Frumentarius

Frumentarius

Share this post

Frumentarius
Frumentarius
Maidanul cu spioni
Dosar

Maidanul cu spioni

Frumentarius's avatar
Frumentarius
Jul 28, 2025
∙ Paid
5

Share this post

Frumentarius
Frumentarius
Maidanul cu spioni
Share

SBU și Procuratura Generală din Ucraina au desfășurat o operațiune specială pentru „neutralizarea influenței rusești”, efectuând percheziții la sediile teritoriale ale Biroului Național Anticorupție (NABU). S-a comunicat că angajații NABU sunt suspectați de trădare, comerț ilegal cu Rusia și corupție „în interesul oligarhilor”. Și că unul dintre detectivii agenției ar fi transferat informații clasificate către Federația Rusă prin intermediul anturajului fostului președinte ucrainean, Viktor Ianukovici.

S-a mai spus că anchetele vizează cel puțin 15 angajați NABU, agenție anticorupție independentă, creată la scurt timp după revoluția EuroMaidan. Crearea unui sistem de organisme anticorupție independente a fost una dintre cerințele pentru ca Ucraina să primească asistență financiară din Occident.

În paralel, SBU a efectuat verificări ale implementării legii privind secretul de stat în cadrul Parchetului Specializat Anticorupție (SAPO).

Apoi, Rada Supremă a adoptat un proiect de lege conform căruia NABU și SAPO vor fi subordonate Procuraturii Generale.

Au urmat proteste de amploare la Kiev, Odessa, Liov, Harkov și alte orașe împotriva noii legi, pe care Volodimir Zelenski a semnat-o ca să fie „curățat totul de influența rusească”. Doar că președintele ucrainean a renunțat repede la propriile restricții asupra activității serviciilor anticorupție, și, la două zile după Legea nr. 12414, a înaintat Radei Supreme un alt proiect de act normativ menit să „consolideze independența instituțiilor anticorupție”. Ca „răspuns” la reacția societății. NABU și SAPO spun că au luat și ele parte la pregătirea noii legi care „le restabilește puterile și garanțiile de independență”.

Influențat de presiunea din partea Occidentului sau de cele mai mari proteste interne care au avut loc în timpul războiului, președintele Zelenski și-a schimbat poziția.

Este Zelenski sau cineva din guvernul său îngrijorat de ceea ce ar putea afla NABU despre acțiunile actuale sau viitoare pe care președintele sau cineva din guvernul său, le-a făcut/intenționează să le întreprindă? Unele sondaje numesc corupția din Ucraina o problemă aproape mai mare ca războiul. Una subestimată de guvern. De ce președintele nu ar începe cu propriul anturaj sau cel puțin cu Rada Supremă? Poate ar trebui să caute mai întâi acolo și apoi în NABU?

Au fost arestați doi angajați ai NABU, iar un deputat este „suspectat, în lipsă”. Toți spioni.

Keep reading with a 7-day free trial

Subscribe to Frumentarius to keep reading this post and get 7 days of free access to the full post archives.

Already a paid subscriber? Sign in
© 2025 Frumentarius
Privacy ∙ Terms ∙ Collection notice
Start writingGet the app
Substack is the home for great culture

Share