Bună dimineața! Este, deja, joi…
Scurgerile reale de informații clasificate sunt rare; ceea ce citiți în ziare drept „informații secrete” dezvăluite este, de obicei, un briefing autorizat, conceput pentru a promova o anumită narațiune. Punerea întrebării corecte s-ar putea să nu vă ofere răspunsul final, dar vă poate ajuta să identificați diversele agende și să vă descurcați în supa mediatică.
Așadar
A fost sâmbătă, 28 februarie - Lion’s Roar, Epic Fury, True Promise 4
Ce a urmat ...
Războiul dintre SUA și Israel cu Iranul s-a extins. Hezbollah a intrat și el în conflict. Israelul a atacat ținte în Liban. SUA și Israelul au atacat instalații nucleare iraniene. Acțiunile americane în Iran au inclus, pentru prima dată, drone de atac. Un submarin american a lovit o navă iraniană în largul coastei Sri Lanka. Rachetele iraniene au lovit Israelul. Instalații petroliere atacate. Explozii în marile orașe din Golf, nave lovite în Strâmtoarea Ormuz. O dronă a explodat la o bază aeriană britanică din Cipru după ce Marea Britanie a declarat că forțele americane ar putea folosi facilitățile sale. Alte drone au vizat Ambasada SUA la Riyadh și Consulatul american din Dubai. Avioane de vânătoare americane doborâte. Hoteluri, centre comerciale și aeroporturi au fost lovite. O rachetă lansată din Iran a fost interceptată în spațiul aerian al Turciei.
Iran a declarat o perioadă de doliu de 40 de zile. Președintele iranian Masoud Pezeshkian a anunțat că țara intră într-o etapă de represalii la scară largă, iar asasinarea lui Ali Khamenei reprezintă o declarație de război împotriva musulmanilor șiiți din întreaga lume.
ca răspuns la moartea liderului suprem, Corpul Gărzilor Revoluționare Islamice (IRGC) a anunțat lansarea „celei mai puternice operațiuni ofensive din istoria Republicii Islamice” împotriva Israelului și a bazelor militare americane. Conform șefului Consiliului Național de Securitate, Ali Larijani, Iranul nu atacă țările arabe vecine, ci baze americane, care „sunt teritoriul Statelor Unite”.
Iranul nu va negocia cu Statele Unite, a fost replica lui Ali Larijani la un articol din Wall Street Journal conform căruia oficialii iranieni au încercat să reia negocierile cu Washingtonul.
strategia Iranului: niciun armistițiu până când americanii nu renunță.
ministrul adjunct de Externe al Iranului, interviu Drop Site: a respins afirmația președintelui Trump conform căreia SUA a inițiat războiul pentru că Iranul „urma să atace primul”; Teheranul nu vizează în mod intenționat infrastructura petrolieră sau siturile civile din Golf; Israelul se angajează în atacuri „sub steag fals” în Golf, în efortul de a atrage națiunile arabe în războiul împotriva Iranului.
s-a stabilit un consiliul interimar pentru guvernarea Iranului până la alegerea unui nou lider: președintele iranian Masoud Pezeshkian; șeful sistemului judiciar, Gholam Hossein Mohseni-Ejei; ayatollahul Alireza Arafi, membru al Consiliului Gardienilor. Pezeshkian, Mohseni-Ejei și Arafi se vor afla la conducere până când Consiliul Experților, format din 88 de clerici șiiți, va alege un nou lider. Triumviratul care l-a înlocuit pe Khamenei sugerează că regimul își păstrează linia dură. Arafi este la fel de intransigent ca și șeful său decedat.
clădirea Consiliului de Experți, care alege liderul iranian, a fost lovită de rachete. Un oficial israelian de rang înalt a declarat pentru Fox News că participanții sunt vizați de forțele israeliene.
numele lui Mojtaba Khamenei, fiul ayatollahului Ali Khamenei, este vehiculat în mass media drept principal candidat pentru funcția de lider suprem (Iran International, Reuters, The New York Times). Potrivit secretarului general al Consiliului Arab Islamic din Liban, Sayed Ali El Husseini, toate zvonurile care circulă despre alegerea lui Mojtaba Khamenei sunt complet nefondate. Motivele: liderul suprem trebuie să fie un jurist calificat care îndeplinește toate criteriile, iar Mojtaba nu este un mujtahid (autorizat să interpreteze legea islamică) conform standardelor hawza; liderul este ales de Adunarea Experților și se presupune că este membru al acesteia sau supus mecanismului său constituțional, iar Mojtaba nu este membru al Adunării Experților; funcție nu este ereditară conform textului constituțional și mecanismului adoptat.
