Ne pregătim să intrăm în al treilea an. Unul în care vom utiliza platforma substack, așa cum o facem de câteva luni, ceea ce, ca pe mulți alții, ne scapă de neajunsurile financiare ale întreținerii unui site web. Pentru că, asta este, încă nu am găsit susținători materiali. Mai încercăm să convingem.
Și încă mai sperăm să aducem, în continuare, un tip de informație valoroasă pe piața supraaglomerată a informațiilor.
Nu este un gen nou de informație cel care ne preocupă, informația OSINT, nu am inventat nimic, dar credem în relevanța a ceea ce scriem – zona serviciilor secrete și a puținelor date care provin de acolo – precum și a modului în care o facem – obiectiv și căutând surse de încredere.
Ne menținem părerea: chiar dacă e dificil, din când în când lectura la un alt nivel – surse, conținut – e benefică. Gândirea critică și informațiile de substanță ne pot scăpa pe toți de capcanele judecăților de tip „americanii sunt de vină”, „chinezii sunt periculoși”, „rușii spionează” și, în ansamblu, ne fac mai puțin vulnerabili la orice încercare de manipulare.
Gândirea critică, blestemul și salvarea noastră în viitoarea lume guvernată de AI.
Acestea fiind zise, cu o pauză binemeritată după doi ani, toate cele bune și să ne revedem critici, curioși, deschiși la nou și, nu în ultimul rând, îngăduitori ... la 4 ianuarie 2024.