivată prin intermediul rețelelor sociale.
Ironia erei noastre: cu cât avem mai multe informații, cu atât este mai greu să știm ce să facem cu ele. Clausewitz a scris despre „ceața războiului” - incertitudinea inerentă operațiunilor militare. Dar strategul de astăzi se confruntă cu un alt tip de ceață, generată nu de lipsa de informații, ci de supraabundența lor. Strategul nu trebuie doar să posede abilități speciale de discernământ, astfel încât să poată alege detaliile relative necesare pentru a elabora o strategie bună, trebuie să aibă și un temperament și o dispoziție care nu au fost corupte de era digitală pe care o trăim cu toții.
Kissinger a remarcat că, în timp ce internetul și rețelele sociale fac știrile accesibile imediat, „această abundență de informații cu greu ne-a făcut în mod individual mai informați - darămite mai înțelepți”. Simpla informație și datele punctuale sunt inutile pentru strateg, spune el. „Pentru ca informațiile să fie transpuse în ceva ce se apropie de înțelepciune, trebuie plasate într-un context mai larg de istorie și experiență.” În era noastră digitală, liderii și gânditorii strategici trebuie să lupte împotriva valului acestui peisaj social media.
Acesta este motivul pentru care strategia modernă cere un fel de retragere. Strategul trebuie să fie, într-o oarecare măsură, un om al peșterilor modern. El trebuie să se îndepărteze de ciclul știrilor, să îndepărteze zgomotul de prisos inerent birocrației și să se concentreze asupra componentelor esențiale care au făcut din punct de vedere istoric o strategie bună. Întrebările creative pe care trebuie să le pună strategul nu sunt cele la care să răspundă mințile care s-au format pe natura efemeră a rețelelor sociale și nici vâltoarea care este viața politică modernă. Ele necesită o gândire disciplinată, retrasă, informată de un studiu profund al istoriei și al teoriei strategice. Mai mult, cele mai bune strategii au fost aproape întotdeauna elaborate departe de procesul interagenții; nu se poate aglomera biroul strategilor cu factori de decizie și birocrați care au preocupări imediate.
Pericolele strategiei prezentiste nu sunt ipotetice. Luați, de exemplu, răspunsul Administrației Biden la războiul din Gaza. Încă de la început, Casa Albă s-a concentrat, în mare măsură, pe preocupările umanitare, făcând presiuni asupra Israelului să crească ajutorul pentru Gaza. Rezultatul a fost nefastul dig plutitor – un proiect conceput mai degrabă în căldura presiunii mass-media decât în necesitatea strategică (nu s-a oprit nimeni să se întrebe despre succesul unui dig plutitor în tumultoasa Marea Mediterană?). Au fost irosite zeci de milioane de dolari. Acesta este ceea ce se întâmplă atunci când politica externă este dictată de ciclul știrilor, când prea multe voci încurcă nevoia strategului de gândire și judecată liniștită, deliberată.
Comparați această dezamăgire cu criza rachetelor din Cuba, un exemplu de gândire și planificare strategică lentă și deliberată. În octombrie 1962, Comitetul Executiv al Consiliului de Securitate Națională a trebuit să treacă printr-un impas nuclear sub o presiune imensă. Cu toate acestea, în pofida crizei, aceștia nu s-au putut mișca decât atât cât permiteau informațiile și canalele diplomatice. Spre deosebire de factorii de decizie de astăzi, care sunt inundați de actualizări în timp real și de tendințe din rețelele sociale, membrii ExCom au fost forțați să analizeze date incomplete și să ia decizii având cunoștințe limitate. Nu au cedat în fața tiraniei momentului. În schimb, ei au dezbătut metodic fiecare curs de acțiune, cântărind riscurile escaladării față de beneficiile diplomației, ghidați de experiența lor de viață reală și de studiul istoric. Perspectiva secretarului Apărării, McNamara, în timpul crizei - că rachetele din Cuba nu au modificat fundamental echilibrul strategic de putere dintre Statele Unite și Uniunea Sovietică - este tipul de perspectivă care ar fi fost mai greu de văzut dacă ar fi trăit într-o lume în care social media modelează narațiunea și realitatea zilei. Imaginează-ți cum ar arăta Tweeturile și cum ar fi putut ajunge la ExCom și i-ar fi modificat procesul. Dacă ar fi reacționat impulsiv la fiecare piesă de intelligence primită sau ar fi văzut cum a reacționat lumea exterioară la evenimentele din Cuba (când le lipsea imaginea completă), s-ar fi ajuns la un cataclism nuclear.