IDF a efectuat atacuri împotriva Hezbollah în Liban și susține că șeful serviciilor secrete Hezbollah, Hussein Makled, a fost ucis. Soldații IDF operează în sudul Libanului și au atacat „centrele cheie ale Hezbollah în Beirut”. IDF l-a eliminat pe comandantul Corpului Libanez al Forței Quds Iraniene (cu cel mai înalt rang responsabil pentru Liban), Daoud Ali Zadeh, la Teheran. IDF a atacat complexul nuclear secret Minzadehei. Și un complex militar unde se aflau sediile tuturor serviciilor de securitate iraniene.
agenția de știri ILNA a relatat despre moartea fostului președinte iranian Mahmoud Ahmadinejad. Apoi a șters știrea. Alte surse nu au confirmat moartea lui Ahmadinejad. Mahmoud Ahmadinejad a fost președinte al Iranului din 2005 până în 2013. După demisia sa, a fost membru al Consiliului de Discernământ pentru Oportunități, un organism consultativ al liderului suprem al Iranului.
Agenția Internațională pentru Energie Atomică a declarat (3 martie) că a detectat daune la structurile uzinei subterane de îmbogățire a combustibilului din Natanz.
Centrele de date Amazon din Orientul Mijlociu au fost atacate de drone, potrivit Amazon Web Services, divizia de servicii de stocare în cloud și calcul a companiei.
Donald Trump a sfătuit Iranul să se abțină de la atacuri de represalii. Pentru The Atlantic președintele a declarat că noua conducere a Iranului și-a exprimat dorința de a relua negocierile cu SUA, iar pentru The New York Times, că armata americană este pregătită să continue atacurile asupra Iranului timp de „patru până la cinci săptămâni”. Și a mai spus că are „trei opțiuni foarte bune” pentru a conduce Iranul. Dar a refuzat să le numească. Unui reporter ABC News, Donald Trump i-a spus că autoritățile iraniene au încercat să-l asasineze de două ori, dar el a reușit să-l omoare, primul, pe liderul Republicii Islamice. Trump a enumerat public obiectivele războiului: distrugerea potențialului de rachete și marinei Iranului, împiedicarea Iranului să achiziționeze arme nucleare și sprijinirea „armatelor teroriste” în alte țări. „Avem o rezervă nelimitată de arme”, susține președintele.
Pentagonul a cerut iranienilor să răstoarne regimul aflat la putere. Secretarul Pentagonului, Pete Hegseth, a declarat că Washingtonul nu a început războiul, ci mai degrabă Teheranul a purtat un „război brutal, unilateral, împotriva Americii” timp de 47 de ani.
CNN: SUA vor să înarmeze kurzii din Iran pentru a putea organiza o revoltă internă.
într-o telegramă de condoleanțe, Vladimir Putin a afirmat că ayatollahul Khamenei a fost ucis „cu o încălcare cinică a tuturor normelor moralei umane și a dreptului internațional”.
Londra a autorizat SUA să folosească baze britanice pentru atacuri împotriva Iranului. Marea Britanie, potrivit lui Keir Starmer, nu va participa la atacuri, dar dorește să angajeze experți din Ucraina pentru a intercepta dronele kamikaze iraniene Shahed-136. Președintele Zelenski, în interviu pentru Bloomberg, s-a oferit să trimită cei mai buni experți în doborârea dronelor iraniene, dacă liderii îl conving pe Putin să accepte un armistițiu de o lună. Starmer a fost criticat de către Donald Trump (interviu The Sun), pentru că nu a oferit asistență atacurilor americano-israeliene.
SUA intenționează să rupă complet relațiile comerciale cu Spania, după ce țara a refuzat să permită utilizarea bazelor sale pentru atacuri împotriva Iranului, a declarat Trump.
ministrul francez de Externe, Jean-Noël Barrot, a declarat că Parisul este pregătit să se alăture apărării partenerilor săi din Orientul Mijlociu. Nu a precizat cum. Iar Emmanuel Macron a anunțat că Franța își va mări arsenalul nuclear. Și s-a oferit să staționeze aeronave nucleare în Marea Britanie, Germania, Polonia, Olanda, Belgia, Grecia, Suedia și Danemarca. O bază navală franceză din Emiratele Arabe Unite a fost lovită de un atac cu dronă, dar pagubele sunt minore. Franța, urmând exemplul Greciei, va trimite ajutoare anti-drone în Cipru. Și Marea Britanie intenționează să trimită o navă de război în Cipru pentru a proteja baza aeriană Akrotiri.
Germania, Franța și Regatul Unit și-au manifestat disponibilitatea de a lua măsurile necesare pentru a-și proteja interesele și pe cele ale aliaților lor din regiune. Conform declarației comune, aceasta ar putea include și utilizarea unor măsuri de apărare militară.
