Bună dimineața! Este, deja, joi...
Armen Sarkisyan (Armen Gorlovsky), fondatorul batalionului Arbat (Batalionul Armenesc), a murit într-un atentat cu bombă în complexul rezidențial Scarlet Aarusa din nord-vestul Moscovei. În 2013, publicația Gorlovka.ua l-a numit „cardinalul gri”, dată fiind legătura sa cu deputatul Yuriy Ivanyushchenko, un prieten apropiat al președintelui de atunci al Ucrainei, Viktor Ianukovici. Autoritățile ucrainene l-au suspectat pe Sarkisyan de coordonarea „titushki”, tineri care au atacat susținătorii Euromaidanului în 2014, și implicare în uciderea jurnalistului Vyacheslav Veremiy. În 2014, Sargsyan a fost acuzat în Ucraina de organizare de crimă, tentativă de omor și a fost inclus pe lista de urmăriți internațional. În 2024, au fost adăugate acuzațiilor și „participarea la o formațiune armată ilegală” și „ajutorarea unui stat agresor”. Arbat face parte din formațiunea armată rusă Pyatnashka, care participă la războiul din Ucraina din 2014 și este formată din voluntari din Abhazia și Rusia. În vara anului 2023, Arbat a intrat sub controlul Ministerului rus al Apărării. Corriere della Sera: „se numesc lichidatori ruși, sunt agenți ai Direcției a cincea a SBU, serviciul secret ucrainean. Este probabil ca atacul împotriva lui Armen Sarkisyan să fi făcut parte din campania lor de anihilare. Din 2014, agenția condusă de Valentin Nalyvaichenko vizează, cu operațiuni de infiltrare totală, colaboratori și personalități legate de Rusia.(...)Serviciul a beneficiat de-a lungul anilor de asistență occidentală, în special americană și britanică, ajutor care a completat o tradiție solidă de operațiuni clandestine.”
Donald Trump a semnat un ordin executiv de anulare a vizelor studenților care protestează în sprijinul Palestinei, deschizând calea deportării acestora. O mică firmă, numită Stellar Defense & Cyber Intelligence, este gata să ajute, cu tehnologie AI, la identificarea protestatarilor anonimi, pro-palestinieni, printr-o campanie care se numește Operation Wrath of Zion. Instrumentul de recunoaștere facială utilizat este NesherAI, numele „Nesher”, în ebraică „vultur”, reprezintă un simbol atât pentru NesherAI, cât și pentru Terror Watch Agency, marca sub care operează. Sloganul lor pe rețelele de socializare este: „Vulturul ascultă, Vulturul urmărește, Vulturul știe”. CEO-ul Stellar, „Eliyahu” Hawila, s-a aflat în atenția publică în urmă cu câțiva ani, când s-a confruntat cu acuzații potrivit cărora ar fi înșelat comunitatea evreiască ultra-ortodoxă din New York, prezentându-se ca membru al ei, deși este musulman libanez - o poveste pe care, în prezent, o contestă.
La mijlocul lunii ianuarie, a fost deschisă o anchetă privind presupusa corupție la Rusnano, firma de stat de nanotehnologie, în timpul mandatului lui Anatoly Chubais. Poliția din Moscova a arestat foști adjuncți ai lui Chubais, Interfax relatând despre reținerea a patru persoane, printre care fostul director executiv al Rusnano și fostul director executiv adjunct - director general pentru finanțe. Chubais, un membru influent al guvernului Elțin în anii ‘90, a prezidat consiliul de administrație al Rusnano din 2011 până în 2020. În martie 2022, după invazia Ucrainei, a părăsit funcția de reprezentant prezidențial pentru dezvoltare durabilă și s-a mutat în Israel. În mai 2023, presa israeliană a relatat că Chubais și soția sa ar fi cerut cetățenia israeliană, fapt negat de Chubais. În iunie același an, Anatoly Chubais a publicat un articol în jurnalul științific al Academiei Ruse de Științe „Voprosy ekonomiki”, unde a fost prezentat drept „cercetător independent, Marea Britanie, Glasgow”. În presă s-a comentat că este o întoarcere a lui Anatoly Chubais, într-o oarecare măsură eficientă și elegantă: ca un cercetător independent din Glasgow. Mai aproape de Marea Britanie și de Coroană. Și că Putin îl pregătește pentru rolul de intermediar și mediator în negocierile Moscovei cu Londra, Bruxelles și Washington.
