Bună dimineața! Este, deja, joi...

„10 zile de astăzi”, a declară Trump. La 14 iulie, președintele american a amenințat cu „tarife foarte severe” asupra partenerilor comerciali ai Rusiei „dacă nu se ajunge la un acord în 50 de zile”. Kremlinul „a luat act”. Șeful Comitetului pentru Afaceri Internaționale al Dumei de Stat, Leonid Slutsky, spune că este inutil să vorbești cu Moscova în limbajul ultimatumurilor. Federația Rusă a solicitat o reuniune a Consiliului de Securitate al ONU privind Ucraina pentru 31 iulie și a propus să se discute despre „acțiunile care subminează căutarea unor modalități de rezolvare diplomatică a conflictului ucrainean, inclusiv încercările de a perturba calea directă de negociere ruso-ucraineană de la Istanbul”. Încă nu este clar ce măsuri specifice va impune Trump, scrie Wall Street Journal.
Conform biroului de presă al Serviciului de Informații Externe al Federației Ruse (29 iulie) ... „într-una dintre stațiunile alpine, reprezentanți ai Statelor Unite și Marii Britanii au organizat o întâlnire secretă cu participarea șefului Cabinetului Președintelui Ucrainei, A. Yermak, a șefului Direcției Principale de Informații a Ministerului Apărării din Ucraina, K. Budanov, și a fostului comandant-șef al Forțelor Armate ale Ucrainei, ambasadorul Ucrainei la Londra, V. Zalujni. Au fost discutate perspectivele înlocuirii lui V. Zelenski. Înlocuirea lui Zelenski, în esență, a devenit o condiție cheie pentru „resetarea” relațiilor Kievului cu partenerii occidentali, în principal cu Washingtonul, și continuarea asistenței occidentale acordate Ucrainei în confruntarea cu Rusia. Americanii și britanicii și-au anunțat decizia de a-l nominaliza pe Zalujni pentru funcția de președinte al Ucrainei. Yermak și Budanov au salutat decizia. În același timp, au obținut promisiuni din partea anglo-saxonilor de a-și păstra posturile actuale, precum și de a le lua în considerare interesele atunci când rezolvă alte probleme de personal... Acordul încheiat în Alpi scoate la iveală contextul recentei încercări scandaloase a președintelui de a limita puterile structurilor locale anticorupție... pentru cetățenii ucraineni: așadar, alegerile noului președinte al țării dumneavoastră au avut loc într-o stațiune alpină. Așa v-ați imaginat triumful democrației, independenței și autosuficienței ucrainene la care ați visat atât de mult timp?”
Vogue Ucraina a publicat (27 iulie) un material în care „Valeri Zalujni, general de război, fost comandant suprem al Forțelor Armate și în prezent ambasador al Ucrainei în Regatul Unit, reflectă asupra rădăcinilor identității, a puterii unității și a celor mai importante lecții istorice pe care ucrainenii sunt obligați să le învețe chiar acum”. Articolul este însoțit de o ședință foto a ambasadorului într-un costum business cu un trident decorat pe jachetă.
Președintele ucrainean e pe cale să afle unde este granița între evitarea influenței străine, centralizarea controlului și subminarea independenței investigațiilor. La două zile după Legea nr. 12414, adoptată de Rada Supremă și semnată de Zelenski (22 iulie), care subordonează Biroul Național Anticorupție (NABU) și Procuratura Specializată Anticorupție (SAPO) Procuraturii Generale, președintele ucrainean a înaintat Radei Supreme un nou proiect de lege, „ca răspuns” la reacția societății. NABU și SAPO au declarat că au participat la pregătirea proiectului care „le restabilește puterile și garanțiile de independență”.