SUA și-au închis ambasada din Manama, capitala Bahrainului, și pe cea din Kuweit. Ambasada SUA la Beirut a cerut cetățenilor americani din Liban să părăsească țara. Departamentul de Stat a anunțat că personalul de sprijin al ambasadei americane și membrii familiilor diplomaților părăsesc Iordania, Bahrain și Irak. Și a îndemnat toți cetățenii americani să părăsească peste o duzină de țări din Orientul Mijlociu.
Ce se (mai) spune despre război...
The New York Times: detalii despre asasinarea lui Ali Khamenei. CIA îl monitoriza pe Khamenei de câteva luni.
Drop Site: în timp ce Trump a lăudat operațiunea de informații care a urmărit mișcările lui Khamenei, un oficial iranian a declarat că liderul suprem a refuzat măsurile de siguranță suplimentare.
Financial Times: asasinarea ayatollahului a fost posibilă datorită superiorității informaționale a Israelului și a Statelor Unite, dar un factor suplimentar a fost prezența unei „cârtițe” în anturajul său. Serviciile de informații israeliene au obținut imagini de la camerele de trafic din Teheran timp de ani de zile.
The Washington Post: președintele Donald Trump a decis să atace Iranul ca urmare a presiunilor din partea Israelului și Arabiei Saudite.
Marco Rubio: acțiunile planificate ale Israelului împotriva Iranului, care ar fi dus la represalii împotriva forțelor americane, au determinat SUA să lanseze atacurile.
Axios: Statele Unite și Israelul plănuiseră să atace Iranul cu o săptămână mai devreme, dar operațiunea a fost amânată din mai multe considerente de informații și operaționale, inclusiv condiții meteorologice. Trump a lansat operațiunea împotriva Teheranului după ce oficialii iranieni au respins o propunere finală în timpul consultărilor de la Geneva cu reprezentanții speciali Witkoff și Kushner. A fost cerut un moratoriu de 10 ani asupra îmbogățirii uraniului Iranului, urmat de restituirea capacităților simbolice. Statele Unite au oferit, de asemenea, Teheranului aprovizionare gratuită cu combustibil nuclear pentru a-și satisface nevoile civile.
FoxNews: Iranul a declarat părții americane, în prima rundă de negocieri de la începutul acestui an, că ar putea produce 11 bombe nucleare.
dincolo de bombe: operațiuni cibernetice și informaționale care vizează regimul Iranului. BadeSaba Calendar - o aplicație iraniană de rugăciune cu peste 5 milioane de descărcări - a fost compromisă pentru a transmite notificări antiguvernamentale coordonate în timpul atacurilor SUA și Israelului.
investigație Le Monde și Forbidden Stories: Iranul a achiziționat sistemul rusesc de recunoaștere facială FindFace, al NtechLab, prin intermediul unor companii-fantomă iraniene, dintre care una este legată de IRGC.
FLIGHT GLOBAL: MizarVision, cu sediul la Shanghai, a postat public imagini din satelit ale mișcărilor militare americane pe parcursul Operațiunii Epic Fury, inclusiv amplasamente ale avioanelor de vânătoare F-22, ale avioanelor de comandă și control și ale grupurilor de atac ale portavioanelor - unele locații fiind ulterior vizate de represalii iraniene.
The Bureau: o rețea de celule adormite susținute de Iran, miliții și rețele de mercenari criminali se află în America de Nord.
TheiPaper: sunt un fost agent CIA - iată ce vor face SUA pe teren în Iran.
Petrol și gaze
Corpul Gărzilor Revoluționare Islamice (IRGC) a declarat închisă Strâmtoarea Ormuz prin care trece o cincime din exporturile mondiale de petrol. Va fi atacată orice navă care încearcă să treacă.
în urma unui atac cu drone, compania petrolieră de stat Aramco a suspendat operațiunile la rafinăria Ras Tanura, cea mai mare din Arabia Saudită.
QatarEnergy a anunțat că a oprit producția de GNL din cauza atacurilor asupra Ras Laffan și Mesaieed. Ca urmare, prețurile GNL din Europa și-au accelerat creșterea. Italia este cea mai dependentă de gazul lichefiat al Qatarului, fiind prima țară care a semnat un contract pe termen lung pentru gaze naturale lichefiate după ce a abandonat gazul rusesc prin conducte. 45% din necesar. Qatarul este singurul stat din Golf care a început să doboare avioane iraniene.
rezervoarele de combustibil din portul comercial Duqm, Oman, au fost atacate de mai multe drone, dintre care una a lovit o instalație de depozitare.