Procuratura Generală din Rusia încearcă să transfere statului proprietatea deplină a aeroportului Domodedovo din Moscova, argumentând că proprietarii săi, Dmitri Kamenshchik (cu cetățenie turcă și a UAE) și Valery Kogan (cu cetățenie israeliană), dețin cetățenie străină și au încălcat legea rusă controlând o întreprindere semnificativă din punct de vedere strategic. Procurorii susțin că cei doi oameni de afaceri au folosit DME Holding, compania care gestionează Domodedovo, pentru a eluda restricțiile privind proprietatea străină. Acțiunile DME Holding au fost înghețate, fiind exclusă orice tranzacție, dar instanța a dispus ca proprietarii să asigure funcționarea aeroportului și a infrastructurii acestuia. Procesul, intentat pe 28 ianuarie, numește 32 de inculpați, inclusiv companiile operaționale ale lui Domodedovo și pe cei doi oameni de afaceri.
Potrivit jurnaliștilor de la Systema, unitatea de investigație în limba rusă a RFE/RL, lansată în 2023, Uniunea Europeană intenționează să sancționeze mai multe instituții media pro-Kremlin. Măsura planificată ar viza, printre altele, agenția de știri TASS, publicația online Lenta.ru, postul TV al Ministerului rus al Apărării, Zvezda, ziarul Krasnaya Zvezda, site-ul pro-Kremlin, Crimeea NewsFront. Sancțiunile presupun interzicerea difuzării, distribuirii și promovării conținutului, iar furnizorilor de internet li se va cere să blocheze accesul la aceste resurse. Anterior, Bloomberg a relatat că următoarele sanțiuni europene au în vedere deconectarea a aproximativ 15 bănci rusești de la sistemul bancar internațional SWIFT și noi restricții asupra a peste 70 de nave din „shadow fleet” implicate în transportul petrolului rusesc.
Kash Patel și Tulsi Gabbard așteaptă confirmările în funcțiile de director al Biroului Federal de Investigații și, respectiv, director al Informațiilor. The Patel Dossier: tot ce vrei să știi despre Kash Patel. Kashyap Pramod Vinod Patel, prima persoană cu moștenire hindusă și indo-americană la conducerea FBI. O călătorie la Vatican și o vizită în Siria și Liban, precum și opinia despre fostul contractant al NSA, Edward Snowden, au ridicat întrebări cu privire la Tulsi Gabbard, alegerea președintelui Donald Trump pentru funcția de Director of National Intelligence.
Întreaga comunitate medicală și de sănătate publică din America se opune nominalizării lui Robert F. Kennedy Jr. la conducerea Departamentului de Sănătate și Servicii Umane. Aceasta este cel puțin impresia pe care au dat-o grupurile de activiști care se adună pe Capitol Hill. O examinare mai atentă a celor care conduc campania anti-Kennedy arată un amestec tipic de grupuri de interese aflate în conflict. Cele mai mari organizații medicale din SUA nu au luat o poziție cu privire la nominalizarea lui Kennedy.
DeepSeek FAQ Guvernele occidentale și-au intensificat controlul asupra companiei chineze DeepSeek. Italia a blocat aplicația, iar autoritățile din Franța și Irlanda au spus că intenționează să pună la îndoială măsurile sale de confidențialitate. Departamentul de Comerț al SUA investighează dacă DeepSeek a folosit cipuri de fabricație americană, care au fost interzise la export în China. Utilizatorii au descoperit că chatbot-ul pare să evite să discute subiecte sensibile din China, cum ar fi protestele din Piața Tiananmen din 1989. Jurnaliştii de la postul independent Holod Media au decis să testeze modul în care DeepSeek tratează subiecte puternic cenzurate în Rusia, cum ar fi războiul din Ucraina, şi au comparat răspunsurile cu modul în care modelele lingvistice proprii ale Rusiei abordează politica chineză. În acest timp, angajații Departamentului de Apărare al SUA și-au conectat computerele de lucru la servere chineze, folosind DeepSeek. La 24 ianuarie, Marina SUA a interzis angajaților să acceseze DeepSeek din motive de securitate și probleme etice. Iar China a acuzat hackerii din SUA că au lansat atacuri cibernetice la scară largă împotriva startup-ului. Guvernatorul Texasului a emis un ordin prin care interzice DeepSeek și RedNote de pe toate dispozitivele oficiale, invocând probleme legate de securitatea națională și confidențialitate a datelor. Demersul se extinde și la alte aplicații afiliate Chinei, inclusiv Webull, Tiger Brokers, Moomoo și Lemon8, iar Texas devine primul stat care a luat măsuri concrete împotriva lor.