În acest timp...
pe canalul de Telegram, NABU „enumeră doar câteva dintre cazurile de profil înalt care se află în diferite stadii de investigare, sunt audiate în instanță sau s-au încheiat cu condamnări cu pedepse reale cu închisoare”. Sunt menționate, printre altele, cazurile viceprim-ministrului Ucrainei, președintelui Comitetului Antimonopol al Ucrainei, fostului șef adjunct al Cabinetului Președintelui, președintelui Curții Supreme, ministrului politicii agrare. Se precizează că „NABU și SAPO continuă să lucreze în pofida oricăror încercări de a distruge independența infrastructurii anticorupție”. Datorită NABU și SAPO, 2,85 miliarde UAH au fost transferate pentru nevoile Forțelor Armate ale Ucrainei. Cu o zi înainte de dezbaterea legii, pe același canal, NABU publică: înainte de crearea NABU și SAPO în 2015, aducerea deputaților poporului în fața justiției pentru corupție era mai mult o excepție decât o regulă. Situația s-a schimbat. Din 2016 până în 2025, 71 de deputați ai poporului, actuali și foști, au fost raportați pentru suspiciuni în cadrul unor proceduri penale investigate de detectivii Biroului, 42 dintre aceștia în perioada 2022–2025. 31 de inculpați sunt deputați ai actualei Rade Supreme a Ucrainei.
TASS a relatat că Biroul lui Volodimir Zelenski încearcă să discrediteze mitingurile care au loc în Ucraina în sprijinul NABU prin intermediul militarilor Forțelor Armate Ucrainene.
UE a decis să înghețe, temporar, plata a 1,5 miliarde de euro către Ucraina din pachetul total de ajutor de 4,5 miliarde de euro pe fondul restricțiilor privind activitatea NABU și SAPO, a relatat The New York Times. Reprezentanții UE au informat guvernul Iuliei Svyrydenko despre acest lucru prin canale diplomatice pe 24 iulie, au scris Ekonomicheskaya Pravda și Evropeyskaya Pravda. Bloomberg susține că reducerea ajutorului financiar european nu are legătură cu legea care a privat organismele anticorupție de independență, ci este ca urmare a întârzierii Ucrainei în implementarea reformelor privind descentralizarea puterii executive, mecanismele de restituire a activelor și selecția judecătorilor pentru Înalta Curte Anticorupție.
legea care ar urma să restabilească independența NABU și SAPO va fi examinată de Rada Supremă la 31 iulie.
Volodimir Zelensky a anunțat că a semnat un proiect de lege care „consolidează” Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU), și care presupune creșterea numărului de membri, în special pentru unitățile Centrului de Operațiuni Speciale Alpha. Proiectul de lege nr. 13353 prevede că numărul total de angajați ai SBU în timp de pace va crește de la 27 la 37 de mii, iar într-o perioadă ... specială - de la 31 la 41 de mii de persoane. Numărul de angajați ai Centrului pentru Operațiuni Speciale Alpha („A”) va fi de 10 mii de persoane. Proiectul de lege a fost depus, la 9 iunie, pe fondul succesului operațiunii speciale SpiderWeb, care a vizat aviația strategică a Federației Ruse. Proiectul de lege propune schimbarea denumirii actuale a unității Alfa din „unitate pentru combaterea terorismului și protejarea participanților la procedurile penale și a ofițerilor de aplicare a legii” în „unitate care desfășoară activități operative și de luptă și măsuri speciale”.
Austria ar putea discuta despre abandonarea neutralității și aderarea la NATO în contextul politicii agresive a Rusiei, a declarat ministrul de Externe, Beate Meinl-Reisinger, într-un interviu acordat Die Welt. Rusia, în calitate de succesoare a URSS, una dintre puterile care au semnat tratatul privind suveranitatea Austriei, are dreptul să împiedice țara să adere la NATO. Acest lucru a fost declarat, într-un interviu acordat TASS, de Karin Kneissl, fost ministru austriac de Externe și șeful Centrului GORKl de la Universitatea de Stat din Sankt Petersburg. Într-un al doilea interviu, Kneissl afirmă că ar putea avea loc schimbări politice interne în Ucraina înainte de expirarea termenului limită stabilit de Donald Trump.