cei mai mari producători de petrol din Orientul Mijlociu ar putea fi forțați să reducă producția dacă Strâmtoarea Ormuz rămâne închisă mai mult de 25 de zile. Goldman Sachs a declarat că prețurile europene la gaze s-ar putea dubla dacă această cale navigabilă strategică s-ar închide timp de o lună.
analiză Kpler: strâmtoarea Ormuz gestionează 25-30% din aprovizionarea Europei cu combustibil pentru avioane, iar dacă aceasta se reduce, Europa va trebui să își mărească achizițiile din regiunea Strâmtorii Singapore și din Asia de Nord-Est. Prețurile europene la combustibili vor trebui să crească semnificativ față de cele asiatice.
prețurile globale ale petrolului au crescut, marți, pentru scurt timp peste 85 de dolari pe baril - cel mai ridicat nivel din iulie 2024, reprezentând o creștere de 9%. Prețul gazelor naturale din Marea Britanie a crescut cu peste 46%, după ce luni s-au înregistrat creșteri bruște, ajungând la cel mai înalt nivel din ultimii trei ani.
Donald Trump a promis că Marina SUA va escorta petrolierele prin Strâmtoarea Ormuz, iar compania de stat DFC le va asigura încărcătura. Țițeiul Brent, care crescuse la 83 de dolari pe baril (în creștere cu 12% de la începutul războiului), a scăzut ușor, dar analiștii avertizează că va dura săptămâni pentru ca traficul normal prin Strâmtoare să revină la normal.
criza din Strâmtoarea Ormuz împinge China spre o dependență energetică mai mare de Rusia. Iranul a reprezentat 13% din importurile de petrol ale Chinei, iar Beijingul ia acum în considerare creșterea achizițiilor de țiței rusesc, accelerarea construcției conductei de gaze Power of Siberia 2 și utilizarea rezervelor strategice.
premierul ungar Viktor Orbán i-a adresat o scrisoare deschisă președintelui ucrainean și a cerut deschiderea conductei Drujba, prin care Ungaria și Slovacia primesc petrol rusesc. Orbán a anunțat că a ajuns la un acord cu prim-ministrul slovac Robert Fico pentru a înființa o comisie comună pentru a evalua starea conductei petroliere Drujba. Robert Fico, după o conversație telefonică cu Zelenski, și-a exprimat convingerea că Ucraina nu este interesată de refacerea conductei Drujba. Compania MOL din Ungaria a declarat pentru Reuters că, după presupusul atac din ianuarie asupra infrastructurii Drujba, a primit aproximativ 35.000 de tone de petrol ucrainean prin conductă și estimează că Drujba în sine nu a fost avariată. Acest lucru contribuie la argumentul Budapestei: din moment ce petrolul curgea prin conductă, infrastructura este operațională și nu există obstacole tehnice pentru reluarea transporturilor de petrol rusesc. Ministrul ungar de Externe l-a acuzat pe președintele ucrainean de faptul că petrolul nu circulă spre Ungaria prin conducta petrolieră Drujba și a numit-o o „tentativă împotriva Ungariei”. Ieri, ministrul ungar de Externe, Péter Szijjártó, a mers la Kremlin.
Vladimir Putin consideră că ar fi mai avantajos pentru Rusia să întrerupă imediat livrările de gaze către Europa decât să aștepte ca țările europene să abandoneze complet gazul rusesc.
În acest timp, Ucraina
Volodimir Zelenski a „actualizat directivele” pentru delegația ucraineană privind negocierile viitoare cu Rusia și Statele Unite. Pentru Corriere della Sera a declarat: „nimeni nu a amânat următoarea întâlnire trilaterală cu americanii, nici măcar după atacul asupra Iranului, cred că poate avea loc pe 5 sau 6 martie, așa cum era planificat. Poate că nu va fi la Abu Dhabi. Aș prefera Geneva, sau cel puțin Europa, pentru că războiul este pe continentul nostru. Dacă Rusia dorește o locație neutră, Austria, Vaticanul sau Turcia vor fi de ajuns. Sperăm să avem mai multe schimburi de prizonieri”.
Rusia a acceptat garanții de securitate pentru Ucraina din partea Statelor Unite, a declarat Kirill Budanov, șeful biroului prezidențial ucrainean și membru al echipei de negociere. Potrivit acestuia, delegațiile rusă și ucraineană au convenit asupra modului în care va fi exercitat controlul asupra zonei demilitarizate în cazul unui armistițiu. Cu toate acestea, problema teritorială cheie rămâne nerezolvată, afirmă Budanov.