Procurorul general al Curții de Apel din Noumea (Noua Caledonie), Bruno Dalles, se află în discuții avansate pentru a fi numit director al Autorității de Securitate Financiară din Monaco. Bruno Dalles a ocupat diverse funcții în cadrul sistemului judiciar francez și al autorităților vamale, iar, în 2015, a fost numit director al unității franceze de informații financiare TRACFIN (agenție guvernamentală specializată în prelucrarea informațiilor și acțiune împotriva circuitelor financiare clandestine). Al doilea mandat obținut de Bruno Dalles la Tracfin (2018-2021) a fost întrerupt „brusc și misterios” în 2019, o înlăturare de la conducerea agenției despre care s-a spus, printre altele, că a avut drept cauză faptul că Dalles a furnizat instanțelor informații financiare care creau dificultăți unei persoane aparținând anturajului președintelui Macron.
Special
Musk e supărat pe USAID. Și Trump la fel. „O agenție care a finanțat grupuri implicate în campanii de calomnie și eforturi pentru a reduce la tăcere vocile proeminente ale disidenților americani. Dar cel mai îngrijorător este că agenția de asistență externă a finanțat o rețea de grupuri din Ucraina care a răspândit afirmații nefondate că vocile americane în favoarea negocierilor de pace cu Rusia sunt agenți ai Kremlinului”. Nayib Bukele (președintele El Salvador) scrie pe X: „deși sunt comercializate ca sprijin pentru dezvoltare, democrație și drepturile omului, majoritatea acestor fonduri sunt direcționate către grupuri de Opoziție, ONG-uri cu agende politice și mișcări destabilizatoare”. Iar jurnalistul Glenn Greenwald comentează la postare: „USAID, ca și National Endowment for Democracy, sunt fronturi CIA bine documentate care sunt concepute pentru a manipula politica internă a altor țări în beneficiul elitelor DC și al nimănui altcineva din SUA.” Și tot pe X, Richard Grenell, fost director al Informațiilor Naționale: „programele USAID au fost făcute să fie arme împotriva oamenilor și politicienilor care nu s-au trezit.Echipa Biden a cheltuit banii contribuabililor americani pentru a sprijini programele de stânga și candidații din întreaga lume. Conservatorii din întreaga lume au fost vizați. România este cel mai recent exemplu”. Jurnalismul finanțat de USAID.
Serviciul francez de informații externe, DGSE, vrea să legifereze o prevedere care să îi permită să evalueze, înainte de publicare, orice carte scrisă de foști angajați sau contractori. Un sistem deja testat în Statele Unite și, de asemenea, contestat.
Aproximativ 90 de jurnaliști și alți membri ai societății civile care folosesc WhatsApp au fost vizați de programele spion deținute de Paragon Solutions. Meta a notificat utilizatorii afectați. Ministerul israelian al Apărării examinează achiziționarea Paragon Solutions de către firma americană de capital privat, AE Industrial Partners.
Șah cu regi, nebuni și cai...(material 2022)
Și încă ceva ...
JUSTICEGOV: John Harold Rogers, fost consilier principal al Consiliului Guvernatorilor Rezervei Federale, a fost arestat sub acuzația că ar fi conspirat pentru a fura secretele comerciale ale Rezervei Federale SUA în beneficiul Chinei.