The War Zone și UK Defence Journal au scris (20/21 iulie) că există indicii cu privire la readucerea bombelor americane nucleare tactice B61-12 la baza RAF Lakenheath, care a găzduit arme nucleare americane în timpul Războiului Rece. Retragerea lor (cunoscută) a avut loc în 2008. Nici autoritățile americane, nici cele britanice nu au comentat aceste informații. Bloomberg, citând analiști militari și surse deschise, scrie (28 iulie) că, pe 16 iulie, un avion de transport militar C-17 al Forțelor Aeriene SUA a zburat de la Baza Forțelor Aeriene Kirtland din New Mexico, unde se află US Air Force Nuclear Weapons Center, la Baza Forțelor Aeriene Lakenheath din Suffolk, estul Angliei. În timpul zborului, transponderul avionului a rămas pornit, permițând determinarea locației sale cu o precizie ridicată. Bloomberg îl citează pe William Alberque, cercetător senior la grupul de experți Pacific Forum, potrivit căruia, decizia de a nu dezactiva transponderul sugerează că SUA îi arată Rusiei că „nu își reduce prezența nucleară în Europa”. B61-12 este o bombă nucleară gravitațională americană cu o putere de 0,3 până la 50 de kilotone. Primul test al B61-12 a avut loc în 2015. În 2023, Bulletin of the Atomic Scientists a estimat că existau aproximativ 100 de bombe nucleare B61 în Europa, situate în șase baze aeriene din cinci țări cu care Statele Unite au acorduri bilaterale: Belgia, Germania, Turcia, Italia și Olanda.
Ce știam în februarie 2024 despre RAF Lakenheath și armele nucleare ale SUA.
Statele Unite și Uniunea Europeană au semnat (27 iulie) un acord comercial care va impune tarife de cel puțin 15% pentru bunurile europene importate în Statele Unite. UE va cumpăra, de asemenea, 750 de miliarde de dolari în energie americană și va investi, așa cum a spus Trump, „cu 600 de miliarde de dolari mai mult decât o face deja”. În cele din urmă, Bruxelles-ul a fost de acord să-și deschidă piețele pentru comerțul fără tarife vamale cu SUA și să cumpere „o cantitate uriașă” de echipamente militare. Atât Trump, cât și președinta Comisiei Europene, au numit acordul „un acord reciproc avantajos pentru toată lumea”. Departamentul de proiecte publice al administrației prezidențiale ruse, condus de Serghei Novikov, a pregătit un scurt manual pentru instituțiile media de stat și loiale, precum și pentru bloggerii pro-guvernamentali. Aceștia sunt sfătuiți să vorbească despre acordul dintre SUA și UE ca fiind „discutabil pentru Europa” - și chiar ca „o înfrângere pentru UE”. Autorii manualului recomandă citarea liderului francez de extremă dreapta, Marine Le Pen, care a numit acordul „un fiasco politic, economic și moral al Europei”.
Ucraina a primit gaze din Azerbaidjan pentru prima dată, prin Coridorul Transbalcanic. Livrarea de probă se efectuează de-a lungul rutei de frontieră Bulgaria-România-Ucraina, a declarat președintele consiliului de administrație al Naftogaz, Serhii Koretsky. Potrivit ministrului ucrainean al Energiei, Svetlana Grinchuk, acordul încheiat între Naftogaz și compania azeră SOCAR va oferi Ucrainei acces la gaze lichefiate provenite din întreaga lume către terminalele grecești și turcești și la gaze azere. Coridorul Transbalcanic este numele dat conductei principale de gaze care traversează teritoriul Ucrainei, Moldovei, României, Bulgariei și Turciei.
