Lectura de duminică: soluția „două state”

(punct de vedere publicat de The Cradle)

După șapte luni de asalt militar brutal asupra Gazei, Israelul nu a reușit să determine eradicarea Hamas. În loc să ofere o victorie militară decisivă, Israel se trezește atras în negocieri pentru o soluție cu două state.

Acest scenariu devine din ce în ce mai probabil, în pofida opoziției de lungă durată din partea guvernului israelian. Este o dezvoltare extraordinară, mai ales că strategia Tel Avivului, așa cum a fost articulată de consilierul pentru politică externă, Ophir Falk, a fost, în principal, de „distrugere a Hamas”, a capacităților sale militare și de guvernare în întregime.

Astăzi, opțiunea celor două state este reanimată frenetic la Washington și de către aliații fideli ai Tel Avivului.

Martin Indyk, fost ambasador al SUA în Israel și susținător ferm al Israelului, susține în Foreign Affairs că departe de a fi „moartă”, soluția celor două state pare acum a fi singura propunere rezonabilă: „motivul acestei renașteri nu este complicat. La urma urmei, există doar câteva alternative posibile la soluția cu două state. Există soluția Hamas, care este distrugerea Israelului. Există soluția ultra-dreapta israeliană, care este anexarea israeliană a Cisiordaniei, dezmembrarea Autorității Palestiniene și deportarea palestinienilor în alte țări. Există abordarea „managementului conflictelor” urmată în ultimul deceniu de prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu, care urmărea să mențină status quo-ul pe termen nelimitat – și lumea a văzut cum a funcționat. Și există ideea unui stat binațional în care evreii ar deveni o minoritate, punând astfel capăt statutului Israelului ca stat evreu. Niciuna dintre aceste alternative nu ar rezolva conflictul – cel puțin nu fără a provoca daune și mai mari. Și astfel, dacă conflictul urmează să fie rezolvat pe cale pașnică, soluția cu două state este singura idee rămasă în picioare”.

În comentarii mediatizate pe scară largă, Khalil al-Hayya, adjunctul șef al Hamas în Gaza, a părut să aprobe în mod explicit granițele din 1967 pentru un viitor stat palestinian.

Într-un interviu recent acordat AP, Hayya a vorbit despre „un stat palestinian pe deplin suveran în Cisiordania și Fâșia Gaza și întoarcerea refugiaților palestinieni în conformitate cu rezoluțiile internaționale” de-a lungul granițelor Israelului de dinainte de 1967. El a sugerat că aripa militară a mișcării de rezistență, Brigăzile Al-Qassam, ar putea să se dizolve și/sau să facă parte dintr-o armată națională palestiniană.

În loc să îmbrățișeze aceste posibilități, Ophir Falk l-a respins pe Hayya catalogându-l drept „terorist de rang înalt” și a încercat să redirecționeze conversația înapoi la cerințele intransigente israeliene: „guvernul Netanyahu și-a stabilit o misiune din a distruge capacitățile militare și de guvernare ale Hamas în Gaza, eliberarea ostaticilor și asigurarea faptului că Fâșia Gaza nu reprezintă o amenințare pentru Israel și pentru restul lumii civilizate în viitor. Aceste obiective vor fi atinse.”

Deși Hayya a subliniat că punctele sale de vedere sunt aliniate cu pozițiile istorice ale Hamas, așa cum au fost articulate de liderul spiritual al mișcării, șeicul Ahmed Yassin, în 1998 și reiterate în Carta principiilor și politicilor generale din 2017, declarațiile sale publice evidențiază imensele presiuni politice cu care se confruntă, în special din partea aliaților politici Qatar și Turcia.

Aceste presiuni urmăresc să favorizeze discuții internaționale și regionale la nivel înalt care ar putea pune capăt conflictului și ar putea realiza „stabilitatea permanentă”. Ca în cazul oricărei negocieri există întrebări esențiale de abordat: cine va avea autoritatea de a aplica acești termeni? Ce limitări vor fi impuse? Acestea sunt probleme critice pentru palestinienii asediați în Gaza și pentru cauza lor mai largă – precum și pentru Al-Qassam și întreaga rezistență.

În culise, atât Qatar, cât și Turcia au jucat un rol esențial în modelarea noii abordări diplomatice a Hamas. Liderii externi ai mișcării, inclusiv Khaled Meshal și Ismail Haniyeh, au participat la discuțiile facilitate de ambele țări la Doha și la Istanbul.

