Lectura de duminică: Shara’ Sirianul
Președintele Donald Trump a anunțat ridicarea sancțiunilor împotriva Siriei pe 13 mai, în timpul unui discurs la Riyadh. Deși acestea au nevoie de un mandat din partea Congresului, în realitate, toate sancțiunile se bazează pe ordine executive. Trump s-a întâlnit, apoi, cu președintele sirian Ahmed al-Shara', întâlnire la care au participat prințul moștenitor saudit, Mohammad bin Salman, și președintele turc, Recept Tayyip Erdogan, prin videoconferință.
Un avantaj major pentru Arabia Saudită și Turcia, precum și pentru guvernul irakian. Toate trei statele pot acum colabora liber cu Shara’, fără teama de sancțiuni americane, la fel ca și țările mai îndepărtate. În mod esențial, suspendarea sancțiunilor nu a fost legată de normalizarea relațiilor cu Israelul, ceea ce a dat o altă lovitură prim-ministrului Benjamin Netanyahu și guvernului israelian.
Implicații:
întâlnirea lui Trump cu Shara' pune capăt perspectivei divizării Siriei;
diverse comunități precum alawiții, druzii și kurzii vor fi complet supuse Damascului, politica locală gravitând în jurul obținerii unui acces favorabil la statul sirian, controlat de Shara';
cu acces la investiții străine, control asupra forțelor de securitate și amenințarea cu sancțiuni financiare împotriva disidenților, Shara' îi poate forța pe jihadiștii care l-au adus la putere să devină moderați și își poate consolida controlul asupra lor;
companiile străine care doresc să facă afaceri cu Siria vor putea face acest lucru. Produsele farmaceutice, bunurile de larg consum, construcțiile și energia vor fi, probabil, sectoare prioritare pentru statul sirian;
Siria nu va deveni democratică, ci, mai degrabă, va crea un sistem politic diferit, autoritar, dar oarecum participativ;
americanii se vor retrage, probabil, din Siria în cursul anului următor, odată cu finalizarea acordului PKK cu Erdogan. Companiile turcești vor beneficia enorm de accesul la câmpurile petroliere siriene, fosfați și agricultură;
transportatorii și distribuitorii libanezi și iordanieni, precum și companiile de logistică, ar putea, de asemenea, să obțină câștiguri semnificative;
normalizarea statului sirian va facilita dezarmarea Hezbollah și normalizarea Libanului;
în cele din urmă, la fel ca predecesorii săi, Shara’ își va dezvolta propriile ambiții pentru Liban;
aproape sigur Siria nu va trece la un sistem democratic și nici nu există niciun motiv pentru a face acest lucru.
Mea culpa (Firas Modad): după pogromurile împotriva alawiților și atacurile asupra druzilor, ne așteptam ca sancțiunile să rămână dată fiind atitudinea agresivă a Departamentului de Stat. Mai degrabă, a fost invers: eliminarea sancțiunilor facilitează influențarea lui Shara’ și îl ajută să se consolideze în raport cu cele mai rele elemente din coaliția sa, chiar dacă există un preț de plătit pentru minoritățile sfidătoare. Ne cerem scuze pentru greșeala noastră.
Cu doar o săptămână înainte de întâlnirea sa istorică cu președintele american Donald Trump la Riyadh - prima întâlnire între liderii americani și sirieni în 25 de ani - autoproclamatul președinte de tranziție al Siriei, Ahmad al-Sharaa, a sosit la Paris.
Vizita lui Sharaa în capitala franceză, prima sa vizită într-o națiune occidentală de la preluarea puterii, a fost meticulos orchestrată. Franța a oferit o primire prudentă, limitând protocoalele și abținându-se de la onoruri de stat la nivel înalt, semnalându-și intenția de a-și exercita influența asupra dosarului sirian fără a legitima pe deplin un lider încă inclus pe listele internaționale de supraveghere a terorismului.