SUA și Israelul nu participă la conferința ONU din această săptămână, care se concentrează pe recunoașterea unui stat palestinian, reformarea Autorității Palestiniene, dezarmarea Hamas și normalizarea relațiilor arabo-israeliene. Declarația oficială a SUA descrie conferința de la New York ca o recompensă pentru terorism. Macron a anunțat că Franța va recunoaște Palestina ca stat independent. Ceea ce ar face din Franța a 148-a țară - și prima mare putere occidentală - care face acest lucru. Israelul și SUA critică planurile lui Macron. Anunțurile au coincis cu retragerea negociatorilor americani și israelieni de la discuțiile de pace din Gaza, care au avut loc în Qatar, după ce au acuzat Hamas că „nu acționează cu bună-credință”. DropSite: documente interne detaliază propunerile Hamas care au precedat tirada beligerantă a lui Trump. Marea Britanie va recunoaște independența palestiniană în septembrie, cu excepția cazului în care Israelul ia „măsuri semnificative pentru a pune capăt situației îngrozitoare” din Gaza. Premierul palestinian Mohammad Mustafa a declarat că Hamas trebuie să se dezarmeze și să cedeze Autorității Palestiniene controlul asupra Gazei. Conform planului lui Netanyahu, Israelul va anunța că acordă Hamas câteva zile pentru a accepta un armistițiu, iar în caz de refuz, va începe anexarea teritoriului fâșiei.
La 28 iulie, lt.col. Jeffrey Fritz a publicat materialul Reunificarea Insulelor Aleutine: O propunere strategică pentru Insulele Comandante în BreakingDefense. Statele Unite ar putea achiziționa „pașnic și pragmatic Insulele Comandante de la Federația Rusă pentru 15 miliarde de dolari, pentru a monitoriza potențiala activitate a submarinelor chineze care încearcă să intre în Oceanul Arctic”. O inițiativă care „reflectă anticiparea strategică bazată pe realismul geopolitic, unitate și asigurarea viitorului Arcticii”. În pofida „complexităților inerente”, un acord „atent structurat” ar putea aduce beneficii reciproce atât pentru Washington, cât și pentru Moscova. Prin achiziționarea Insulelor Comandante, Statele Unite „ar obține o locație esențială pentru implementarea tehnologiilor avansate de supraveghere submarină, inclusiv Sistemul Integrat de Supraveghere Submarină (IUSS), rețele sonare montate pe fundul mării și sisteme radar integrate prin satelit”. Încadrarea achiziției într-o inițiativă diplomatică mai amplă, cu supraveghere multilaterală și solidaritate reafirmată a NATO, ar ajuta la alinierea acesteia la valorile și angajamentele globale ale SUA”. Lt. col. Jeffery Fritz activează în Estonia, în cadrul Comandamentului de Asistență pentru Securitate al Armatei Statelor Unite (USASAC). Insulele Comandante se află la capătul vestic al lanțului Aleutian, unde Pacificul de Nord se întâlnește cu Marea Bering, la intersecția maritimă dintre America de Nord și Asia, și aparțin teritoriului Teritoriului Kamchatka.
Starlink, furnizorul global de internet prin satelit operat de SpaceX, a confirmat o pană generalizată pe 24 iulie, care a afectat utilizatori din SUA, Europa și Zimbabwe. STRANA Ucraina și site-ul Downdetector au indicat încetarea funcționării Starlink pe întreaga linie a frontului. Informația că militarii ucraineni s-au confruntat cu o defecțiune la scară largă a rețelei în zona de conflict a fost confirmată de comandantul Forțelor Sistemelor Fără Pilot ale Forțelor Armate ale Ucrainei. Defecțiunile sistemului au afectat intensitatea utilizării de către Ucraina a rachetelor BEK, scrie TASS. SpaceX a eliminat problema care a făcut ca internetul prin satelit să fie aproape complet deconectat timp de 2,5 ore. Reuters: Elon Musk a ordonat oprirea comunicațiilor Starlink în regiunea Herson la sfârșitul lunii septembrie 2022, unde Forțele Armate Ucrainene desfășurau o contraofensivă. Musk se temea că ofensiva ucraineană ar putea duce la un răspuns nuclear din partea Rusiei. În biografia lui Elon Musk, publicată în 2023, jurnalistul Walter Isaacson susține că, în 2022, afaceristul american a ordonat dezactivarea Starlink în apropierea Crimeei pentru a împiedica Ucraina să atace navele rusești din Sevastopol cu drone de suprafață.