Kremlinul „rămâne deschis” negocierilor privind Ucraina. Potrivit lui Dmitri Peskov, Moscova „apreciază foarte mult” eforturile de mediere ale SUA, dar are încredere „în primul rând doar în ea însăși”.
fostul prim-ministru al Marii Britanii, Rishi Sunak, a devenit membru al Consiliului Consultativ Internațional al președintelui ucrainean pentru relansarea economică a Ucrainei. Guvernul britanic a anunțat că Sunak nu va fi plătit.
parașutiști britanici și francezi au efectuat exerciții în provincia franceză Bretania, conform The Telegraph. Exercițiile din Bretania au fost etapa finală a pregătirilor pentru posibila desfășurare a trupelor britanice și franceze în Ucraina ca forțe de menținere a păcii.
forțele armate belgiene, cu sprijinul Franței, au interceptat în largul coastei belgiene un petrolier aparținând „flotei din umbră” rusești. SUA susțin că este legată de fiul secretarului Consiliului Iranian de Apărare, care a fost ucis. Petrolierul Ethera, sub pavilion Guineea, a fost escortat în portul Zeebrugge.
În același timp, Pakistan
Islamabadul a lansat atacuri aeriene asupra provinciilor Kabul, Kandahar și Paktia din Afganistan - cea mai gravă escaladare a relațiilor dintre cele două țări de când talibanii au ajuns la putere în Afganistan în 2021.
ministrul pakistanez al Apărării, Khawaja Asif, a declarat că răbdarea țării „s-a epuizat” și că cele două țări se află acum în „război deschis”.
cele două țări schimbă atacuri aeriene de câteva săptămâni. Pe 21 februarie, Pakistanul a bombardat provinciile afgane Nangarhar și Paktika, susținând că a vizat Tehreek-e-Taliban Pakistan (TTP; talibanii pakistanezi). ONU a anunțat 13 victime civile. În noaptea de 27 februarie, talibanii afgani au lansat un atac de represalii asupra pozițiilor militare pakistaneze, iar ca răspuns, Pakistanul a bombardat Kabulul.
ONU, Rusia, Iranul și China au cerut dezescaladarea tensiunilor. India a condamnat acțiunile Pakistanului. Pakistanul, la rândul său, acuză India că folosește Afganistanul ca instrument împotriva Pakistanului.
conflictul provine dintr-o dispută de lungă durată: Pakistanul acuză Kabulul că adăpostește TTP, un grup responsabil pentru o serie de atacuri teroriste în țară, inclusiv recentul atentat cu bombă asupra unei moschei șiite din Islamabad pe 6 februarie. Talibanii neagă acuzațiile. În octombrie 2025, cele două părți, mediate de Qatar și Turcia, au convenit asupra unui armistițiu, care aparent nu a fost valabil. Acesta este al șaptelea atac aerian pakistanez pe teritoriul afgan din 2021, dar este prima dată când atacurile au lovit capitala.
consulatul SUA din Karachi, Pakistan, a fost atacat. Aproximativ 500 de persoane au luat cu asalt consulatul la câteva ore după ce s-a confirmat moartea ayatollahului iranian.
luptele dintre Pakistan și Afganistan continuă. Afganistanul susține că a dejucat atacurile aeriene pakistaneze asupra bazei aeriene Bagram.
Cardinalul gri
Pe 21 mai, Andriy Portnov, deputat ucrainean, fost șef adjunct de cabinet al fostului președinte ucrainean, Viktor Ianukovici, a fost împușcat mortal într-o suburbie a Madridului. În ajunul crimei, acesta a vizitat în secret Ucraina pentru prima dată de la începutul războiului cu Rusia.
Spania a secretizat cazul și a refuzat Ucrainei o echipă comună de anchetă. Timp de trei luni, nu au existat informații despre progresul investigației, până când, în septembrie anul trecut, autoritățile ucrainene au primit informații operative conform cărora spaniolii reușiseră să-i găsească pe ucigași. La 25 februarie, Poliția Națională Spaniolă a anunțat că un suspect, cetățean ucrainean, în uciderea lui Andriy Portnov a fost reținut în orașul german Heinsberg. Arestarea s-a realizat în cooperare cu Oficiul Federal de Poliție Criminală din Germania.