La începutul acestei luni, într-o conferință de presă comună cu omologul său din Qatar, șeicul Mohammed bin Abdulrahman Al-Thani, ministrul de Externe al Turciei, Hakan Fidan, a susținut, în mod explicit, poziția Occidentului față de intensificarea eforturilor de pace bazate pe soluția celor două state. „În discuțiile noastre politice cu Hamas de ani de zile, ei au acceptat ca un stat palestinian să fie stabilit în interiorul granițelor din 1967”, a spus Fidan reporterilor. „Mi-au spus că, după înființarea statului palestinian, Hamas nu va mai avea nevoie de o ramură armată și va continua ca partid politic”, a adăugat el.

Deși aliații occidentali ai Israelului au căutat de mult să excludă Hamas din toate procesele palestiniene, se pare că forțele militare din Gaza, în special Brigăzile Al-Qassam, urmează să joace un rol crucial în orice proces de negociere.

Este un fel de victorie pentru Hamas, care a reușit să fie prezent în deliberările viitoare, nu numai asupra Gazei, ci și asupra Palestinei în ansamblu. Decizia tactică a mișcării de a susține granițele din 1967 nu urmărește doar să poziționeze Hamas ca un negociator credibil, ci și să pună la colț strategic guvernul de coaliție de extremă dreapta al lui Benjamin Netanyahu.

Afirmând dorința de a se demilitariza în schimbul statutului de stat, Hamas își propune să plaseze problema în sarcina Tel Aviv, jucându-se cu vulnerabilitatea inerentă a guvernului său de coaliție și precipitând potențial colapsul acestuia. Această mișcare nu numai că îmbunătățește influența Hamas în orice negocieri viitoare, dar, în mod ironic, se aliniază și intereselor SUA de a vedea schimbarea regimului în Israel.

Este clar că Hamas – fie din convingere, sub presiune sau ca tactică vicleană – a devenit un partener necesar în negocierile politice mai ample și pe termen lung privind viitorul Palestinei și al regiunii.

De-a lungul anilor, mișcarea însăși a fost forțată să se angajeze în mai multe runde de negocieri indirecte cu Israelul, în special la sfârșitul primului deceniu al mileniului, când Hamas avea încă sediul la Damasc. Aceasta a făcut parte dintr-un efort regional mai amplu impulsionat de Ankara pentru a revigora procesul de pace. În urmă cu douăzeci și șase de ani, Khaled Meshaal s-a întâlnit cu fostul președinte american Jimmy Carter, la Damasc, în timpul turneului de nouă zile al acestuia în Asia de Vest, menit să rezolve impasul dintre Israel și Hamas la începutul guvernării Gaza.

Mișcarea de rezistență palestiniană s-a bucurat de o marjă de manevră politică considerabilă în contextul climatului geopolitic din acea vreme. Carter a declarat că Hamas și-a exprimat disponibilitatea de a accepta un stat palestinian în interiorul granițelor din 1967 și a recunoscut dreptul Israelului de a exista pașnic ca stat vecin.

Dar astăzi, puterea reînnoită a Hamas provine din doi factori principali: reacția militară unificată a Axei de Rezistență în sprijinul aliaților lor palestinieni și condamnarea globală fără precedent a genocidului Israelului din Gaza.

În loc să învingă Hamas, Israelul se află acum cu un pas în spate, angajându-se în negocieri care se concentrează în jurul singurului rezultat la care se așteptase cel mai puțin – acela al unei soluții cu două state. Dilema tulburătoare de la Tel Aviv arată, de asemenea, perspicacitatea politică a Hamas și a rezistenței palestiniene, care au recunoscut utilitatea puterii dure în atingerea scopurilor politice, mai degrabă decât ca scop în sine – în contrast puternic cu abordarea Israelului în acest conflict.

Faptul că, la șapte luni după Operațiunea Al-Aqsa Flood, Hamas își păstrează gama de capabilități semnifică nu numai eșecul obiectivelor militare și politice ale Israelului, ci și o umilire neașteptată a Tel Avivului. Israelul, astăzi, este forțat să înceapă negocieri privind statutul palestinian pe care le-a evitat cu asiduitate timp de 30 de ani.

Această schimbare este, fără îndoială, stimulată de mișcarea de protest studențească fără precedent din SUA și de alte voci din întreaga lume, adăugând o dimensiune globală luptei locale. Aceste evoluții sunt încă un as în mână pentru Hamas.

The Cradle