Saga Epstein. Încercând să îndrepte conversația națională către orice altceva decât Epstein, „cocoșul portocaliu” amenință cu o criză constituțională. Dossier Center publică un material despre conexiunea lui Jeffrey Epstein cu Rusia. Jurnalista Nina Burleigh, care a lucrat la un documentar (Umbra lui Epstein, 2021) despre fiica spionului Robert Maxwell („punte între CIA și Rusia”), Ghislaine Maxwell, afirmă, pentru La Stampa, că „Administrația deține materiale compromițătoare”. Ghislaine Maxwell cere Curții Supreme a SUA să-i anuleze condamnarea. Camera Reprezentanților din SUA și-a încheiat sesiunea legislativă cu două zile mai devreme pentru a evita votul privind publicarea dosarelor lui Jeffrey Epstein. O veste proastă pentru președintele american: atât The Wall Street Journal, cât și The New York Times, au publicat articole conform cărora procurorul general i-a spus lui Donald Trump, în februarie, că numele său apare în documentele Departamentului de Justiție referitoare la Jeffrey Epstein. Sondajele sugerează că alegătorii americani și membrii proeminenți ai echipei lui Trump sunt nemulțumiți de modul în care președintele gestionează situația, în timp ce foști aliați din mass-media nu se tem să facă publice noi elemente. Pe cine ar putea interesa: Rusia (presa rusă a scris pe larg despre cazul Epstein); Israel - Epstein a investit în startup-uri israeliene și s-a întâlnit, în repetate rânduri, cu fostul premier Ehud Barak mult timp după ce instanțele americane l-au condamnat pe Epstein - material pentru teoriile conform cărora Epstein lucra, în secret, pentru Mossad; Arabia Saudită - în timpul procesului lui Epstein din 2019, procurorii au prezentat un pașaport austriac fals care conținea o adresă saudită și, printre altele, ștampile de intrare saudite datând din anii '80. Little Black Book, caietul de contacte al lui Epstein, conținea, de asemenea, liste cu membri ai familiei regale saudite; Marea Britanie – întrebat de jurnaliștii Financial Times despre legăturile cu Epstein, replica ambasadorului britanic în SUA, Peter Mandelson, a fost ... „fuck off”.
Special
Centrul de Acțiune Anticorupție (AntAC) din Ucraina spune că Amendamentele la Codul de Procedură Penală și la Legea Ucrainei „cu privire la urmărirea penală”, propuse de un grup de parlamentari, constituie o încercare fără precedent de a distruge infrastructura anticorupție independentă.Și că adoptarea lor ar duce la „uzurparea efectivă de către Procurorul General a controlului funcțional asupra NABU și SAPO”.
Despre complicata lume AntAC, NABU, SBU am mai povestit ...
Și încă povestim ... Maidanul cu spioni
SVR vorbește despre ... alternative la Zelensky. Nu e prima dată. El, ei ...
Și încă ceva ...
în raportul Threat Assessment of State Actors, Olanda a inclus anul acesta, pentru prima dată, Israelul pe lista de state care încearcă să influențeze opinia publică și procesul decizional politic din țară.
PAR: Olanda declară indezirabili doi membri ai Cabinetului Netanyahu - Bezalel Smotrich și Itamar Ben-Gvir - și pledează, în cadrul UE, pentru măsuri comerciale suplimentare.
TVN24: premierul polonez a anunțat că au fost arestate 32 de persoane suspectate de implicare în atacuri ordonate de serviciile de informații rusești.
WTIMES/INTELNEWS: hackeri neidentificați au compromis un site web important, folosit de CIA și alte agenții ale comunității de informații, pentru a solicita detalii despre contracte sensibile din sectorul privat. Site-ul web aparține Acquisition Research Center (ARC).