NRK: poliția norvegiană a reținut, la cererea autorităților letone, o navă suspectată că a deteriorat cablul de telecomunicații între Letonia și Suedia. Nava Silver Dania aparține unei companii norvegiene, este înregistrată în Norvegia, iar întregul echipaj este format din cetățeni ruși.
SVT: imamul unei mari congregații musulmane șiite din zona Stockholm urmează să fie expulzat. Potrivit Serviciului de Securitate, Iranul a folosit moscheea ca platformă pentru desfășurarea de spionaj și alte activități care amenință securitatea națională.
Intelligence Online dezvăluie că mai mulți expați care lucrează în sectorul cibernetic din Emirate sunt, în prezent, în închisoare. Cazul implică securitatea națională, iar ambasadele respective păstrează tăcerea.
MEDUZA: în Rusia a intrat în vigoare un amendament la legea „cu privire la înregistrarea genomică de stat”, care permite autorităților să efectueze „înregistrarea genomică de stat obligatorie” (prelevare de mostre ADN) a persoanelor condamnate pentru infracțiuni administrative.
serviciul de supraveghere și protecție împotriva ingerințelor digitale străine (VIGINUM) din Franța a realizat raportul Manipulation d’algorithmes et instrumentalisation d’influenceurs : enseignements de l’élection présidentielle en Roumanie & risques pour la France.
INTELONLINE: autoritățile anticorupție de la Kiev investighează doi consultanți francezi despre care se presupune că au fost implicați în contracte cu Ministerul Apărării. Un caz cu implicații de la Kiev la New York, prin Istanbul, Tbilisi și Doha.
WATAN: prințul moștenitor saudit, Mohammed bin Salman, se află în centrul unui nou scandal de spionaj, referitor la implicarea sa, în colaborare cu experți israelieni, în hackul asupra dispozitivelor membrilor familiei regale.
BLOOMBERG: un inginer chinez de software, care a lucrat pentru Google, se confruntă cu noi acuzații de spionaj economic din partea Departamentului american de Justiție pentru că ar fi furat secrete comerciale pentru a stimula industria AI din China
CNN/INTELNEWS: mai mulți lideri ai FBI au primit ordin să se pensioneze ori să demisioneze. Conducerea interimară a Biroului a primit o directivă prin care i s-a cerut să furnizeze informații despre toți angajații implicați în ancheta din 6 ianuarie.
WSJ: Departamentul de Trezorerie al SUA a acordat Departamentului de Eficiență Guvernamentală (DOGE) al lui Elon Musk acces la sistemul său de plată. Demersul ridică îngrijorări cu privire la riscurile potențiale pentru securitatea națională.
CAMAGAZINE: Donald Trump a revocat autorizațiile de securitate ale tuturor celor 51 de foști ofițeri CIA care au semnat o scrisoare deschisă, în 2020, în care susțineau că narațiunea cu privire la laptopul lui Hunter Biden „purta toate caracteristicile clasice ale unei operațiuni de informare rusești”.
DEFENSESC: oficialii Agenției Naționale de Informații Geospațiale examinează dacă site-ul său online este în conformitate cu noile ordine executive emise de președintele Donald Trump.
RECORD/AA: fostul ministru polonez al justiției, Zbigniew Ziobro, a fost arestat în investigația în curs privind utilizarea ilegală a programelor spion Pegasus împotriva liderilor Opoziției.
MEDUZA: Rusia a naționalizat 16 terminale de la cel mai mare operator de depozite din țară, compania britanică Raven Russia.
FTIMES: oficialii europeni au început să discute dacă statele UE ar trebui să reia achiziționarea de gaze rusești, ca parte a unui potențial acord pentru a pune capăt războiului din Ucraina.
CNN: Pentagonul a anunțat o nouă politică de rotație a presei care va elimina patru organizații importante de știri - The New York Times, NPR, NBC News și Politico - din birourile lor dedicate din Pentagon. Spațiile libere vor fi atribuite New York Post, One America News Network, Breitbart News Network și HuffPost News.
CNBC: Donald Trump a semnat un ordin executiv care schițează planurile pentru un fond suveran administrat de guvern care ar putea fi folosit pentru a cumpăra TikTok.
iSTORIES: vărul lui Ramzan Kadyrov deține o vilă de lux în Dubai, care funcționează drept „ambasada neoficială a Cecenei”.
