Lectura de duminică: structura cvasinecunoscută de informații care are dreptate întotdeauna ...aproape întotdeauna
Fiecare american știe ce este CIA, dar, probabil doar 1 din 1.000 a auzit vreodată de INR - Biroul de Informații și Cercetare (The Bureau of Intelligence and Research) al Departamentului de Stat, agenția de informații internă a diplomaților americani.
INR este Cassandra a serviciilor de informații americane și și-a câștigat această reputație pe un drum dificil.
Încă din 1961, analiștii INR avertizează că bătălia Vietnamului de Sud împotriva Nordului și insurgenței Viet Cong eșuează și, în cele din urmă, va eșua, deoarece Viet Cong-ul avea sprijinul sătenilor din sud. Analizele lor au provocat mustrări furioase din partea secretarului de atunci al Apărării, Robert McNamara. Dar aveau dreptate.
În 2002, CIA, Agenția de Informații pentru Apărare (DIA) și restul comunității de informații au ajuns la concluzia că Saddam Hussein din Irak încerca să construiască arme nucleare, ceea ce a devenit una dintre motivațiile aparente pentru invazia SUA. INR a crezut că dovezile lor sunt o prostie. A fost corect.
În 2022, s-a întâmplat din nou. Comunitatea de informații a prezis că Rusia va câștiga cu ușurință războiul împotriva Ucrainei, ajungând la Kiev în câteva zile. INR a făcut opinie separată, argumentând că Ucraina va împiedica Rusia să se apropie de Capitală. A fost corect.
Bilanțul neobișnuit al biroului pare, pe hârtie, inexplicabil. INR este mic, cu mai puțin de 500 de angajați în total. DIA are peste 16.500 și, în timp ce numărul angajaților CIA este clasificat, acesta a fost de 21.575 în 2013, când Edward Snowden l-a divulgat.
Tom Fingar, care a condus biroul din 2000 până în 2001 și 2004 până în 2005, a spus odată unui reporter că bugetul său este „praf infinitezimal”. În 2023, a ajuns la doar 83,5 milioane de dolari, sau 0,1 la sută din totalul cheltuielilor de intelligence din SUA.
În plus, INR nu are spioni în străinătate, nici sateliți pe cer, nici bug-uri pe vreun laptop. Dar citește aceleași informații brute ca toți ceilalți și, în cel puțin câteva cazuri, a fost singura agenție care a răspuns corect la câteva întrebări cheie.
A spune deschis că „INR face o treabă mai bună decât DIA sau CIA” ar presupune acces la informații clasificate pe care presa și publicul nu le pot citi. Dar în mod clar face ceva diferit, ceva care în câteva cazuri cheie a dat roade. Și cel puțin unii factori de decizie politică au observat. Bill Clinton a spus Comisiei 9/11 că a găsit notele INR mai utile decât Daily Brief-ul pentru președinte pregătit de CIA.
10 veterani ai biroului, inclusiv șase foști secretari adjuncți care l-au condus, au făcut declarații despre câteva ingrediente, care, împreună, ar putea explica succesul INR:
Analiștii INR sunt adevărați experți. Aceștia sunt recrutați din programele de doctorat și chiar dintre profesori și se preocupă de un anumit subiect în medie de 14 ani. De obicei, analiştii CIA schimbă misiunile la fiecare doi sau trei ani.
Dimensiunea redusă a INR înseamnă că analizele sunt scrise de indivizi, nu de comitete, iar analiștii au mai puțini editori și manageri care îi separă de factorii de decizie pe care îi consiliază. Asta înseamnă mai puțină gândire de grup și perspective individuale mai clare.
Personalul INR lucrează alături de factorii de decizie ai Departamentului de Stat, ceea ce înseamnă că primesc feedback regulat cu privire la tipul de informații care le sunt cele mai utile.
Analiza de intelligence este o meserie cunoscută ca fiind dificilă. Practicanții trebuie să facă predicții și evaluări cu informații limitate, sub o presiune uriașă a timpului, cu privire la problemele în care miza implică milioane de vieți și soarta națiunilor. Dacă acest mic birou ascuns în sediul Foggy Bottom al Departamentului de Stat a descoperit câteva trucuri pentru a face mai bine analiza de intelligence, este ceva care poate conta nu doar pentru intelligence, ci pentru orice muncă care necesită luarea unor decizii grele în condiții de incertitudine.