TMISRAEL: un fost oficial Mossad a fost interogat în afacerea Qatargate.
BTD: contractorul francez de apărare Naval Group investighează un atac cibernetic care ar fi scurs 1 TB de date interne sensibile. Un hacker cu aliasul Neferpitou și-a asumat responsabilitatea, iar breșa ar putea compromite semnificativ capacitățile navale franceze și pe cele ale clienților săi aliați.
raport al Armatei SUA, intitulat „Cum luptă Rusia”.
TMISRAEL: doi cetățeni americani rămân arestați în Iran, sub suspiciunea de spionaj pentru Israel, în urma conflictului de 12 zile.
NYPOST: directorul CIA, John Ratcliffe, a insinuat că este posibil să fie dezvăluite dosare suplimentare care ar fi ajutat-o pe Hillary Clinton în afirmațiile false de interferență a Rusiei în alegerile prezidențiale din 2016.
grupul de hackeri pro-ucraineni Silent Crow a revendicat atacul, desfășurat în comun cu Cyberpartisans Belarus, în urma căruia, infrastructura IT internă a companiei rusești Aeroflot a fost distrusă. Parchetul General rus a confirmat atacul informatic. O companie asociată cu prim-șeful adjunct al FSB a participat la protejarea infrastructurii IT a Aeroflot, relatează Important Stories.
INTELONLINE: serviciile ucrainene de informații suspectează infiltrarea unor voluntari vorbitori de limbă spaniolă, aflați în legătură cu carteluri, în Legiunea Internațională, pentru a se antrena în pilotarea dronelor FPV.
NYT: costul modernizării avionului Boeing 747-8 pe care Donald Trump l-a primit cadou de la familia regală a Qatarului a fost, probabil, inclus în programul de modernizare nucleară al SUA.
iPaper: comandourile afgane de elită, care au colaborat îndeaproape cu serviciile de informații britanice, sunt în pericol după scurgerea de date majore ale Ministerului Apărării.
Papa Leon al XIV-lea s-a întâlnit (26 iulie) cu șeful Departamentului pentru Relații Externe al Patriarhiei Moscovei, Mitropolitul Anthony, și alți cinci reprezentanți de rang înalt ai Bisericii Ortodoxe Ruse. Declarația Patriarhiei Moscovei. Declarația Vaticanului.
INTELONLINE: serviciul polonez de informații militare monitorizează Almaz, o navă care va fi atașată unității secrete de operațiuni maritime de adâncime a marinei ruse, intrată în faza finală de construcție în Kaliningrad.
KPOST: Serviciul de Securitate al Ucrainei a dejucat o încercare a serviciilor secrete din Belarus de a colecta informații sensibile despre apărarea frontierei de nord a țării.
ARTECH: hackeri nord-coreeni au condus o „fermă de laptopuri” din SUA din casa unei femei din Arizona.
ARA: instanța a acuzat-o pe Paz Esteban, fosta directoare a serviciului secret spaniol, CNI, de spionaj cu ajutorul programului Pegasus.
TMISRAEL: un cetățean israelian născut în Iran este acuzat că a oferit Teheranului informații sensibile despre planurile de război ale Israelului.
ERR: Rusia desfășoară sisteme suplimentare de război electronic în apropierea frontierei cu Estonia.
Bloomberg: Zelenski va solicita aliaților europeni să ajute la finanțarea majorării salariilor militarilor Forțelor Armate Ucrainene.
Fox News Digital a obținut o copie declasificată a Buletinului Presidențial Daily Brief, pregătit de Departamentul pentru Securitate Internă pentru Obama, datat 8 decembrie 2016.
POSTSTR: un fost ofițer CIA susține că emisarii americani sunt, adesea, subminați de mandate neclare, resurse inadecvate și lupte interne birocratice.
WSJ a analizat cum a reușit China să cumpere porturi din întreaga lume.
prim-ministrul rus, Mihail Mișustin, l-a demis pe Mihail Gusman din funcție pe prim-vicedirector general al agenției de presă TASS.