Vizita, care a necesitat o ridicare a interdicțiilor de călătorie pentru Sharaa și delegația sa, a culminat cu o întâlnire atent gestionată cu președintele francez Emmanuel Macron la Palatul Élysée. Conferința de presă ulterioară a lui Macron a avut un ton aspru, insistând că schimbările semnificative în dosarul sirian rămân o condiție prealabilă pentru angajamentul internațional.
Ospitalitatea calculată a Franței i-a întărit ambițiile de a-și recâștiga influența în Siria. Pentru Sharaa, călătoria a fost o mișcare strategică pentru a proiecta legitimitate internațională și a îngropa moștenirea trecutului său, inclusiv legăturile atât cu Al-Qaeda, cât și cu ISIS.
Sharaa - mai cunoscut sub numele de Abu Mohammad al-Julani - a petrecut aproape un deceniu reinventându-se. După ce a rupt legăturile cu Al-Qaeda în 2016 și a redenumit Frontul Nusra în Hayat Tahrir al-Sham (HTS), Julani a început să vândă o imagine mai acceptabilă actorilor internaționali. Mass-media qatareză a condus schimbarea narativă, în timp ce Turcia a facilitat o mare parte din ascensiunea sa, permițându-i să domine Idlib în nord-vestul Siriei fără finanțare externă majoră.
Între timp, Franța începuse, deja, să-și recalibreze strategia pentru Siria. În 2017, Ministerul francez de Externe a comandat un document de politică de la grupul său de experți CAPS, care oferea consultanță cu privire la o miză într-o Sirie post-Assad. Recomandarea: sprijinirea reconstrucției în zonele aflate în afara controlului fostului președinte Bashar al-Assad - inclusiv cele aflate sub forțe „radicale” precum HTS - ca o barieră împotriva renașterii Damascului.
Fostul președinte sirian a dat anterior vina pe Franța pentru rolul său în sprijinirea grupurilor teroriste din Siria în timpul crizei care a început în 2011. „Franța a fost purtătorul standard al sprijinului pentru terorism în Siria încă din primele zile ale conflictului”, a declarat el jurnaliștilor în 2017.
Politica franceză s-a bazat pe o idee centrală: prevenirea reunificării sub Assad prin consolidarea zonelor de control de facto. Parisul a început să finanțeze, discret, inițiative civile în zonele controlate de Julani - în timp ce SUA încă aveau o recompensă de 10 milioane de dolari pe capul său - și a reluat contactele serviciilor de informații pentru a aborda prezența a peste 600 de cetățeni francezi care luptau alături de HTS și alte facțiuni militante.
În timp ce aceste legături au rămas în mare parte secrete, Julani a petrecut mai mulți ani consolidându-și influența asupra facțiunilor locale, inclusiv asupra contingentelor străine. O muncă de teren care a pus bazele unui angajament occidental mai larg.
În februarie 2020, Julani a jucat pentru prima dată pe plan internațional. Grupul Internațional de Criză, condus pe atunci de Robert Malley, a publicat un interviu amplu în care Jolani a cerut eliminarea HTS de pe listele globale cu teroriști. Malley, ulterior trimis pentru Iran al fostului președinte american Joe Biden, a îndemnat, în privat, Casa Albă să deschidă canale cu gruparea.
Mesajul fostului lider Al-Qaeda a fost inconfundabil: HTS nu reprezenta nicio amenințare în afara Siriei. Câteva luni mai târziu, juristul șef al HTS, Abdul Rahim Atoun, a reiterat această afirmație în Le Temps, susținând că gruparea căuta ajutor internațional, nu confruntare. A fost o aluzie discretă la politica continuă a Franței de implicare în regiunile necontrolate de Assad.
Apoi a venit schimbarea de imagine. Jurnaliștii occidentali, inclusiv Martin Smith de la PBS, l-au întâlnit pe Jolani, care de data aceasta a îmbrăcat costum și cravată. A fost debutul unei noi personalități: nu un comandant militant, ci un lider național.