INR și-a început activitatea ca secțiune de cercetare și analiză (R&A) a Office of Strategic Services, agenția de spionaj a SUA din perioada celui de-al Doilea Război Mondial. Când biroul-mamă a fost dizolvat după război, secțiunea R&A a fost dată Departamentului de Stat. Nu a fost o căsnicie ușoară la început. (...) Divizia a fost apoi desființată în 1946, înainte de a fi reconstituită în 1947 ca birou care există și astăzi. Veteranii INR notează cu mândrie că înființarea biroului o precede pe cea a CIA.(...) La începutul războiului din Vietnam a existat un singur analist la INR pentru Vietnamul de Nord și un alt analist pentru Sud; până în 1968, la apogeul războiului, numărul a crescut la patru analiști Vietnam de Sud și doi analiști Vietnam de Nord. Șase oameni, pentru un război care sfâșie o regiune întreagă și, din ce în ce mai mult, societatea americană însăși. Din fericire, calitatea acelui personal a fost foarte ridicată. Analistul cheie din Vietnamul de Nord a fost o femeie pe nume Dorothy Avery, un fost analist CIA care avea o diplomă de master în Studii din Orientul Îndepărtat de la Universitatea Harvard. (...) Aproape de îndată ce Avery a ajuns la INR în 1962, ea și supervizorul ei, Allen Whiting, și-au dovedit curajul prezicând că India și China se vor angaja în ciocniri la graniță, acestea se vor întrerupe, apoi vor relua ostilitățile, apoi se vor opri. Toate acestea s-au întâmplat. Dar INR avea și mesaje pe care Administrațiile Kennedy și Johnson nu voiau să le audă. În 1963, biroul a pregătit un raport de statistici privind efortul de război: numărul de atacuri Viet Cong și numărul de prizonieri, arme și dezertori adunați de Sud. Toate liniile de tendință au fost negative. Raportul a provocat un protest furios din partea șefilor de stat major, care au susținut că sud-vietnamezii reușesc. Secretarul Apărării McNamara a făcut auzit protestul lor. Dar INR a rămas pesimist, iar predicțiile au fost exacte. (...)
Biroul a prezis cu exactitate că în 1965, China va trimite mii de trupe în Vietnamul de Nord pentru a-și sprijini aliatul; au insistat că bombardamentele nu pot rupe liniile de aprovizionare nord-vietnameze și au avut dreptate și în privința asta. (...) Decenii mai târziu, când SUA începeau pregătirile pentru războiul din Irak, INR avea să aibă, probabil, cel mai bun moment al său. Liderul său a fost Carl Ford, un veteran al CIA și DIA care nu mai activase anterior la INR. Dar a fost extrem de loial echipei sale, iar echipa sa avea o perspectivă neobișnuită asupra lui Saddam Hussein și a armelor nucleare. Dovezile că Hussein reconstituia programul nuclear al Irakului – o afirmație care a alimentat argumentele oficialilor administrației Bush pentru război – au avut două principale componente. Una a fost o constatare că armata irakiană cumpărase o serie de tuburi de aluminiu de mare rezistență, despre care CIA și DIA credeau că ar putea fi folosite pentru a construi centrifuge pentru îmbogățirea uraniului. La 6 septembrie 2001, cu cinci zile înainte de atacurile de la 11 septembrie, INR a emis un raport în care nu era de acord cu această constatare. În primul rând, oamenii de știință de la Departamentul de Energie au analizat chestiunea și au descoperit că Irakul a dezvăluit deja în trecut că a folosit tuburi de aluminiu cu aceleași specificații pentru a fabrica rachete de artilerie. În plus, noile tuburi urmau să fie „anodizate”, un tratament care le face mult mai puțin utilizabile pentru centrifuge.(...) Celelalte dovezi majore oferite pentru afirmația că Irakul urmărea realizarea de arme nucleare a fost o acuzație că ar fi încercat să cumpere uraniu „yellowcake” din Niger; aceasta este o formă parțial procesată de uraniu extras care, teoretic, ar putea fi procesată în continuare și folosită pentru o bombă. Când știrea a apărut pentru prima dată la sfârșitul anului 2001, INR a fost imediat sceptic, conform unei investigații a Senatului care a urmat. INR a considerat afirmația „foarte suspectă”, deoarece întreprinderile franceze controlau sectorul uraniului din Niger, iar guvernul francez era puțin probabil să asiste în mod activ Irakul în obținerea de uraniu. Pe măsură ce au venit mai multe informații, CIA și DIA „au fost mai impresionate”, în timp ce INR „a continuat să se îndoiască de acuratețea raportării”. Aproximativ un an mai târziu, un jurnalist italian a divulgat Ambasadei SUA la Roma un presupus document al guvernului nigerian care detalia achiziția: un fals. În 2004, o comisie din Senat care a analizat eșecul colosal al serviciilor de informații din spatele războiului din Irak a concluzionat că „doar INR nu a fost de acord cu evaluarea conform căreia Irakul a început să-și reconstituie programul nuclear”. A fost poate cel mai mare succes din istoria biroului.(...)