KYINDEP:agenția de informații militare a Ucrainei (GUR) a lansat un atac cibernetic de tip DDoS asupra Gazprom și a subsidiarei sale, Gazpromneft.
IRANINTL: Marina Corpului Gărzii Revoluţionare Islamice (IRGC) a dezvăluit o altă bază subterană de rachete în zonele de coastă din sudul Iranului.
DSABAH:cu ajutorul Organizației Naționale de Informații (MIT), autoritățile din Turcia au arestat cinci persoane acuzate de spionaj cibernetic, care au accesat ilegal date personale utilizând software-ul „Avatar” („Adalet”).
PINGAZETTE: autoritățile americane iau măsuri împotriva presupuselor activități de spionaj care implică diplomați sud-coreeni.
ALARABYA: agenția de intelligence a Turciei a ajutat la eliberarea a cinci prizonieri thailandezi de către Hamas, ca parte a acordului de încetare a focului din Gaza.
AMUTV: Rahmatullah Nabil, fostul șef al Direcției Naționale de Securitate din Afganistan, a interpretat comentariile recente ale secretarului de stat Marco Rubio, ca un semn al presiunii politice și diplomatice în creștere asupra talibanilor.
BTA: afirmațiile făcute de cetățenii bulgari anchetați pentru spionaj în Marea Britanie cu privire la presupusele lor legături cu „cele mai înalte eșaloane” de putere din Bulgaria sunt complet nefondate, a declarat secretariatul de presă al Președinției.
TMISRAEL: ministrul israelian de Finanțe, Bezalel Smotrich, l-a numit pe Ilan Rom, un vechi oficial al serviciilor de informații, director general în Ministerul de Finanțe.
Consiliul Federal elvețian a aprobat semnarea unui memorandum de înțelegere care va permite Serviciului Federal de Informații să participe la Centrul de excelență OSINT înființat, în 2023, în Croația.
SYRIADIRECT/SANA: forțele de securitate siriene l-au arestat pe generalul de brigadă Atef Najib, fost șef al Filialei de securitate politică din provincia Daraa, în Latakia, vărul lui Bashar al-Assad.
INTELONLINE: senatorii francezi au adoptat un amendament care deschide calea pentru ca agențiile de informații să acceseze backdoors în aplicații de mesagerie.
HACKEREAD: Nulled.to, Cracked.to și Cracked.io, principalele forumuri de hacking, par să fi fost confiscate de FBI.
TVN24/STIMES: viceprim-ministrul Krzysztof Gawkowski a declarat că Rusia caută cetățeni polonezi dispuși să influențeze campania de dezinformare din interiorul țării.
NORDICMONITOR: Turcia a trimis un fost lucrător al Milli İstihbarat Teșkilatı (MIT) ca ambasador în Austria: Gürsel Dönmez.
OCCRP: documentele recuperate de la una dintre fostele filiale de informații ale Siriei arată cum regimul lui Bashar al Assad a urmărit jurnaliştii străini când au intrat în țară pentru a relata despre războiul civil.
IRANINTL: Saeed Khatibzadeh, un diplomat iranian de rang înalt care a ajutat la coordonarea operațiunilor de influență ale Teheranului în Occident, a fost numit șef al think tank-ului ministerului de Externe, ISPI.
DEFENSEONE: Donald Trump a dispus dezvoltarea Iron Dome for America, un sistem de apărare antirachetă în spațiu.
CALIBER/CALIBER: un videoclip „confirmă acțiunile de spionaj ale așa-numiților observatori europeni” - personalul misiunii UE în Armenia. Caliber a publicat anterior materiale „care dezvăluie rolul de culegere de informații al misiunii, ce vizează Azerbaidjan, Rusia și Iran”.
KBS: Serviciul Național de Informații (NIS) sud-coreean declară că trupele nord-coreene dislocate în Rusia s-au retras temporar din primele linii și nu au luat parte la luptă de la jumătatea lunii ianuarie.
un nou raport al companiei americane de analiză a reţelelor sociale, Graphika, arată că operațiunea chineză derulată pe rețelele de socializare, Spamouflage, în mai multe ţări din 2017, a vizat și răsturnarea guvernului spaniol.