În culise, ministrul de Externe, Asaad al-Shaibani, - care opera pe atunci sub pseudonimul Zaid al-Attar - a mediat transformarea HTS. În 2017, Shaibani a organizat întâlniri secrete cu personalități occidentale din domeniul serviciilor secrete, inclusiv cu fostul diplomat britanic Jonathan Powell, cunoscut pentru negocierile cu grupurile sancționate.
Războiul Rusiei în Ucraina a accelerat recalibrarea Franței în Siria. Căutând să pună presiune pe Moscova - ale cărei forțe își mențin punctele de sprijin militare strategice în Latakia și Tartous - Parisul a apelat la legăturile sale de lungă durată, din epoca colonială, ca o pârghie pentru a-și reafirma influența în regiune.
Deși sprijinul direct pentru atacurile HTS asupra țintelor rusești rămâne neconfirmat, atacurile cu drone din 2024 - în special asupra bazei aeriene Kuweires - au fost urmate îndeaproape de deschideri diplomatice franceze. Cererile private ale lui Macron către Sharaa au inclus, se pare, o retragere a Rusiei din Siria.
Conectările paralele ale Franței cu Forțele Democratice Siriene (SDF) susținute de SUA și conduse de kurzi - menite să antagonizeze Turcia - au consolidat strategia sa dublă: limitarea influenței lui Assad și protejarea împotriva controlului Rusiei asupra Siriei.
Când Sharaa a luat cu asalt Damascul și a preluat funcția, miniștrii de Externe francez și german s-au grăbit la Damasc, la începutul anului 2025. Jean-Noël Barrot a dedicat mult timp întâlnirilor cu liderii creștini, reînviind narațiunea franceză din epoca colonială privind protecția minorităților.
Pentru Paris, protejarea minorităților religioase rămâne un punct de intrare convenabil pentru intervenție. Alături de Germania - dornică să limiteze fluxurile de refugiați sirieni - Franța a oferit o ameliorare treptată a sancțiunilor politice și a sancțiunilor în schimbul reformelor.
Sharaa a răspuns cu un cabinet tehnocrat, deși loialiștii HTS au păstrat controlul asupra structurilor de securitate. Rețineți că masacrele recente care au vizat alawiții din zonele de coastă și centrale ale Siriei, pe lângă conflictele sectare dintre forțele de securitate conduse de HTS și druzi, nu au făcut decât să accelereze implicarea Franței.
Tensiunile la frontieră cu Libanul au adăugat o justificare suplimentară. În timpul întâlnirii sale de la Élysée cu Sharaa, Macron a fluturat hărți istorice pentru a ajuta la demarcarea frontierelor și s-a adresat oaspetelui său într-un limbaj neobișnuit de sincer, abătându-se de la protocol pentru a semnala autoritatea.
Reînnoirea relației dintre Franța și guvernul de tranziție sirian reflectă ani de cultivare lentă. Julani, acum numit Sharaa, și-a vândut moderația. Macron, în căutarea relevanței regionale, a crezut.
Cei doi și-au pecetluit alinierea printr-un acord mediat cu Washingtonul: SDF, autonomă de mult timp, se va integra în Ministerul Apărării sirian aflat la început de drum. Dacă este implementată, mișcarea va înrădăcina influența franceză mai profund în structurile statului sirian și va oferi președinției Sharaa forța instituțională pe care a căutat-o de mult timp.
Pentru Israel, alinierea semnalează un potențial bonus față de câștigurile strategice și teritoriale pe care le-a obținut de la înlăturarea lui Assad: dacă Occidentul susține acum deschis Sharaa ca autoritate legitimă, normalizarea cu Israelul - o perspectivă îndepărtată de mult timp - se apropie cu un pas de domeniul posibilităților.