Veteranii INR își descriu biroul în termeni strălucitori, iar unii străini tind să fie de acord. Într-un eseu, veteranul analist CIA, John A. Gentry, a mers atât de departe încât a recomandat ca măsură de reformă pentru restul comunității de informații să „modeze analiștii strategici, din toate sursele după analistul INR”.(...)
INR, ca și restul Departamentului de Stat, angajează mulți ofițeri din serviciul extern, care fac rotații între roluri la fiecare trei ani. Acest lucru ajută biroul să rămână la curent cu culturile anumitor țări. (...) 69% dintre angajații INR sunt în serviciul public, nu în serviciul extern. Asta înseamnă nicio rotație. Sunt angajați special pentru INR și sunt menționați acolo mult timp. Mulți dintre ei sunt recrutați din mediul academic. (...) Odată angajați, analiștii s-au bucurat de o organizare destul de plată. Nu existau multe straturi de ierarhie și chiar și managerii și-au făcut timp să lucreze la propriile analize. (...) Dar structura plată, combinată cu dimensiunea mică a agenției, înseamnă că analiștii beneficiază de multă libertate. Prin contrast, analiștii CIA și DIA au de-a face nu numai cu mai multă ierarhie deasupra lor, ci și cu un număr mai mare de colegi analiști care lucrează la aceeași temă. Ei trebuie să se coordoneze cu colegii lor analiști înainte de a merge mai departe. La INR, totuși, majoritatea țărilor au un singur analist alocat, iar acel analist probabil are și alte țări în portofoliu. Drept urmare, acel analist primește multă influență. Acest lucru ajută la explicarea faptului de ce INR a reușit uneori să stabilească poziții în contradicție cu restul comunității de informații: procesul său de scriere pune accent mai degrabă pe individualitate decât pe gândirea de grup. Biroul se remarcă, de asemenea, ca fiind neobișnuit de corelat cu factorii de decizie politică. Analiștii de la alte agenții nu lucrează cot la cot cu diplomații care implementează efectiv politica externă. Analiștii INR se află în aceeași clădire cu colegii lor din birourile Departamentului de Stat care gestionează politicile față de anumite țări, sau privind neproliferarea sau traficul de droguri, sau privind drepturile omului și democrația. (...)
Dar și biroul evoluează. Când McCarthy a intrat ca secretar adjunct în 2019, ea își amintește că grupul a rămas în urmă în domeniul IT. INR s-a micșorat, de asemenea, până la o dimensiune care, oricât atu ar oferi, se lupta „să țină pasul cu cerințele”. (...)Brett Holmgren (actualul șef), care a condus biroul sub președintele Biden și secretarul Antony Blinken, a investit mult în îmbunătățirile IT și a creat un nou produs numit „Secretary's Intelligence Brief”, după modelul Daily Brief, dar mai orientat spre ceea ce Blinken sau orice alt viitorul secretar, trebuie să știe. Viziunea lui este ca biroul să îndeplinească un rol analog pentru diplomați cu cel deservit de informațiile militare pentru soldați, o „agenție de sprijin diplomatic” care oferă cunoștințe granulare de care ambasadorii și ofițerii serviciilor străine au nevoie. Dar el dorește, de asemenea, ca biroul să păstreze spiritul pe care îl are din 1947. (...)