REUTERS/BSTODAY: compania chineză de tehnologie Alibaba a lansat o nouă versiune a modelului său de inteligență artificială, Qwen 2.5, despre care susține că a depășit DeepSeek-V3.
404MEDIA: un ghid guvernamental desecretizat, din perioada celui de-al Doilea Război Mondial, „Simple Sabotage Field Manual”, a fost desecretizat în 2008 de CIA și a devenit a cincea cea mai accesată carte pe Project Gutenberg.
SANA/MEDUZA: în timpul unei întâlniri cu o delegație a Federației Ruse, noua administrație siriană și-a reafirmat angajamentul de a trata toate părțile interesate „într-o manieră principială”. Autoritățile siriene ar fi cerut Rusiei să-l extrădeze pe fostul președinte Bashar al-Assad.
YAHOO: agenția de informații din Marea Britanie, GCHQ, a lansat, împreună cu organizația de caritate, Made By Dyslexia, un puzzle care ar putea dezvălui prezența trăsăturilor necesare pentru a excela ca spion.
TELEGRAPH: nava de spionaj rusească Yantar, aflată în apele Marii Britanii, „pregătește terenul pentru război”.
AP/CNN: secretarul Apărării Pete Hegseth a revocat autorizația de securitate și protecția pentru generalul Mark Milley.
FOX/WP/WSJ: directorul CIA, John Ratcliffe, promite schimbări în agenția care va fi o „meritocrație supremă”. Și o ofertă: angajații federali pot renunța la locul de muncă și pot primi aproximativ opt luni de salariu și beneficii. Iar Michael Ellis a fost numit director adjunct al agenției.
RECORD: NSA a oferit și ea angajaților posibilitatea de a-și părăsi locurile de muncă în schimbul unui salariu timp de câteva luni, ceea ce a devenit cunoscut sub numele de oferta Fork in the Road.
BBC/JUSTICEGOV: fostul senator Bob Menendez a fost condamnat la 11 ani de închisoare. Este primul fost senator condamnat pentru că a acţionat ca agent străin.
INTELONLINE: Tabani Group, un partener de lungă durată pentru industriile militare sovietice din Pakistan, face acum echipă cu industria cehă pro-ucraineană, valorificând poziția sa de furnizor militar pentru Forțele Armate pakistaneze.
lângă Beijing, o structură militară de zece ori mai mare decât Pentagonul, este pregătită să găzduiască buncăre destinate protejării liderilor militari chinezi în cazul unui război nuclear, potrivit oficialilor serviciilor de informații americane citați de Financial Times.
WSJ: se pare că Amazon și-a sporit cheltuielile de publicitate pe X, iar Apple ia în considerare să revină cu reclame pe platformă. Cele două companii s-au retras în 2023.
UJASUSI: eșecul Agence Nationale de Renseignements (ANR), principala agenție de informații civile din Congo.
senzorul Logitech poate oferi date utile pentru administrarea eficientă a spațiilor corporate. The Verge se întreabă dacă, în viitor, senzori similari ar putea fi folosiți pentru o spionare invazivă a angajaților.
DERSPIEGEL: campania electorală din Germania a devenit un magnet pentru știrile false și propaganda generată de inteligența artificială, în timp ce actorii străini încearcă să stimuleze aripa dreaptă.
Fundația Anticorupție (FBK) a descoperit că din personalul Rosneft, a doua companie controlată de stat din Rusia (după Gazprom), fac parte escortele plătite.
lupta globală cu privire la modul de reglementare a AI. Studiu realizat de Rest of World.
Bellingcat investighează MrDeepFakes, un site web vizitat de miliarde de persoane, care conține zeci de mii de videoclipuri porno deepfake care vizează oameni reali.
Ți-a plăcut 7 din 7 zile? Dă forward către un prieten
Mulțumim pentru vizită! Urmărește-ne!
Căutăm, citim și analizăm ceea ce găsim relevant despre lumea intelligence-ului și serviciilor de informații.