Portnov a fost șef adjunct al sediului de campanie al candidatei prezidențiale ucrainene Iulia Timoșenko în alegerile din 2010, apoi a devenit șef adjunct al Administrației lui Ianukovici și șef al Departamentului Principal pentru Reformă Judiciară și Sistemul Judiciar. În Ucraina, Portnov a avut o influență semnificativă asupra sistemelor judiciare și de aplicare a legii. De asemenea, a fost acuzat că exercită presiuni asupra judecătorilor. În 2014, a părăsit Ucraina pentru a merge în Rusia, ulterior la Viena și apoi a locuit în Spania. În august - octombrie 2018, a condus canalul de televiziune pro-rus NewsOne. În 2019, Portnov s-a întors în Ucraina și a încercat să-și reia funcția de profesor la Facultatea de Drept de la Universitatea Națională Taras Shevchenko din Kiev. Din 2021, s-a aflat pe lista de sancțiuni a SUA prevăzute în Legea Magnitsky (care desemnează oficialii implicați în încălcări ale drepturilor omului și corupție).. Andriy Portnov a comentat pentru Strana despre impunerea de sancțiuni de către SUA împotriva sa (https://t.me/stranaua/21356). În 2022, Portnov a părăsit Ucraina. În 2024, Andriy Portnov a dat în judecată Mișcarea CHESNO și Comisia Națională Anticorupție, cerându-le să nu-l numească trădător. La sfârșitul anului 2024, reprezentanții presei ucrainene l-au îndemnat pe Volodimir Zelenski să prezinte o propunere Consiliului Național de Securitate și Apărare (NSDC) pentru a impune sancțiuni împotriva lui Portnov, care câștigase mai multe procese împotriva publicațiilor care au publicat investigații despre el. Cine a fost interesat de moartea lui Portnov? Varianta PRAVDA Ucraina, CEMAAT (publicație independentă a tătarilor din Crimeea), Heraldo (Spania).
Cuba Libre
Ministerul cubanez de Interne a emis o notă care oferea detalii despre un incident care a implicat o barcă cu motor înmatriculată în Florida. Conform relatării Cubei, garda de coastă s-a apropiat de barca aflată la o milă de țărmurile Cubei, iar pasagerii bărcii au inițiat un schimb de focuri care a dus la patru morți și șase răniți (un ofițer cubanez a fost și el rănit). Conform CBS News a fost ucis un cetățean american, și cel puțin un cetățean american se află printre cei arestați. Câteva ore mai târziu, Havana a lansat o a doua notă: barca interceptată transporta 10 persoane înarmate care, conform declarațiilor preliminare ale celor reținuți, intenționau să efectueze o infiltrare în scopuri teroriste. Au fost confiscate: puști de asalt, pistoale, dispozitive explozive improvizate (cocktailuri Molotov), veste antiglonț, lunete și uniforme de camuflaj. Au fost arestați și acuzați de terorism: Amijail Sánchez González, Leordan Enrique Cruz Gómez, Conrado Galindo Sariol, José Manuel Rodríguez Castelló, Cristian Ernesto Acosta Guevara, Roberto Azcorra Consuegra. Toți participanții sunt cetățeni cubanezi care locuiesc în Statele Unite, majoritatea cu antecedente penale. Nota menționează că, în Cuba, a fost arestat și cetățeanul cubanez Duniel Hernández Santos. Se presupune că ar fi fost trimis din Statele Unite pentru a facilita debarcarea și primirea grupării armate.
Ce spun SUA? Nu prea multe, în afară de a nega orice implicare și de a ordona propria anchetă.
A fost o extragere eșuată? (exilați cubanezi care au încercat să-și extragă rudele). Dar barca era deja la capacitate maximă sau aproape de capacitate maximă, iar pasagerii excesiv înarmați. A fost o tentativă de infiltrare a unui lup singuratic? Cel puțin trei dintre cei aflați la bord (Galindo, Sánchez și Ortega) făceau campanie deschisă pentru înlăturarea regimului cubanez. A fost o operațiune susținută de SUA? De ce Garda de Coastă a SUA nu a interceptat barca cu motor, având în vedere că președintele american tocmai prelungise măsura executivă care autorizează interceptarea și inspecția navelor cu destinația Cuba.
Donald Trump a declarat că Havana negociază cu Statele Unite problemele țării, iar secretarul de stat Marco Rubio abordează problema la un „nivel foarte înalt”. „Guvernul cubanez negociază cu noi și are probleme mari. Nu au bani. În acest moment, nu au nimic, dar negociază cu noi - și poate putem face o preluare amiabilă a Cubei”, a declarat Trump reporterilor. Președintele SUA a declarat Cuba o țară slăbită care are nevoie de schimbare și că cubanezii „eșuează ca națiune”. Trump, în vârstă de 79 de ani, a menționat că a auzit despre problemele Cubei „încă din copilărie”. Serviciul Rus al BBC: Trump a folosit termenul „preluare amicală”, care este utilizat în mod obișnuit pentru a descrie modul în care o companie achiziționează o alta cu acordul ambelor părți.