Strategia necesită disciplină intelectuală. Ea cere dorința de retragere de la zgomotul prezentului pentru a discerne tiparele istoriei și principiile durabile ale puterii. Omul cavernelor, în acest sens, nu este un pustnic care se desprinde de realitate, ci un gânditor care înțelege că cele mai bune decizii nu se iau în frenezia momentului, ci în singurătatea deliberării atente. În peșteră, trebuie să fie prezente doar acele instrumente și oameni care pot ajuta la asigurarea unei gândiri strategice clare și creative. Nu există loc pentru politici mărunte, vendete personale sau ochiade către ziar și titlurile sale zilnice.
Dacă Pentagonul speră să înlocuiască Office of Net Assessment cu ceva mai bun, trebuie să reziste impulsului de a crea o altă birocrație determinată de cerințe pe termen scurt. În schimb, trebuie să creeze un spațiu pentru gânditorii care sunt dispuși să se retragă în peșteră, să studieze istoria, să se lupte cu principii strategice durabile și să apară doar atunci când au de spus ceva cu adevărate consecințe. Această dorință de a fi izolat de tirania prezentului ar trebui să fie cea mai importantă trăsătură de caracter pe care Departamentul Apărării să o caute în viitorii săi strategi. Cercetarea lentă, deliberată și necruțătoare a adevărului a fost cea care a caracterizat abordarea regretatului Andrew Marshall în ceea ce privește net assessment. Propriile sale reflecții asupra net assessment sunt o dovadă a abilității sale extraordinare de a gândi problemele din toate unghiurile. Într-o epocă a informațiilor infinite, strategia trebuie să fie finită. Într-o eră a reacției instantanee, cei mai buni strategi trebuie să îmbrățișeze disciplina reținerii. Și într-o lume care prețuiește timpul prezent, strategul trebuie să gândească nu în minute sau cicluri de știri, ci în decenii. Omul cavernelor nu este depășit - el este mai necesar ca niciodată.
________________________________________________
* Departamentul american al Apărării definește net assessment ca fiind „analiza comparativă a factorilor militari, tehnologici, politici, economici și alți factori care guvernează capacitatea militară relativă a națiunilor. Scopul ei este de a identifica problemele și oportunitățile care merită atenția înalților oficiali ai apărării”. Este, în esență, analiza sau răspunsul potențial la un scenariu de tipul „ce se întâmplă dacă”.
* Andrew Marshall a fost un strateg american de politică externă care a ocupat funcția de director al Office of Net Assessment din 1973 până în 2015.
* Office of Net Assessment (ONA) a fost o structură a Departamentului de Apărare al SUA, creată în 1973 de Richard Nixon ca „think tank intern” al Pentagonului, responsabilă de analiza strategică. A fost desființată de secretarul Apărării, Pete Hegseth, în 2025.
* Politico, 2014: „Guvernul a petrecut ani de zile studiind limbajul corpului președintelui rus Vladimir Putin și al altor lideri mondiali, a recunoscut Pentagonul, dar a spus că studiile sale despre Putin nu i-au influențat luarea deciziilor în timpul crizei din Ucraina. Secretarul de presă al Pentagonului, contraamiralul John Kirby, a confirmat un material al USA Today potrivit căruia un think tank secret al Departamentului Apărării efectuează de câțiva ani analize ale limbajului corpului liderului rus, la un cost anual de aproximativ 300.000 de dolari, dar că secretarul Apărării, Chuck Hagel, a aflat pentru prima dată despre această practică când a citit în ziar.(...) Studiile limbajului corpului își au originea la Departamentul de Stat, a spus Kirby, iar apoi Departamentul Apărării le-a preluat în 2002. ONA a făcut două studii asupra lui Putin, a declarat Kirby, unul în 2008 și altul în 2012, precum și studii asupra fostului președinte rus Dimitri Medvedev. Potrivit lui Kirby, studiile nu sunt clasificate, dar nu vor fi date publicității.