INTELONLINE: reorganizarea Departamentului de Stat al SUA de către Marco Rubio include desființarea unui birou care coordonează schimbul de informații cu guvernele străine și cu organizațiile internaționale și neguvernamentale.
POLITICO: Londra a devenit capitala globală a industriei private de informații.
NYT: un fost agent de securitate de la Ambasada SUA din Norvegia a fost acuzat de spionaj în favoarea Rusiei și Iranului.
Ministerul german de Interne a anunțat suspendarea emiterii vizelor umanitare. Acestea au fost primite, printre alții, de ruși care se opun războiului. Potrivit secției germane a Reporteri fără Frontiere, procedura de eliberare a vizelor a fost, într-adevăr suspendată, dar programul în sine nu a fost închis.
GUARDIAN: armata Coreei pe câmpurile de luptă din Ucraina - de ce tace Seulul?
HILL: Tulsi Gabbard l-a acuzat pe fostul președinte Obama de trădare și a depus o sesizare penală după ce a declasificat un raport din 2020, autorizat de republicani, care punea sub semnul întrebării anchetele din epoca Obama privind interferența electorală a Rusiei din 2016.
aproximativ 245 de nave din „flota din umbră” au trecut prin ZEE maritimă a Irlandei de peste 450 de ori în primele șapte luni ale anului, conform datelor obținute de RTÉ News.
INTELONLINE: un profesor de limba arabă de la Centrul Comun de Antrenament al Informațiilor Franceze a fost dat afară după 26 de ani. Este acuzat că are legături cu serviciile de informații tunisiene și algeriene. El contestă decizia în instanță.
FOX: se presupune că Rusia deținea informații care sugerau că fostul secretar de stat Hillary Clinton lua „tranchilizante puternice”, ceea ce Barack Obama și liderii Partidului Democrat au considerat „extraordinar de alarmant”, susține raportul de informații recent declasificat de Tulsi Gabbard.
LRT: ofițerii de informații din Belarus încearcă să recruteze membri ai diasporei belaruse, prin intermediul rețelelor de socializare și al altor platforme digitale.
POLITICO: documente care arată cum cercetătorii nu au notificat oficialii din California despre un test tehnologic de blocare a razelor solare.
HCANBERRA: cum a ajuns „Sam” în serviciul secret australian.
TASS: directorul general al Roscosmos, Dmitri Bakanov, se află la Houston, SUA, pentru discuții cu administratorul interimar al NASA, Sean Duffy. Bakanov a declarat pentru RBC că a avut deja „câteva discuții” pe tema dezvoltării spațiale cu Elon Musk. La 31 iulie este planificată lansarea navei spațiale Crew Dragon, cu un cosmonaut rus, către ISS.
CSIS: este noua „super-ambasadă” a Chinei la Londra un risc pentru securitatea națională?
CEPA: Putin construiește o rampă de lansare africană pentru războiul împotriva Occidentului.
MIT: Universitățile chineze îi îndeamnă pe studenți să utilizeze inteligența artificială, un contrast puternic cu o mare parte din restul lumii, unde tehnologia e văzută ca o amenințare care trebuie gestionată.
AXIOS/GIZMODO/ARSTECH: șeful OpenAI, Sam Altman, a avertizat că inteligența artificială a „învins complet” majoritatea sistemelor de autentificare de securitate și că se apropie o „criză semnificativă a fraudei”. În mod similar, l ChatGPT al OpenAI i-a spus utilizatorului său că va bifa caseta de selectare „verifică dacă ești om” la o verificare CAPTCHA, „pentru a dovedi că nu ești un bot”.
Ți-a plăcut 7 din 7 zile? Dă forward către un prieten
Mulțumim pentru vizită! Urmărește-ne!
Căutăm, citim și analizăm ceea ce găsim relevant despre lumea intelligence-ului și serviciilor de informații.