Special
Iranul a atacat Israelul în aprilie și în octombrie 2024 - ambele operațiuni ... True Promise. În aprilie, ministrul iranian de Externe, Hossein Amirabdollahian, a susținut, după un atac cu rachete balistice și drone asupra Israelului, că a dat Statelor Unite un avertisment în avans cu 72 de ore. Ne-am informat „prietenii și vecinii” din regiune, afirma Amirabdollahian, într-o conferință de presă în 14 aprilie. O lună mai târziu, un elicopter al Forțelor Aeriene Iraniene s-a prăbușit în Iran. Au murit președintele Iranului, Ebrahim Raisi, și ministrul de Externe Hossein Amir-Abdollahian, alături de alte șase persoane. În octombrie, Seyyed Abbas Araghchi, noul ministru iranian de Externe, a ținut să declare că Iranul nu a informat America înainte de a ataca regimul sionist.
Sâmbătă, 28 februarie, în timă ce se desfășurau Lion’s Roar, Epic Fury, True Promise 4, ministrul Abbas Araghchi spunea la NBC: everything is fine.
Și încă ceva ...
BUREAU: Scotland Yard a arestat trei bărbați suspectați de spionaj în favoarea Chinei - inclusiv soțul unei deputate laburiste în funcție - în contextul unei crize de securitate națională în curs de desfășurare.
Statele Unite au efectuat o lansare de antrenament a unei rachete balistice intercontinentale Minuteman III fără focos, a anunțat Baza Forțelor Aeriene Vandenberg. Rachetele Minuteman fac parte din triada nucleară americană. Începând cu 2025, Pentagonul are 450 de astfel de rachete în inventarul său.
Raportul anual pe 2026 privind politica de securitate al serviciilor secrete italiene.
REUTERS: Administrația Trump pregătește acuzații penale împotriva președintelui interimar al Venezuelei, Delcy Rodriguez.
EKAT: Grecia anchetează un cetățean georgian pentru presupuse activități de spionaj legate de baza navală Souda din Creta.
UPI: Coreea de Sud extinde domeniul de aplicare a legii spionajului de la „statele inamice” la toate „țările străine”.
AlJAZZ: procurorii polonezi au depus acuzații penale împotriva a doi foști șefi ai serviciilor de informații pentru utilizarea spyware Pegasus, fabricat în Israel.
NFP: Polonia a suspendat procesul împotriva lui Pablo González, un jurnalist ruso-spaniol acuzat de spionaj pentru Moscova deoarece suspectul nu a putut fi găsit.
404Media: a fost închis un instrument incredibil și baza pentru nenumărate investigații, FPDS.gov, una dintre cele mai importante resurse pentru a ține evidența instrumentelor puternice de spionaj pe care le cumpără agențiile guvernamentale americane. Înlocuitorul său, SAM.gov, este incomparabil mai slab.
RECORD: Grecia i-a condamnat la închisoare pe fondatorul Intellexa, Tal Dilian, și trei asociați pentru utilizarea programului spyware Predator împotriva a peste 90 de persoane din Grecia, inclusiv jurnaliști și politicieni.
DROPSITE: Palantir Technologies are un birou permanent la sediul Centrului de Coordonare Civil-Militară condus de SUA, din sudul Israelului, și furnizează arhitectura tehnologică pentru urmărirea livrării și distribuției ajutorului către Gaza.
Dario Amodei, CEO-ul Anthropic, a respins ultimatumul Pentagonului. El insistă asupra limitării utilizării inteligenței artificiale pentru supraveghere în SUA și în armele complet autonome. Pentagonul și-a încheiat parteneriatul cu Anthropic. Deși Anthropic a declarat că va contesta decizia în instanță, procedura ar putea dura ani de zile. Lawfare: Administrația știe că acest lucru nu va supraviețui revizuirii judiciare.
AXIOS/BLOOM: veniturile Anthropic cresc. Principalul motor al creșterii - Claude Code.
CYPRESS: Anthropic a lansat o nouă funcționalitate de control de la distanță pentru Claude Code, care permite dezvoltatorilor să gestioneze sesiunile de terminal locale de pe dispozitive mobile sau browsere web.
WS/CNBC/REUTERS: OpenAI a anunțat un acord cu Pentagonul și negociază un contract pentru implementarea modelelor sale pe rețele NATO neclasificate.
INTONL: firma de lobby Corvus Strategies, din care face parte și Joseph J. Forcier II, fostul șef al stației CIA din Kuweit, a fost de acord să-l reprezinte pe Gustavo Petro, președintele Columbiei, la Washington.
DROPSITE: Epstein a primit rapoarte confidențiale și informații militare din Pakistan, inclusiv informații sensibile despre operațiunile NATO de pe aeroportul Zhob, la o oră de zbor de capitala afgană, Kabul.
SVT: forțele armate suedeze au bruiat o dronă rusească care se apropia de portavionul francez cu propulsie nucleară Charles de Gaulle, ancorat în portul Malmö.
REUTERS: președintele Forumului Economic Mondial de la Davos, Børge Brende, a anunțat că își părăsește funcția. Numele său figuează în dosarele Epstein.
IRISHN: agenția britanică de informații MI5 a avut un birou la sediul BBC din Londra.
în 2025, la granița dintre Belarus și Polonia au fost descoperite tuneluri subterane, prin care străinii erau introduși ilegal în masă, în Europa – declarația poliției poloneze de frontieră pentru The Telegraph.
INTONL: contrainformațiile ucrainene au reținut mai multe persoane suspectate că ar lucra pentru serviciile secrete ungare în Transcarpatia.
ENGET/BLOOM: un hacker a folosit chatbot-ul Claude de la Anthropic pentru a ataca mai multe agenții guvernamentale din Mexic.
DECODE: atacuri cibernetice și război informațional care au vizat Milano-Cortina 2026.
YNET: David Zini, șeful Shin Bet, acceptă ancheta internă privind masacrul din 7 octombrie, recunoaște un „eșec profesional grav” și promite reforme.
i24: un înalt oficial Shin Bet a fost implicat în introducerea ilegală de bunuri în Fâșia Gaza în schimbul unor sume mari de bani.
NARAB: o carte recent lansată, „Mossad: Războiul minților”, scrisă de de Michael Bar-Zohar și Nissim Mishal, detaliază operațiuni Mossad nedezvăluite anterior.
CBS: cel puțin 10 angajați FBI, care au lucrat la ancheta fostului procuror special Jack Smith privind păstrarea de către președintele Trump a documentelor clasificate după ce acesta a părăsit Casa Albă în 2021, au fost concediați.
DOJ: un fost pilot al Forțelor Aeriene Americane a fost arestat pentru furnizarea de servicii de apărare armatei chineze.
MDIPLOM: agențiile chineze de informații au detectat campanii sub acoperire conduse de CIA pe rețelele de socializare, menite să discrediteze Inițiativa Belt and Road
MEDIAPART: Fabrice Aidan, un diplomat francez detașat la ONU, a devenit un contact apropiat al lui Jeffrey Epstein.
UTODAY: spionii folosesc sex și tactici gutter-level pentru a se infiltra în SUA.
NYT: Administrația Sánchez a declasificat 153 de documente secrete despre o lovitură de stat militară eșuată din 1981. Sánchez susține că va înlătura teoriile conspirației despre presupusa implicare a regelui de atunci și a serviciilor de informații spaniole.
NSTACK: Perplexity a lansat Computer - nu un chatbot, nu un motor de cercetare mai inteligent, ci ceea ce compania numește un „lucrător digital de uz general”. Perplexity Computer este similar cu OpenClaw, dar pentru utilizatorii obișnuiți.
Din surse de limbă rusă/ucraineană
INTERFAX: Vladimir Putin a creat o comisie prezidențială pentru dezvoltarea tehnologiilor de inteligență artificială, care îi include, printre alții pe ministrul Apărării, Andrei Belousov, și pe directorul FSB, Alexander Bortnikov.
o sursă RBC familiarizată cu discuțiile din cadrul agențiilor relevante a afirmat că autoritățile iau în considerare blocarea Telegram la începutul lunii aprilie.
KOMMERSANT: Anatoly Chubais a intentat un proces la Curtea Federală a Canadei, cerând ca Ministerul Afacerilor Externe canadian să ia în considerare cererea sa de ridicare a sancțiunilor. Canalul Sanctions Law a relatat despre proces.
Alexander Bortnikov, directorul FSB, a declarat că agenția sa a găsit o «urmă britanică» în împușcarea generalului Vladimir Alekseev la începutul lunii februarie.
UNIAN: Direcția Principală de Informații a Ucrainei susține că Rusia a început să utilizeze noua rachetă de croazieră subsonică lansată din aer, Izdeliye-30.
pe 27 februarie, Banca Centrală a Rusiei a intentat un proces la Curtea Europeană de Justiție din Luxemburg, contestând înghețarea pe termen nelimitat a activelor rusești.
Ministerul rus al Justiției a adăugat Universitatea Berkeley din California în registrul organizațiilor „indezirabile”.
Voennoedelo: general SVR în retragere - uciderea lui Khamenei a deschis o cutie a Pandorei la nivel global.
URA: în apropierea apelor teritoriale malteze, petrolierul rusesc Arctic Metagaz, a fost atacat de vehicule aeriene fără pilot ucrainene lansate de pe coasta Libiei.
Ți-a plăcut 7 din 7 zile? Dă forward către un prieten
Mulțumim pentru vizită! Urmărește-ne!
Căutăm, citim și analizăm ceea ce găsim relevant despre lumea intelligence-ului și serviciilor de informații.




